Pentru al doilea sezon la rând, Horațiu Moldovan (27 de ani) a fost împrumutat de Atletico Madrid, însă de data aceasta, destinația a fost Spania, anume nou-promovata Real Oviedo.
Goalkeeperul echipei naționale a României a fost deja prezentat oficial, iar acum este așteptat să debuteze cu ocazia meciurilor amicale de vară.
Joia trecută, pe 17 iulie, presa din Spania a anunțat că Atletico Madrid a acceptat oferta lui Real Oviedo pentru un împrumut al lui Horațiu Moldovan cu opțiune de cumpărare.
Iar vineri, doar o zi mai târziu, Horațiu Moldovan a fost prezentat oficial la noua echipă. Real Oviedo a promovat în La Liga la finalul sezonului 2024-2025, iar acum, ajutată și de portarul român, va încerca să rămână pe prima scenă a fotbalului iberic.
Cu un lot evaluat la peste 30.000.000 de euro, Oviedo a efectuat deja câteva transferuri interesante în această vară. Spre exemplu, veteranul Salomon Rondon (35 de ani), ex-atacant central la cluburi ca Zenit, Newcastle, TSKA Moscova sau Everton, a fost readus în Europa. Real Oviedo l-a împrumutat de la Pachuca, din Mexic, iar internaționalul din Venezuela, cu 46 de goluri marcate în tricoul primei reprezentative, va încerca să acopere golul din ofensiva nou-promovatei.
În schimb, Horațiu Moldovan este considerat drept o adiție foarte bună pe plan defensiv. Fără să pună punctul pe „i”, jurnaliștii spanioli de la Ladoblec.com lasă de înțeles că Moldovan va fi opțiunea numărul 1 pentru postul de portar de la Real Oviedo:
Real Oviedo tocmai a transferat un portar de înaltă clasă, cu reflexe demne de o felină. Dacă portarul va avea succes la echipa asturiană, cel mai probabil conducerea va exercita opțiunea de împrumut. Deocamdată, trebuie doar să așteptăm și să vedem, dar ceea ce știm sigur este că experiența este un pilon cheie pentru Moldovan, iar el va încerca să le asigure fanilor lui Oviedo o binemeritată revenire în elită”, notează sursa citată.
Real Oviedo are aranjate mai multe meciuri amicale în această vară, iar primul este programat pe 26 iulie, în compania lui Getafe. Așadar, Horațiu Moldovan ar putea îmbrăca tricoul noii echipe pentru prima oară în fața unei viitoare adversare din La Liga.
Ulterior, pe 31 iulie, Real Oviedo o va întâlni pe Villarreal, de asemenea grupare din primul eșalon al fotbalului iberic. În schimb, ultimele două jocuri de pregătire sunt programate în fața divizonarelor secunde Cultural Leonesa și Deportivo La Coruna, pe 3 și 6 august.
Referitor la prima partidă oficială pe care ar putea să o joace Horațiu Moldovan în 2025-2026, aceasta este programată pe 15 august, de la ora 22:30. Real Oviedo va debuta în noua stagiune din La Liga în deplasare cu Villarreal.