Acasa » Exclusiv FCSB » Ce s-a ales de Ionuț Luțu după ce s-a lăsat de fotbal: „Gigi Becali l-a încercat. Avea două pașapoarte”. Cum l-a fermecat fostul fotbalist pe patronul de la FCSB. EXCLUSIV

Ce s-a ales de Ionuț Luțu după ce s-a lăsat de fotbal: „Gigi Becali l-a încercat. Avea două pașapoarte”. Cum l-a fermecat fostul fotbalist pe patronul de la FCSB. EXCLUSIV

Ionuț Luțu (50 de ani) s-a lăsat de fotbal în anul 2010, iar imediat a fost luat de Gigi Becali ca șofer personal. Ulterior, patronul de la FCSB a prins mare încredere în fostul fotbalist și i-a încredințat acestuia multe dintre secretele familiei.

În urmă cu câțiva ani, Gigi Becali (67 de ani) declara că i-a venit ideea de a-l folosi pe Ionuț Luțu ca „aghiotant” după ce a văzut un serial turcesc.

Ce s-a ales de Ionuț Luțu după ce s-a lăsat de fotbal: „Gigi Becali l-a încercat”. Cum l-a fermecat fostul fotbalist pe patronul de la FCSB

Adrian Voicu, fostul ofițer de presă de la FCSB și finul lui Ionuț Luțu, a povestit la emisiunea EXCLUSIV FCSB de la ProSport despre încercările la care a fost supus fostul fotbalist din postura de apropiat al lui Gigi Becali.

„Luțu e nașul copilului meu. Luțu e toată ziua la mine în casă. Luțu e foarte bine. N-am văzut om mai loial decât el. Și a fost încercat, atenție! Chiar și de nea Gigi.

Eu, ca finul lui, dacă îl întreb că am auzit că s-a certat un jucător, și dacă știe îmi spune că nu știe. Niciodată nu o să scoți nimic de la Luțu. «E nea Gigi la biserică, să mă duc să-i iau un interviu?». «Nu știu!». Înțelegi? Mare calitate, e foarte loial”, a declarat Adrian Voicu la EXCLUSIV FCSB.

„Avea două pașapoarte, Gică Popescu ținea unul și el fugea cu altul în țară”

În prezent realizator al emisiunii „Fiță cu Adiță”, Adrian Voicu susține că vrea să facă o emisiune cu Luțu pentru a rememora întâmplările din cariera lui de fotbalist: „El era antrenor la copii și juniori la FCSB, chiar mergeam la meciuri și mă amuza, se agita. Mi-a promis că o să facem o emisiune. El vrea, dar îi e frică să nu deranjeze.

I-am zis că vorbim doar despre amintirile din Coreea, despre lăutari, despre cum a fugit din cantonament de la Galatasaray și au venit paparazzi și el nu știa ce sunt luminile alea de la bliț. Avea două pașapoarte, Gică Popescu ținea unul și el fugea cu altul în țară. Personaj uriaș. Povești…”.

Poreclit „Micul Hagi”, Ionuț Luțu a jucat de-a lungul carierei pentru Progresul București, Universitatea Craiova, Galatasaray, Steaua, Suwon Samsung Bluewings, Rapid, Apollon, FC Kairat, FC Zhetysu, Pnadurii, Jiul Petroșani, Alro Slatina și Oltul Slătioara.