A pus ochii pe un jucător de la Trnava pentru Craiova: „Fotbalist bun”

Gigi Grigorescu
A pus ochii pe un jucător de la Trnava pentru Craiova: „Fotbalist bun”
FOTO: Profimedia 15 august 2025

Un oficial de la Universitatea Craiova a remarcat un jucător de la Trnava, după meciul interzis cardiacilor.

A fost o seară spectaculoasă cu goluri multe în toate partidele disputate de români în preliminariile cupelor europene. Universitatea Craiova a fost la un pas să fie eliminată, după ce a avut un avantaj de 4 goluri în fața celor de la Trnava. La final, Sorin Cârțu l-a remarcat pe Philip Azango, atacantul lateral al gazdelor.

Remarcatul serii de la Trnava: „E foarte bun”

Ștefan Baiaram a deschis scorul împotriva celor de la Spartak Trnava, dar situația era să ia o întorsătură drastică pentu olteni. Până la finalul celor 90 de minute, gazdelor au punctat de patru ori și au trimis meciul în prelungiri. Până la urmă, Băluță și Nsimba au marcat pentru oaspeți și au scăpat echipa lui Rădoi de o eliminare rușinoasă.

Sorin Cârțu a remarcat un jucător advers. Marcatorul golului 2 al gazdelor, Philip Azango a ieșit în evidență, iar președintele de onoare al oltenilor a avut numai cuvinte de laudă la adresa atacantului nigerian.

„Era să fie rea tare. La 1-0 erau 4 de recuperat şi nu credeam că ajungem atât de aproape că vedem eşecul. De ce bravăm? Am fost acolo, aproape. Echipă periculoasă, merge pe combinații, jucători tehnici. Jucătorul cu numărul 11 foarte bun. Echipă mobilă, pe combinații, să ajungă în situații de a finaliza”, a declarat Sorin Cârțu, la Digi Sport.

Sorin Cârțu, optimist în privința viitorului adversar din Conference League

Universitatea Craiova se va duela în play-off cu turcii de la Basaksehir. E o echipă de trei ori mai bine cotată față de elevii lui Mirel Rădoi, potrivit statisticilor de pe Transfermarkt. Sorin Cârțu nu crede că oltenii vor da peste un „balaur” și are încredere după ce a văzut primele meciuri din cupele europene.

„Echipa turcă nu e neapărat balaur. Mergem cu încredere. Suntem capabili să mergem mai departe. Suntem în grafic, privind obiectivele noastre. Am trecut prin toate stările, nu am ce să explic.”, a mai spus fostul tehnician.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Plajă, piscine, mall și sală de sport lângă casă. Cum arată viața într-un cartier din nordul Bucureștiului
Mediafax
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Cancan.ro
Cum se va reconfigura economia globală în doar câțiva ani și unde se plasează România
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania