Nu s-ar fi gândit cineva la cota asta pentru Cristiano! Câteva detalii de ținut cont la Juve – Atalanta!

Nu s-ar fi gândit cineva la cota asta pentru Cristiano! Câteva detalii de ținut cont la Juve - Atalanta!

Juventus (75p) e lider de ani buni în Serie A. Poate doar venirea lui Conte la Inter să-i pună ceva semne de întrebare legate de lupta pentru titlu. Da’ de unde. Parcă de nicăieri, în acest sezon de Serie A au apărut Lazio (locul 2 – 68p), dar mai ales Atalanta (locul 3 – 66p). Inter-ul de care aminteam e abia pe locul 4 (65p).

Cu șapte etape înainte de final, Juve dă piept cu revelația sezonului – Atalanta (22:45), la o săptămână după ce Milan a dat de pământ cu ea. Cristiano și restul par să nu-și facă probleme neaparat, doar Sarri probabil că sudează țigară de la țigară încercând să-l descoasă pe Gamperini – omologul său de pe bancă din această seară.

Să afle cum de a reușit să lege 12 victorii consecutive în toate competițiile și cum nu e învins de 14 partide!!!

Cu un pic de fler și cunoscând câte de cât tipologia fotbalului italian, am putea spune că un X este de neratat diseară, la Torino. Mai ales dacă ne aruncăm o privire pe meciurile directe dintre cele două. Pe de altă parte, Sarri e un as al partidelor cu miză, cu adversar bine definit ca joc și ca prestanță, astfel că va trata partida ca o finală. Evident, își va construi strategia în jurul lui Ronaldo.

Apropo de Cristiano, 9 este cota propusă de Fortuna ca acesta să marcheze, Juve să câștige, iar meciul să se termine la +2.5 goluri!

 E meci “dat naibii” cum ar spune hâtrii din fața blocului. La care trebuie să fim atenți cum abordăm biletul de pariuri. Mai jos, doar câteva idei:

  • Meciul se termină X/+1.5 – cota 3.90
  • Cota 1.48 că se vor acorda peste 4.5 cartonașe galbene
  • Cota 4.00 că se va acorda un cartonaș roșu în meci

Hai la fotbal!

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]