Excentricul miliardar Bernie Ecclestone, fostul șef din Formula 1, a jucat un rol crucial în înființarea unui circuit F1 la Budapesta, în anii ’80, când planurile nu prevedeau acest lucru, însă Tamas Rohonyi i-a sugerat că ar fi o idee foarte bună, fiind și cel care l-a introdus în negocierile cu autoritățile maghiare, care s-au dovedit a fi de fapt agenți KGB.
Timpul a dovedit că ideea lui Rohonyi de a avea o cursă F1 în Ungaria a fost apreciată, atât de iubitorii acestui sport, dar și de concurenți și tot ce a implicat acest lucru, mai ales că în acest an Marele Premiu al Ungariei a ajuns la a 40-a ediție.
Tamas Rohonyi, om de afaceri maghiar, naturalizat brazilian, este cunoscut pentru rolul său de promotor al GP din Brazilia, dar și pentru contribuția esențială pe care a avut-o în aducerea GP al Ungariei în circuitul mondial de Formula 1.
Într-un interviu recent, Bernie Ecclestone (94 de ani) a vorbit despre dorința sa de a înființa o cursă de F1 în Piața Roșie din Moscova, dar și cum a ajuns să negocieze cu agenții KGB.
În urma morții lui Leonid Brejnev, președintele Partidului Comunist Rus, conducătorul efectiv al URSS (cum se numea la acel moment), Ecclestone nu a mai putut negocia cu succesorii lui Brejnev, așa că a renunțat la ideea unui circuit de F1 în Rusia.
Momentul a fost bine speculat de Tamas Rohonyi, care i-a sugerat să aducă Formula 1 la Budapesta, în Ungaria, o altă țară de după „Cortina de Fier”, cum erau numite cele din zona aflată sub influența sovietică. Însă pentru asta trebuia să fie purtate discuții cu oficialii guvernamentali.
„Tamas mi-a spus că sunt din Guvern, dar s-a dovedit că erau agenți KGB. Voiau doar să se asigure că Formula 1 nu va cauza niciun prejudiciu regimului comunist.
Din punct de vedere practic, voiam să organizez cursa în oraș, pe vechiul circuit Nepliget (un parc al orașului, și în anii ’80, și în prezent). Dar autoritățile au spus că F1 ar deranja animalele și ar strica vacanța oamenilor.
Când ne-am dat seama că nu se poate organiza acolo, a trebuit să căutăm un alt loc. Așa am ajuns la Mogyorod, care găzduiește circuitul Hungaroring încă de la început”, a declarat Bernie Ecclestone, pentru F1 Destinations.
În contextul în care Marele Premiu al Ungariei s-a dovedit a fi un succes, cu patru decenii de funcționare continuă, Ecclestone a vorbit și despre GP-urile care l-au nemulțumit în timp ce era șeful F1, dar și ce circuit și-ar dori să introducă în calendarul competiției.
„Coreea de Sud și India! Am fost foarte, foarte nemulțumit după ce am pierdut acele curse. Din nou, politica a jucat un rol important în fundal. În cazul Indiei, a fost foarte simplu. Oamenii de acolo au făcut o treabă incredibilă, într-adevăr. Dar apoi, plata către noi nu a fost efectuată corect și nu am știut cu adevărat de ce. S-a dovedit a fi o problemă legată de sistemul fiscal din India. De aceea nu am putut continua, deși era un circuit foarte bun”, a explicat fostul șef F1.
În cea ce privește introducerea unei curse în Africa în calendarul competițional, Bernie Ecclestone a afirmat: „Continentul african merită o cursă. Cred că se apropie momentul, dar, ca întotdeauna, este o chestiune de politică și de găsire a fondurilor necesare”.