Acasa » Formula 1 » I-au pus 300.000.000 de dolari pentru a conduce o maşină de la Aston Martin în următorii 3 ani

I-au pus 300.000.000 de dolari pentru a conduce o maşină de la Aston Martin în următorii 3 ani

Andrei Ducman
19 apr. 2025, 23:06, Formula 1
I-au pus 300.000.000 de dolari pentru a conduce o maşină de la Aston Martin în următorii 3 ani
Foto: Profimedia (18.04.2025)

Aston Martin i-a propus un contract de 300.000.000 de dolari pentru trei ani celui mai râvnit pilot de Formula 1. Max Verstappen ar putea fi aproape de plecarea de la Oracle Red Bull Racing, iar alte echipe deja s-au interesat de serviciile sale.

Max Verstappen este omul care a dominat Formula 1 în ultimele sezoane, după ce Lewis Hamilton nu și-a mai atins performanțele care l-au făcut consacrat. Olandezul a câștigat doar o singură cursă în acest sezon, cea din Japonia.

Aston Martin i-a propus un contract pe 3 ani lui Max Verstappen, care ar putea câștiga 300.000.000 de dolari

După un start de sezon ratat, Max Verstappen ar putea părăsi formația Oracle Red Bull Racing. Vestea a sosit chiar înaintea cursei Saudi Arabian Grand Prix, din weekend. Cvadruplul câștigător al campionatului de Formula 1 ar mai fi dorit și de McLaren și Mercedes.

Echipa Aston Martin i-a trimis deja o propunere de contract lui Verstappen, care ar putea câștigă 100.000.000 de dolari anual, conform Gazzetta dello Sport. Dacă va semna, olandezul va deveni cel mai bine plătit pilot din istoria acestui sport.

Cum a reacționat echipa Aston Martin după ce vestea că l-au ofertat pe Max Verstappen a luat amploare

Zvonul a fost infirmat de Aston Martin, care a preferat să spună că se focusează pe sezonul actual, fără a se gândi la cel de anul viitor. Echipa a oferit un răspuns pentru celebrul website sportbible, unde a punctat mai multe.

„Este normal pentru presă să speculeze eventuale mutări ale piloților, dar avem o echipă fantastică de piloți, iar noi suntem extrem de implicați în ceea ce privește persoanele cu care avem contract până în 2026, și după.

Atenția noastră se îndreaptă spre a le oferi lui Lance și Fernando cele mai bune și solide monoposturi. Când o facem, cei doi sunt capabili să ofere rezultate fulminante pe circuit”, a reacționat echipa Aston Martin, conform sursei.

Max Verstappen a reacționat și el când a fost întrebat despre viitorul, fiind extrem de rezervat. Pilotul a preferat să spună că este mai preocupat de ceea ce face pe circuit decât pe ceea ce se vehiculează în presă.

„(n.r. Deci, echipa Red Bull a tras bățul necastigator? Nu te gândești să părăsești Red Bull?) Nu. Eu mă gândesc că tu ar trebui să fii atent pe comentat, iar eu o să mă focusez pe condus, așa că nu ne mai rămâne timp să ne gândim la alte scenarii”, a spus Max Verstappen, despre o posibilă plecare.