A fost la un pas să refuze Barcelona! „Mă gândeam… ‘Eu unde voi juca!?'”. Istoria catalanilor ar fi fost alta fără el

A fost la un pas să refuze Barcelona! "Mă gândeam, 'eu unde voi juca?' ". Istoria catalanilor ar fi fost alta fără el
A fost la un pas să refuze Barcelona! "Mă gândeam... 'Eu unde voi juca!?'". Istoria catalanilor ar fi fost alta fără el

Luis Suarez a semnat cu Barcelona în 2014, iar acum au ieșit la iveală detalii care puteau periclita transferul. Atacantul și-a pus multe întrebări înainte să semneze. Valoarea lui Messi și Neyamar l-au eclipsat, punându-l serios pe gânduri. Nu era convins că se poate ridica la un asemenea nivel.

La 31 de ani, Suarez își trăiește la Barcelona cel mai bun moment al carierei. Este unul dintre cei mai valoroși atacanți din lume și a demostrat că este capabil să aibă continuitate în evoluții. Are lângă el, poate, cel mai bun fotbalist al lumii, pe Messi, alături de care reușește să facă din Barcelona o favorită în orice competiție. Totuși, lucrurile nu au stat așa de la început. „Când am ajuns la Barcelona, îl aveam pe Neymar într-o parte și pe Lionel Messi în cealaltă parte. Mă gândeam, „eu unde voi juca?” Unde îmi voi face treaba să alerg, să mă lupt cu adversarii și cum voi căuta spațiile astfel încât cei mai buni jucători din lume să aibă locul lor?„, a spus Suarez pentru Otro.

În privința minusurilor unui atacant, uruguaianul apreciază că, printre altele, egoismul are un rol negativ în rezultatele echipei. Caracteristică pe care majoritatea atacanților o au. „Sincer, e greu să găsești un atacant care nu este egoist. Realitatea este că trebuie să fim jucători de echipă. Trebuie să fim mai întâi prieteni pe teren, înainte să ne gândim la interesul nostru„, a încheiat Suarez.

14 trofee a cucerit Luis Suarez cu Barcelona.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Sfârșitul unei ere în tenis: Djokovic, Federer și Nadal au ieșit din Top 10 după 24 de ani
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania