Un derby despre care începusem să știm totul. L-am iubit, l-am urât, dar un lucru e cert: ne va fi dor mereu de el!

Un derby despre care începusem să știm totul. L-am iubit, l-am urât, dar un lucru e cert: ne va fi dor mereu de el!
  • Publicat:

Era tot în mai, pe 16, acum fix 16 ani, când Mircea Lucescu fusese convins că se poate construi ceva și în fotbalul brut, mineresc și total necunoscut la vremea respectivă din Donețk.

La doar câteva zile aducea și o primă dovadă că se poate: Cupa Ucrainei! Cel dintâi trofeu din cele 22 adunate în cei 16 ani de domnie la Șahtior.

Dar, poate cel mai important, în acel prim trofeu a constat și semnalul de alarmă pentru Dinamo Kiev, echipa ce nu prea știa cum e să pierzi mai ales pe plan intern.

Așa practic s-a născut un nou derby: Șahtior vs Dinamo Kiev! Partide cu tâlc tactic, cu orgolii pe teren și în loje, dar cu exprimarea europeană. Poate că niciodată Șahtior n-ar fi câștigat Cupa UEFA (2009), dacă la Kiev nu exista un adversar puternic.

Ceva special

Erau momente când știam pe de rost echipa lui nea Mircea. Erau un Raț sau un Marica, Stoican sau Bărcăuan (la începuturi). Pyatov ne mânca și nouă ficații cu gafele lui, iar de Willian am fost de acord cu toții că va ajunge mare. Ulterior, Abramovici ne-a dat dreptate.

Vremuri. Ce ne mai leagă acum de acest derby în afară de dragostea pentru fotbal bun și de istorie? Un Junior Moraes – trecut prin Bistrița lui nea Jean – care îngroașă rândurile ucrainenilor din echipă (naturalizat). În trecut au fost români, brazilieni, acum rețeta pare că e să ai jucători talentați din Ucraina. Valabil și la Dinamo Kiev, iar asta se vede la națională.

Măi copii, cum ar spune Luce, știți ce e interesant la meciul acesta: greu să-i previzionezi un verdict, dar la final – indiferent de cine câștigă – scorul ți se pare normal. Lupta e luptă și nu prea ai ce să mai comentezi pe lângă. Poți să-ți dai cu părerea, ca orice microbist, dar n-ai ce să faci dacă în loc de x/1 final a ieșit invers sau cu totul altceva. E ceva special.

Ne e dor de derby-ul lui Lucescu, de meciul în sine, dar și de atmosfera de dinainte. Hai La Fotbal zice sloganul. Noi zicem că altă șansă nu avem!

 

 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…