Liber de contract după despărțirea de Rangers, Ianis Hagi a intrat în mare criză de timp și trebuie neapărat ca în perioada imediat următoare să-și aleagă noua destinație.
Adrian Ilie vine cu detalii de ultimă oră și spune că internaționalul român are oferte din Arabia Saudită și din Turcia, iar șansele ca acesta să mai ajungă în Top 5 campionate ale Europei sunt aproape nule în momentul de față.
Liber de contract de aproape două luni, Ianis Hagi este extrem de nehotărât în privința viitorului său, însă timpul a ajuns să fie dușmanul său în momentul de față și trebuie să se decidă rapid în legătură cu noua destinație.
Adrian Ilie, alias „Cobra”, vine cu amănunte de ultimă oră și dezvăluie că mijlocașul are pe masă mai nou oferte din Arabia Saudită și din Turcia. „Are ceva vorbe acum, are și oferte din alte părți. Mai are oferte din Arabia Saudită și din Turcia. Eu nu m-aș duce în Arabia, dar m-aș duce undeva unde să joc, pentru că peste tot încep campionatele”, a declarat Adrian Ilie la Fanatik.
În atare context, șansele ca acesta să mai ajungă în ligile de top de pe „Bătrânul Continent” sunt infime, și asta deoarece, potrivit lui Adi Ilie, antrenorii din respectivele campionate și-au creionat de mai mult timp lotul și e aproape imposibil să mai intervină ceva pentru a schimba componența lui.
„Impresarul lui a fost sunat și din Germania. Din câte știu, a fost sunat de la Borussia Monchengladbach. Deocamdată nu se știe exact, e foarte târziu, toate echipele și-au făcut loturile. Eu știu cum gândesc antrenorii afară, nu sunt ca la noi, să se gândească pe ultima sută de metri.
Acolo își pregătesc lotul cu 2-3 luni înainte de noul campionat. Echipele și-au făcut loturile, dar cine știe, poate are cineva o accidentare și să aibă nevoie de un nou jucător. Este foarte greu să ajungă la Borussia Monchengladbach, știu cum gândesc echipele în Germania. Ei își fac echipele înainte, își știu loturile cu 2-3 luni înainte”, a mai spus fostul internațional pentru sursa citată.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2FCum-se-vede-din-Polonia-incercarea-disperata-a-lui-Ianis-Hagi-de-a-se-transfera-1400x785.jpg)
MEDIAFAX FOTO
Răzvan Marin a spart gheața pentru AEK Atena, transformând o lovitură de la 11 metri în returul cu Aris, scor 2-2, din Conference League.
Internaționalul român a devenit un adevărat expert al penalty-urilor și nu a dezamăgit nici cu această ocazie, deși a venit recent la echipă.
La scurt timp după golul marcat, gruparea elenă a postat pe rețelele sociale faptul că Răzvan Marin a deblocat tabela, iar Ianis Hagi, șomer în momentul de față, a redistribuit imaginea, alături de mesajul „The penalty master” (n.r. – traducere „Maestrul penalty-urilor”).