Barcelona a bătut palma cu internaționalul spaniol. Fotbalistul semnează până în 2031

Barcelona a bătut palma cu internaționalul spaniol. Fotbalistul semnează până în 2031
FOTO: Profimedia 4 dec 2025

Unul dintre jucătorii de bază de la Barcelona a ajuns la un acord cu gruparea catalană și își va prelungi înțelegerea până în 2031.

Deco și impresarul lui Eric Garcia au purtat negocieri intense privind viitorul fundașului central. La capătul negocierilor cele două părți au ajuns la un acord și au parafat acordul de prelungire a contractului. Deco a anunțat că au fost puse la punct toate detaliile contractuale și fotbalistul primește în continuare încrederea clubului la care evoluează din 2021.

Când se va oficializa acordul dintre Barca și Garcia

Presa spaniolă anunță că săptămâna viitoare va avea loc o conferință de presă în care președintele Laporta și Eric Garcia vor oficializa acordul prin semnarea protocolară a contractului. Cel mai probabil, întâlnirea va avea loc după meciul de marți, pe care catalanii îl vor disputa împotriva nemților de la Eintracht Frankfurt.

Eric Garcia e un jucător polivalent, pe placul tehnicianului Hansi Flick. A evoluat ca mijlocaș defensiv în locul lui Frenkie de Jong în meciul cu Atletico Mardrid și a demonstrat încă o dată că poate contribui mai mult la construcția jocului.

A renăscut după împrumutul la Girona

În sezonul 2023-2024, tânărul fundaș era cedat, sub formă de împrumut la Girona. Se punea sub semnul întrebării viitorul spaniolului la Barcelona, dar a revenit în forță și a demonstrat că își merită locul sub comanda lui Hansi Flick.

De la revenirea la gruparea catalană, a primit încrederea antrenorului și și-a consolidat rolul de jucător important în defensivă. A evoluat atât ca fundaș central, cât și lateral atunci când au fost probleme din cauza accidentărilor.

Cotat la 25 de milioane de euro, Eric Garcia a bifat în acest sezon 20 de meciuri și a contribuit decisiv la 2 goluri. A strâns deja 19 selecții la naționala Spaniei alături de care a obținut un titlu european vara trecută.

E posibil ca un român să devină coleg cu Eric Garcia. Încă din această vară, catalanii au tatonat terenul pentru mutarea lui Andrei Rațiu de la Rayo, dar suma prea mare cerută de echipa românului a împiedicat orice eventuale negocieri.

Barcelona se pregătește pentru un duel extrem de important în Champions League. Nu are un început prea bun de sezon, bifând doar 7 puncte în 5 partide. Totuși, nici PSG nu a avut victorii pe linie în faza principală, dar a reușit anul trecut să triumfe. O victorie cu Frankfurt pe teren propriu i-ar apropia pe catalani de primele 8 locuri, care asigură prezența în optimile de finală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania