Fostul patron al echipei Sportul Studențesc, Vasile Șiman, nu are nicio intenție să renunțe la suma de 1.000.000 de euro, pe care consideră că trebuie să o primească de la Dinamo.
Ionuț Șerban a fost transferat de la Sportul Studențesc la Dinamo în urmă cu mai bine de un deceniu, iar Șiman continuă și azi să ducă lupte în instanță cu clubul alb-roșu.
Pe 16 aprilie, Curtea de Apel București a respins apelul lui Vasile Șiman, făcut după ce judecătorul sindic i-a respins contestația cererii de creanță curentă în valoare de 1.000.000 de euro în cazul clauzelor din contractul de transfer al lui Ionuț Șerban de la Sportul la Dinamo.
Omul de afaceri continuă să spere că va intra, până la urmă, în posesia respectivei sume de bani, iar un prim pas ar fi încă un apel, după ce va fi motivată decizia precedentă.
„Ce înfrângere e? Cum să câștigăm accesoriile când am pierdut fondul? (V-au sunat acționarii lui Dinamo?) Nu, dar nu e târziu. Încă nu s-a ieșit din insolvență. (Faceți apel la această decizie?) Vom decide dacă vom face apel după ce vom primi motivarea.
S-ar putea să fim obligați să facem apel pentru că n-am mai putea solicita ulterior diferențele. Trebuie să dansăm cu cele două cereri împreună, nu pentru că am crede că avem sau nu dreptate.
Pe 16 aprilie era toată România grăbită că Dinamo trebuie să iasă din insolvență. Acum e 19 mai. De la graba secolului ne-am dus în așteptarea secolului?
(Suma pe care o cereți va fi folosită pentru renașterea Sportului Studențesc?) N-are nicio legătură una cu alta. E treaba mea ce vreau să fac cu banii mei. Banii respectivi nu-i datorează Dinamo din clauza lui Șerban, ci clauza e folosită ca o modalitate de a recupera banii.
E o datorie pe care Dinamo nu a respectat-o. Nu vă entuziasmați cu pierderea (n.r. procesului), că mai e mult până departe. Ați dat titluri cu «Un nou pas spre rai»! Stați, că raiul e departe! Raiul e foarte departe pe calea justiției și foarte aproape pe calea înțelegerii, la un milimetru”, a declarat Șiman, pentru ProSport, la „Exclusiv Dinamo”.
Ionuț Șerban a fost transferat de Dinamo de la Sportul Studențesc în 2013. În acordul dintre cele două cluburi, oficialii grupării alb-roșii au acceptat o clauză, potrivit căreia echipa din Regie primește 1.000.000 de euro dacă fotbalistul este lăsat liber de contract.
Acest lucru s-a întâmplat în 2021, după ce „câinii” au intrat în insolvență a doua oară. Trei ani mai târziu, Șiman s-a adresat administratorului judiciar al SC Dinamo 1948 SA, RTZ, cu o solicitare de creanță curentă de un milion de euro, valoarea clauzei din acordul de transfer. RTZ a refuzat, Șiman a contestat decizia în fața judecătorului sindic, dar a pierdut.