Acasa » Formula 1 » Calificările de la Hungaroring l-au făcut pe Lewis Hamilton să le ceară celor de la Ferrari să-l înlocuiască

Calificările de la Hungaroring l-au făcut pe Lewis Hamilton să le ceară celor de la Ferrari să-l înlocuiască

Calificările de la Hungaroring l-au făcut pe Lewis Hamilton să le ceară celor de la Ferrari să-l înlocuiască
Foto: Profimedia 02.08.2025

Lewis Hamilton a avut o nouă sesiune de calificări dezamăgitoare alături de Scuderia Ferrari, de data asta în Ungaria.

Britanicul a fost eliminat în Q2 și va pleca doar de pe locul 12 în cursa de duminică.

Calificările de la Hungaroring l-au făcut pe Lewis Hamilton să le ceară celor de la Ferrari să-l înlocuiască

Interesant este că rivalul și, în același timp, colegul lui Lewis Hamilton de la Ferrari, Charles Leclerc, a reușit să scoată cel mai bun timp în calificări și va pleca din pole position în Marele Premiu al Ungariei.

Nu a fost prima eliminare surprinzătoare suferită de Lewis Hamilton în acest sezon alături de Ferrari. Chiar acum o săptămână, în cadrul Marelui Premiu al Belgiei, britanicul a fost eliminat încă din Q1 în calificări.

De data asta, pe circuitul de lângă Budapesta, septuplul campion mondial a reușit să treacă cu bine de Q1, doar pentru a se opri ulterior în Q2.

După sesiunea de calificări, Lewis Hamilton a venit foarte dezamăgit la interviu și a precizat că toată vina îi aparține doar lui, echipa reușind chiar să producă un monopost de mare valoare.

În acest sens, Hamilton l-a dat exemplu pe Charles Leclerc, care, cu aceeași mașină, a reușit să-i învingă pe piloții de la McLaren și să obțină pole position-ul pentru marea cursa de duminică.

Ba mai mult, britanicul de la Ferrari a spus foarte clar că problema este la pilot, iar constructorul italian ar trebui să ia în calcul schimbarea sa, având în vedere performanțele sub așteptări din acest sezon.

„E vina mea de fiecare dată. Prestația mea a fost inutilă, absolut inutilă. Echipa nu are nicio problemă, s-a putut vedea asta din faptul că mașina noastră este în pole-position.

Așadar, probabil trebuie schimbat pilotul, nu mașina”, a declarat Lewis Hamilton imediat după calificările pentru Marele Premiu al Ungariei, potrivit Autosport.

Charles Leclerc, pole position în Marele Premiu al Ungariei

Dacă Lewis Hamilton a avut o prestație dezamăgitoare, Charles Leclerc a fost din nou senzațional pentru Scuderia Ferrari. Monegascul a reușit un tur fantastic în Q3 și le-a luat fața celor doi piloți de la McLaren, considerați favoriți cerți înainte de startul calificărilor.

Oscar Piastri va pleca din prima linie, de lângă Leclerc, în timp ce Norris va pleca de pe locul 3.

Marele Premiu al Ungariei va avea loc duminică, de la ora 16:00.

Iată cum arată rezultatul din calificări:

  1. Leclerc
  2. Piastri
  3. Norris
  4. Russell
  5. Alonso
  6. Stroll
  7. Bortoleto
  8. Verstappen
  9. Lawson
  10. Hajdar
  11. Bearman
  12. Hamilton
  13. Sainz
  14. Colapinto
  15. Antonelli
  16. Tsunoda
  17. Gasly
  18. Ocon
  19. Hulkenberg
  20. Albon