Alexi Pitu e supererou în Franța, dar nu în sensul bun al cuvântului: „E invizibil”. Presa din Hexagon l-a distrus cu totul și i-a dat nota 3

Alexi Pitu e supererou în Franța, dar nu în sensul bun al cuvântului: „E invizibil”. Presa din Hexagon l-a distrus cu totul și i-a dat nota 3
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexi Pitu, fostul fotbalist de la Farul Constanța, a fost titular în partida cu Angouleme Charente FC din Cupa Franței.

Deși Bordeaux, echipa sa, a reușit să câștige, scor 0-1, Pitu a bifat o prestație modestă, iar reacțiile presei franceze nu au întârziat să apară. Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de tânărul Jean Marcelin.

Alexi Pitu e supererou în Franța, dar nu în sensul bun al cuvântului: „E invizibil”. Presa din Hexagon l-a distrus cu totul și i-a dat nota 3

Francezii de la Sud Ouest l-au notat pe Alexi Pitu cu nota 3 pentru evoluția din meciul cu Angouleme Charente. Totuși, trei coechipieri de-ai săi au reușit să primească note mai mici, calificativele acestora fiind de 2. Mai mult, jurnaliștii din Hexagon au spus că fostul jucător al Farului a fost absolut „invizibil” în repriza secundă.

„Folosit la început la mijloc, a fost dominat în prima repriză, la fel ca mulți alți coechipieri, însă a depus efort, iar pe faza de posesie a arătat disponibilitate.

În repriza secundă a fost trecut pe postul de extremă stânga, unde a fost invizibil până la ieșirea de pe teren, în minutul 73”, a scris Sud Ouest despre prestația lui Alexi Pitu.

Antrenorul lui Bordeaux, mesaj dur pentru Alexi Pitu: „Când va înțelege cum jucăm, atunci va juca mai mult”

Alexi Pitu, jucătorul celor de la Bordeaux, are mari probleme la înțelegerea jocului tactic, susține Albert Riera, antrenorul formației franceze.

„Când Pitu va înțelege cum jucăm, atunci va juca mai mult. Înțelegerea jocului este cea mai importantă. Este un jucător foarte bun din punct de vedere tehnic, însă acea tehnică trebuie folosită în beneficiul echipei, nu numai pentru tine.

De câte ori te întâlnești într-o situație de unu contra unu? O dată sau de două ori poate.

Talentul este important, dar înțelegerea jocului este și mai importantă. El știe asta, lucrăm cu el, am analizat, am văzut care sunt pozițiile în care poate fi mai periculos dacă înțelege jocul”, a explicat recent Albert Riera.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…