Plecat de pe cai mari în această iarnă de la FCSB la Al Ain, Adrian Șut a fost luat serios în colimator de jurnaliștii arabi.
Mijlocașul român a fost caracterizat ca fiind „un jucător obișnuit, submediocru” de ziariștii din EAU după victoria echipei sale cu Al-Wahda.
Adrian Șut a lăsat-o în această iarnă pe FCSB și a crezut că a dat marea lovitură când a semnat cu Al-Ain. Și-a închipuit că va avea același statut de titular de drept și la echipa arabă, însă lucrurile nu stau deloc așa pentru „închizătorul” român.
Mijlocașul român a început pe banca de rezerve duelul câștigat la limită cu Al-Wahda, scor 1-0, singurul gol al întâlnirii purtând semnătura lui Palacios, în minutul 72.
Șut a fost prima rezervă trimisă în teren, imediat după pauză, când i-a luat locul lui Ben Khaleq, însă prestația sa nu s-a ridicat la un nivel deloc bun. Dovadă că presa arabă, citată de sport.ro, l-a luat în vizor, numindu-l „un jucător obișnuit, submediocru”, concurentul său pe post, coreeanul Park Yong-Whoo, fiind considerat superior valoric.
Pentru evoluția sa, Adrian Șut a primit nota 6,6 din partea Flashscore, asta în condițiile în care media echipei sale a fost de 7,3.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F03%2FScreenshot-2026-03-19-105454.png)
Foto: Facebook
Al Ain FC
Transferat la Al-Ain pentru 1.400.000 de euro, Adrian Șut a crezut că se va impune cu ușurință în campionatul arab, însă acesta nici până acum nu și-a câștigat un loc în forma de start a echipei sale.
Acesta a bifat doar 7 meciuri în Emirate, perioadă în care a reușit un singur gol în cele 321 de minute jucate. Cu șase etape înainte de finalul sezonului, Al-Ain este lider, cu 50 de puncte acumulate, Shabab Al-Ahli (49 de puncte) și de Al-Jazira (37 de puncte) completând îndeaproape podiumul.
„Nu e cazul să grăbim să dăm verdicte, însă din ce a arătat până acum, Adrian Șut e un jucător obișnuit. Uneori, chiar submediocru! Putem spune că, pe postul său, coreeanul Park Yong-Woo e mai bun decât el“, a fost concluzia arabilor.
Totuși, în ciuda momentul mai slab traversat în EAU, Adrian Șut se află pe lista preliminară cu stranierii convocați de Mircea Lucescu pentru barajul cu Turcia, programat pe 26 martie la Istanbul. Rămâne de văzut dacă internaționalul de la Al-Ain se va afla și pe lista definitivă a selecționerului primei noastre reprezentative.