Cristi Chivu are Italia la picioare după ce a reușit rezultate remarcabile la primele sale meciuri pe banca tehnică a unei nou-promovate.
Fostul internațional român nu a primit prea multe șanse atunci când s-a decis să „ia taurul de coarne” și să își înceapă aventura în lumea antrenoratului la o echipă aflată în pragul retrogradării. Cristi Chivu le-a demontrat contestatarilor săi că e un antrenor cu potențial uriaș, iar acum italienii vorbesc la superlativ despre ce a reușit să facă la Parma în doar 64 de zile.
Cristi Chivu a preluat-o pe Parma într-un moment foarte dificil în acest sezon. „Cruciații” se luptă pentru evitarea retrogradării, iar programul pe final de sezon este extrem de dificil. Chiar și așa, noul tehnician al lui Valentin Mihăilă și Dennis Man a adus prospețime la echipă și energia de care aveau nevoie jucătorii pentru a demonstra că își merită locul în Serie A.
Jurnaliștii italieni vorbesc la superlativ despre tehnicianul român. Nu doar realizările spectaculoase în fața unor echipe precum Inter sau Juventus sunt evidențiate, ci și caracterul special cu care Chivu s-a remarcat de pe vremea când era fotbalist.
„O integritate morală pe care tehnicianul român o afișează și după o victorie entuziasmantă împotriva lui Juventus, o victorie care valorează mai bine de jumătate din salvarea echipei. Chivu pune deoparte complimentele care i se aduc. Sau, mai bine spus, le primește, mulțumind celor care i le oferă, doar pentru a le distribui apoi grupului, pus din nou deasupra oricărui alt aspect. „Aici nu există eu, există noi”, a subliniat miercuri seară, în sala de presă.(…)
Maturitatea pe care Chivu o elogiază când vorbește despre jucătorii săi o regăsim și în antrenorul care, aflat la prima sa experiență pe banca unei echipe de Serie A, a pus deasupra ambițiilor personale, oricât de legitime ar fi fost ele, necesitatea de a găsi echilibrul și continuitatea necesare pentru a rămâne în prima ligă, predicând, mai întâi sieși,arta „flexibilității”.”, notează gazzettadiparma.
De la venirea sa la echipă, românul i-a resposabilizat mai mult pe jucători, însă fără a pune presiune prea mare. A reglat apărarea, ceea ce era neapărat nevoie pentru a evita multe greșeli făcute pe parcursul sezonului. Le-a reaprins speranțele fanilor că pot continua și sezonul viitor în primul eșalon într-un moment când nimeni nu le mai dădea nicio șansă din cauza programului extrem de dificil.
Au trecut 225 de minute de la ultimul gol primit de Parma în Serie A, iar în ultimele meciuri a evoluat cu echipe precum Inter, Juventus și Fiorentina, în fața cărora a obținut cinci puncte.
Au mai rămas cinci meciuri până la finalul sezonului, iar Parma are un avans de șase puncte față de zona roșie a clasamentului. În ultimele partide va întâlni trei echipe din top 6 (Lazio, Napoli, Atalanta) și doar două formații din partea a doua a clasamentului (Como, Empoli).