Andrei Rațiu (26 de ani), poate cel mai în formă internațional român din acest moment, a izbutit să își facă loc într-un TOP select din Spania, în care se mai regăsesc nume precum Lamine Yamal (17), Kylian Mbappe (26) și Vinicius Junior (24).
Talentatul fundaș dreapta al echipei naționale este titular incontestabil la Rayo Vallecano, ocupanta locului 6 din La Liga.
Andrei Rațiu traversează o formă de excepție în La Liga, motiv pentru care presa catalană scrie zi de zi despre potențialul său transfer la FC Barcelona.
Gruparea antrenată de Hansi Flick îl monitorizează foarte atent pe Andrei Rațiu, detaliu confirmat inclusiv de surse din anturajul clubului, iar neamțul și-ar fi dat deja acordul pentru ca transferul să se materializeze.
Până când șefii clubului de pe Camp Nou vor ajunge la un acord cu Rayo Vallecano în privința sumei de transfer, Andrei Rațiu se poate bucura de faptul că își vede numele într-un top select. Potrivit unei statistici recente distribuite pe platforma X, talentatul fundaș dreapta și-a făcut loc în TOP 10 al fotbaliștilor cu cele mai multe driblinguri reușite în a doua jumătate a sezonului din La Liga.
Nu mai puțin de 12 driblinguri sunt prezente în dreptul lui Andrei Rațiu, care se află pe locul 9 în clasament, imediat deasupra atacantului Julian Alvarez, pentru care Atletico Madrid i-a plătit 75.000.000 de euro lui Manchester City.
La polul opus, primul loc în TOP este ocupat de Lamine Yamal, care a „ucis” concurența, cu nu mai puțin de 28 de driblinguri reușite. Următorul în clasament este Lukebakio, de la Sevilla, cu 17 driblinguri reușite. Podiumul este completat de Balde, de la Barcelona, după care vin Mbappe, Jesus Rodríguez, de la Betis, și Vinicius Junior.
Trebuie precizat, totuși, că din întreaga listă de 10 jucători Andrei Rațiu este singurul fotbalist care evoluează pe un post defensiv.
🔵🔴 | El Barça domina en el TOP 10 de jugadores con más regates en lo que va de 2da vuelta. 🕺🏻 Lamine Yamal es el q más regates exitosos ha completado del torneo liguero, prácticamente con 10 más que su máximo perseguidor. pic.twitter.com/NYUiAX6868 — Barcelonismo+ (@22Fandoman87578) February 21, 2025
🔵🔴 | El Barça domina en el TOP 10 de jugadores con más regates en lo que va de 2da vuelta.
🕺🏻 Lamine Yamal es el q más regates exitosos ha completado del torneo liguero, prácticamente con 10 más que su máximo perseguidor. pic.twitter.com/NYUiAX6868
— Barcelonismo+ (@22Fandoman87578) February 21, 2025
Potențialul uriaș al lui Andrei Rațiu atrage tot mai multe priviri în fotbalul din Spania, iar de curând, inclusiv pagina oficială La Liga i-a dedicat un videoclip fabulos fundașului dreapta din naționala României.
Exclusiv Info Blaugrana. Surse apropiate clubului ne-au informat că Flick și cei din conducere sunt cu adevărat surprinși de performanța fotbalistului român Andrei Rațiu. Din ce știm în acest moment, jucătorul este monitorizat foarte atent”, au scris recent cei de la Info Blaugrana, pe pagina de X cu același nume.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Andrei Rațiu are o cotă de piață de 7.000.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER