Alexandru Cicâldău pleacă și el de la Galatasaray, după transferul iminent al lui Olimpiu Moruțan. Cât cere gruparea „Cim-Bom” în schimbul fotbalistului adus de la Universitatea Craiova

  • Publicat:
  • Actualizat:

Galatasaray a înregistrat sezonul trecut cea mai slabă clasare din istoria de peste 120 de ani a clubului, terminând pe locul 13 campionatul Turciei.

La cârma echipei a fost instalat Okan Buruk, fostul antrenor al celor de la Istanbul Basaksehir, dar și fostul jucător al formației „Cim-Bom” pentru care a evoluat nu mai puțin de 12 sezoane.

Tehnicianul în vârstă de 49 de ani și-a făcut deja planurile pentru sezonul de SuperLig care urmează să înceapă, iar Alexandru Cicâldău pare să nu intre în calculele acestuia.

Alexandru Cicâldău pleacă și el de la Galatasaray, după transferul iminent al lui Olimpiu Moruțan. Cât cere gruparea „Cim-Bom” în schimbul fotbalistului adus de la Universitatea Craiova

Olimpiu Moruțan este anunțat ca și plecat la Sivasspor, după ce antrenorul acestoara, Riza Calimbay, că îl dorește pe fostul mijlocaș de la FCSB: „L-am cerut pe Moruţan, va fi anunţat în câteva zile ca împrumut”.

Acum, și celălalt român al celor de la Galatasaray, Alexandru Cicâldău, se află pe picior de plecare.

Potrivit celor de la Fanatik.tr, fotbalistul în vârstă de 25 de ani are cale liberă la transfer. Singura cerință a grupării roș-galbene este ca în schimbul românului să primească suma de 7,5 milioane de euro.

Turcii doresc să scoată profit din transferul lui Cicâldău, acesta fiind adus în vara anului trecut în schimbul a 6,5 milioane de euro.

Sampdoria a fost foarte aproape în trecut să obțină semnătura internaționalului român, însă gruparea din Istanbul a cerut 10 milioane de euro la acel timp, iar mutarea a picat.

32 de meciuri a jucat Alexandru Cicâldău în SuperLig pentru Galatasaray, marcând 4 goluri și oferind 3 pase decisive.

6 milioane de euro este cota actuală a fotbalistului, potrivit transfermarkt.com

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei

Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1

Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!

Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra

Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?

Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...

Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o

Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt

A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1

Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ

Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO

Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup