În ultima ediție a emisiunii „EXCLUSIV DINAMO”, invitatul Constantin Niculae (68 de ani), sportiv și antrenor, o viață întreagă, la Dinamo, a vorbit despre Zoltan Teszari, unul dintre miliardarii României. „Sensei” l-a avut elev pe orădeanul cu, poate, cea mai puternică afacere „Made in Romania”. Pe atunci, Teszari era judoka. Am decupat conținutul și am realizat o știre separată. La scurt timp, pe WhatsApp, tatăl lui Marius Niculae a lăsat un mesaj. „Dovadă că urma să-l angajez”. Și câteva fotografii dintr-un caiet cu însemnări cu circuit intern al Clubului Sportiv Dinamo, ceea ce azi s-ar numi un jurnal. Un jurnal de secție păstrat peste decenii. De aici se naște o altă poveste.
„E prima oară când scriu în acest caiet după Revoluția din 22.12 1989 și nu este un început de bun augur… . Pentru Dinamo, Revoluția nu a adus deloc lucruri bune, mai multe cluburi din Timișoara, în frunte cu Rapid și Sportul Studențesc (Buc) doresc ca ramură „revoluționară” „demilitarizarea” = desființarea cluburilor Steaua și Dinamo măsură lansată de „tov” Mircea Angelescu, actualul Ministru (provizoriu) al Ministerului Sportului.
La echipă ca de altfel și la club este o situație incertă, ai cui vom mai fi?, cum vom mai funcționa?, cine va mai face sport de mare performanță?”.
7 martie 1990. Cităm din paginile îngălbenite. Relatarea la cald a unui fost campion european, participant la două ediții ale Jocurilor Olimpice, Moscova -1980 și Los Angeles 1984. Antrenor, la acel moment, al Clubului Sportiv Dinamo.
Constantin Niculae a fost judoka, apoi a antrenat generații de sportivi pe tatami. Imediat după Revoluție, în aluatul tranziției, elevii săi păreau principala preocupare a tatălui lui Marius Niculae.
Intrăm, din nou, în rândurile jurnalului de secție al Clubului Sportiv Dinamo. Judo.
„Un lucru bun, am primit echipament de la firma „Formax”…
„Sunt fără servici cinci sportivi ai secției…”.
În capul listei pe care o menționează Constantin Niculae se află Teszari Zoltan. „Cum va fi mâine?”, se întreabă și întreabă „Sensei”, în subsolul filei, cu font apăsat. Ca într-o aruncare peste șold a timpului.
„Mâine”, tânărul care, conform însemnărilor lui Niculae, ocupa locul 1 la categoria 65 kg, în cadrul unui turneu desfășurat în Italia, cu mai bine de jumătate de an înainte de Revoluție, 3-4 iunie 1989 (VEZI JOS FACSIMIL) avea să devină unul dintre cei mai bogați români. „Miliardarul fără chip”, Teszari Zoltan, sportivul fără „servici” din prima primăvară fără tovarăși.
Însă să rămânem la tovarăși și să alunecăm pe fibra dezvăluirilor. Cine a vrut, așa cum spune jurnalul de secție în care scria Constantin Niculae, să demilitarizeze, „desființeze”, cele mai galonate cluburi din sportul românesc? Prețul mențiunii este valabil și înainte și după Revoluție.
Pe lângă „mai multe cluburi din Timișoara, în frunte cu Rapid și Sportul Studențesc”, în caietul de la Dinamo dezvăluit de „Sensei”, menționat la capitolul… „oameni cu idei”, apare și numele lui Mircea Angelescu. Primul ministru al „Sportului” de după 1989.
Vorbele scrise de „Sensei” sunt confirmate de mai multe personaje cheie ale acelor zile încărcate, în care zvonistica plutea iluzoriu peste primele accente ale „democrației”.
„Mircea Angelescu, primul ministru al Sportului de după Revoluție, a propus și susținut acest lucru. Erau vizate Steaua, Dinamo, Victoria și Flacăra Moreni. Au apărut reacții, a fost o opoziție. Au rămas în picioare, până la urmă, Steaua și Dinamo”, o spune Mircea Pascu, în 2014, într-un interviu acordat, în ProSport, jurnalistului Matei Udrea.
Totuși, rămâne un spin al întrebării. Care înțeapă atât în caietul lui Constantin Niculae, cât și în realitatea acelui demers. Demilitarizare sau desființare? Sau, poate, nu era totuna?
„Să fie clar, îmi amintesc de desființarea lor, nu de altceva! Asta cu demilitarizarea era doar o speculație politică”. A răspuns același Pascu, fostul președinte și vicepreședinte al Federației Române de Fotbal, în articolul menționat.
Și care ar fi fost motivul, pentru care Steaua și Dinamo (Dinamo chiar a purtat, pentru puțin timp, numele Unirea Tricolor) ar fi trebuit radiate?
Angelescu era un om din conducerea Partidului Comunist Român. Trebuia să demonstreze cumva participarea lui la Revoluție, era nevoie să se remarce și el în vreun fel, o contribuție la lupta împotriva vechii orânduiri. Mai erau și multe interese. Erau jucătorii… Pe Hagi au încercat să-l transfere în Italia” – Mircea Pascu, ProSport, 2014.
Un răspuns poate veni și din partea celui căruia i-a fost acreditată ideea. Trasează chiar Mircea Angelescu, în cartea „35 de ani la pupitrul fotbalului. Implicarea Securității în fotbal”.
„Procesul demilitarizării a început din 1990. La începutul lui ianuarie 1990, în calitate de ministru al sporturilor, am dorit să am o discuție cu Mihai Chițac, ministrul de Interne, și cu Nicolae Militaru, ministrul Apărării Naționale, în legătură cu demilitarizarea sportului românesc. Ideea era ca cele două cluburi, Steaua și Dinamo, să nu mai fie patronate de cele două ministere. Am considerat că atâta timp cât actualele cluburi sunt patronate de cele două ministere nu vom avea o corectitudine în ceea ce privește jocul de fotbal și, de asemenea, nu va exista o loialitate în ceea ce privește achizițiile de jucători”.
În discuție apare și Petre Roman, personaj aflat în catacombele evenimentelor din 1989. În cadrul demersului lui Matei Udrea din ProSport, fostul premier recunoaște.
Eu am cerut acest lucru, sportul să fie demilitarizat. Dar să știți că au fost temători, foarte temători. Aveau ideea că aceste cluburi, dacă se demilitarizează, nu mai beneficiază de fonduri de la stat. Eu le-am spus însă foarte clar: „Gata, înțelegeți că s-a terminat cu asta! Ajunge! Nu e în regulă. Voiau să aibă cluburile pe banii statului. Dar asta nu era cinstit. Era discriminare, nu se putea face competiție corectă pentru că ei beneficiau de niște avantaje față de ceilalți”, a transmis fiul fostului militant comunist Valter Roman
„Știu, Petre…”. Continuăm să cităm. Timpul a trecut și povestea pare clasată. O mai descoperim – și ne trezește firescul- prin rânduri de însemnări retrase printre rafturi. Sau peste traverse ale destinului. Cu pastă de pix. În primăvara lui 1990, pasta de pix avea preț de Kent… lung. Care o fi fost prețul unui echipament Formax?
Cornel Dinu, secretar de stat în zilele poveștii noastre, traversează subiectul, în cartea sa autobiografică, „Jucând cu destinul. Zâmbind din iarbă”.
„Spre prânz s-a anunțat guvernul cu Petre Roman prim-ministru. Acesta, în timp ce se bărbierea înainte de ceremonia oficială a investiturii sale, îmi sugerase:
– «Dinule, eu nu-l cunosc pe Mircea Angelescu, dar… ar fi bine să devină echipe civile și Steaua, și Dinamo. Vin alte timpuri și nu mai poate fi acceptat ce au făcut acestea în ultimii ani. Știi bine la ce mă refer».
L-am privit prin oglinda în care se ferchezuia:
– «Știu, Petre, dar nimic nu vom putea schimba repede. În toate va trebui să urmăm strategia pașilor mici, dar siguri. Avem de luptat, și tu în primul rând, cu tentația oamenilor de a se considera liberi să facă orice. Va trebui să așezăm imediat reguli cu adevărat democrate și să-i convingem pe oameni să le respecte. Să veghem asupra lor și să le înfăptuim. Pentru că marele pericol este că această societate românească intră într-o nouă viață. Ca un copil de câțiva anișori fascinat de foc și tentat imediat să-l atingă. Trebuie să păzim societatea să nu se ardă. Noi împreună cu ea. O să vezi, adesea va fi imposibil»”.
În tranziția noastră, după 7 martie 1990, imposibilul nu a existat. Depune mărturie Zoltan Teszari! Sportivul „fără servici” al unui club, pe atunci, militarizat.
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER