Acasa » Fotbal Extern » Misteriosul Adrian Mutu: „Negociez cu două echipe din Italia, dar nu cu Pisa!”

Misteriosul Adrian Mutu: „Negociez cu două echipe din Italia, dar nu cu Pisa!”

Florentin Dincă
Misteriosul Adrian Mutu: „Negociez cu două echipe din Italia, dar nu cu Pisa!”
Foto: Sport Pictures

Adrian Mutu, antrenor liber de contract de mai bine de un an, a dezvăluit că se află în negocieri cu două echipe din Italia, dar nu cu Pisa, cum se vehiculase până acum.

„Briliantul” nu a mai pregătit nicio echipă din primăvara lui 2025, când s-a despărțit de Petrolul Ploiești, concentrându-se mai mult pe Academia de fotbal deschisă în Capitală.

Adi Mutu negociază revenirea pe banca tehnică. „Două echipe din Italia”

„Șomer” de mai mult de un an, Adrian Mutu spune că se află în discuții cu două echipe din Italia. Neagă însă că ar negocia cu Pisa, așa cum s-a zvonit în ultimul timp.

Totuși, dialogul este într-o fază incipientă și nu s-a ajuns deocamdată la oferte concrete. Urmează ca, în perioada următoare, ex-atacantul primei noastre reprezentative să aprofundeze aceste și mai mult aceste negocieri și să ia o decizie finală.

Fostul mare internațional român, ajuns la 47 de ani, nu a mai prins niciun contract avantajos în tot acest timp după despărțirea de „Lupii galbeni”, astfel că și-a canalizat eforturile către academia de fotbal pe care și-a deschis-o în București alături de Paul Nicolau, alias „Pescobar”.

„Ca să răspund, fără să dezvolt, ceea ce pot să spun este că sunt în discuții nu cu Pisa, cu alte două echipe din talia. Dar sunt discuții, fără a fi înaintate niște oferte concrete. Urmează ca în perioada următoare să mă întâlnesc cu cine trebuie pentru a discuta mai în detaliu.

Acum se termină campionatele din lume și bineînțeles că directorii sportivi ale cluburilor se gândesc la sezonul viitor și vor să-l pregătească”, a declarat Adrian Mutu, la Fanatik.

Foto: Sport Pictures

Serie A rămâne un vis. „Niciun antrenor român nu ar avea o problemă”

Propunerile pe care le studiază în această perioadă Adi Mutu nu sunt din prima ligă italiană, acolo unde fostul său coleg Cristi Chivu a scris istorie cu Inter Milano. „Briliantul” spune însă că nu are obsolut nicio problemă să preia o echipă dintr-un eșalon inferior din Cizmă, acolo unde adaugă că „lucrurile se fac diferit”.

„(n.r. Sunt echipe de prima ligă) Nu. Deocamdată sunt tatonări, schimburi de idei, alte lucruri. Toată lumea vrea să asculte filosofia unui antrenor, bazată pe realitatea unde te duci.

(n.r. Nu ai nicio problemă să preiei o echipă de ligă secundă?) Nu. Normal că nu. Cred că niciun antrenor român nu ar avea o problemă. În Italia, lucrurile se fac diferit”, a mai spus Mutu pentru sursa citată.

Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Cancan.ro
Gelu Voican Voiculescu și-a dat fiica în judecată după ce i-a vândut fictiv un conac ca să scape de executarea RAPPS. Ce a decis instanța
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro