„Acord între Cavani și Atletico!” Transferul de la PSG e ca și făcut. Când va ajunge vedeta din Ligue 1 în Spania

  • Publicat:

Edinson Cavani e foarte aproape de o despărțire de PSG, iar vârful lui Tuchel va ajunge la Atletico Madrid. Cunoscutul jurnalist Gianluca Di Marzio, recunoscut pentru informațiile pe care le are în materie de transferuri, susține că atacantul va ajunge la Atletico în vara anului viitor.

Atletico va da o lovitură serioasă, în condițiile în care Cavani va sosi la Madrid liber de contract. Starul din Ligue 1, care e la PSG încă din 2013, mai are contract cu francezii până în luna iulie.
Presa din Italia a aflat că Edinson Cavani va semna pe doi ani cu Atletico, deși inițial s-a discutat despre o înțelegere pe trei sezoane.

Simeone l-ar vrea pe uruguayan încă din această iarnă, mai ales că Atletico are o dublă infernală cu Liverpool, în optimile Ligii Campionilor, însă șansele ca vârful de 32 de ani să ajungă în această lună în Spania sunt minime.

„A fost dificil pentru Cavani. A suferit mai multe accidentări din cauza cărora şi-a pierdut ritmul. Este fericit aici şi am mare încredere în el şi în (n.r. – Leandro) Paredes. Cred că ambii vor rămâne cu noi”, a declarat recent Thomas Tuchel, atunci când a fost întrebat despre transferul lui Cavani la Atletico.

Cu 196 de goluri înscrise, Cavani este cel mai bun marcator din istoria celor de la PSG. El îi depășește în top pe Zlatan Ibrahimovic (156 de goluri) și Pauleta (109 goluri).

25 de milioane de euro este cota lui Cavani, conform transfermarkt.de

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească tratamentul în orele următoare
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească…
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Sacrificiul suprem pe care îl face Leonard Doroftei pentru bani: Am avut nevoie de o schimbare!
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Intră în vigoare în luna octombrie
Se dă lege pentru cei cu telefoane mobile. Intră în vigoare în luna octombrie
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul 13
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul…