EXCLUSIV FCSB Fostul antrenor de la FCSB a rupt tăcerea despre plecarea sa: „Nu mai controlam vestiarul!”

Alin Grigore

Un fost tehnician secund și principal al echipei FCSB a explicat de ce a ajuns în punctul de a pleca de pe banca grupării roș-albastre.

Antrenorul în cauză este Toni Petrea, în vârstă de 51 de ani. Ultima dată, el a părăsit formația bucureșteană pe 25 iulie 2022. De atunci a mai bifat experiențe la Chindia Târgoviște, Universitatea Cluj, Daco-Getica și Universitatea Craiova.

Toni Petrea și despărțirea de FCSB: „Așa am considerat că e mai bine”

Prezent în emisiunea „Exclusiv FCSB”, realizată de ProSport, Toni Petrea a subliniat faptul că a plecat de la FCSB atunci când a simțit că nu mai poate controla vestiarul. Această variantă a fost cea potrivită, după părerea antrenorului.

Totodată, Petrea a fost întrebat de ce și-a luat tălpășița și de la Universitatea Craiova, dar și dacă are oferte în prezent.

„Am plecat de la FCSB în momentul în care am simțit că parcă nu mai controlam vestiarul. Așa am considerat că e mai bine.

(n.r. – De la Craiova de ce ați plecat?) Am fost chemat de conducerea Craiovei după plecarea lui Rădoi, când s-a făcut noul staff. Au adus un antrenor portughez (n.r. – Filipe Coelho) și au vrut să facă un mix în staff. Acomodarea a fost destul de dificilă și am decis să mă opresc.

(n.r. – Câte oferte aveți în momentul de față?) Nu am oferte!”, a spus Anton Petrea, pentru ProSport, la „Exclusiv FCSB”.

Tehnicianul a pregătit echipa din Capitală pentru 77 de meciuri. Amintim că FCSB nu are antrenor principal în prezent, după plecarea lui Mirel Rădoi în Turcia, la Gaziantep.

„L-am respectat enorm pe Toni Petrea, se impunea”

Recent, Cristi Tănase, fostul căpitan al roș-albaștrilor, a exprimat termeni laudativi despre Toni Petrea, în momentul în care l-a propus pe Laurențiu Reghecampf pe banca lui FCSB.

„Dodel” și-a adus aminte de felul în care ex-„secundul” își etala calitățile și personalitatea. Petrea i-a impresionat pe jucători.

„Varianta Reghecampf este cea mai bună. Nu știu ce situație are «Reghe» la actuala echipă (n.r. – în Sudan). Ar putea să vină, ar fi ceva extraordinar.

Mai este și Toni Petrea, care era «secund» la vremea respectivă (n.r. – cu mai bine de un deceniu în urmă). Noi l-am respectat enorm, se impunea foarte mult. Aveam impresia că este «principal». Se vedea de atunci ce personalitate puternică are, un om foarte serios. Eram cu dânsul la fel cum eram cu Laurențiu Reghecampf”, a declarat, printre alte lucruri, Cristi Tănase, pentru digisport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro