„Sperietoarea” CFR Cluj! Fanii lui Dinamo Zagreb se tem de băieții lui Dan Petrescu: „Dezastru! Este cel mai greu adversar pe care-l puteam avea!”

„Sperietoarea” CFR Cluj! Fanii lui Dinamo Zagreb se tem de băieții lui Dan Petrescu: „Dezastru! Este cel mai greu adversar pe care-l puteam avea!”
  • Publicat:

CFR Cluj va juca contra croaților de la Dinamo Zagreb, în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, dacă va trece de primul tur unde o va întâlni pe Floriana FC, echipă din Malta.

După tragerea la sorți, fanii lui Dinamo Zagreb au reacționat pe rețelele sociale.

Fanii lui Dinamo Zagreb se tem de CFR Cluj

Imediat după ce au aflat că adversara din turul 2 ar urma să fie CFR Cluj, suporterii lui Dinamo Zagreb au reacționat în mediul online. Aceștia nu sunt fericiți că au picat cu campioana României, pe care o consideră o echipă redutabilă.

„Tragere grea. Putea fi mai uşor, dar putem trece de ei” / „Părerea mea este că ieşim din competiţie chiar acum” / „Dezastru, sper să trecem de ei. Este cel mai greu adversar pe care-l puteam avea”, au fost câteva din mesajele scrise, în mediul online, de fanii lui Dinamo Zagreb.

CFR Cluj îi spulberă „visul” lui FCSB

Fundașul Kevin Boli și mijlocașul Damjan Djokovic sunt ținte mai vechi ale celor de la FCSB. Având în vedere problemele financiare care sunt la CFR Cluj, Gigi Becali speră să-și îndeplinească „visul” și să-i aducă pe cei doi jucători, în această vară, la FCSB. Însă, Marius Bilașco, directorul departamentului de scouting de la CFR Cluj, nu crede că Boli și Djokovic pot ajunge la formația bucureșteană.

Deși cei doi jucători mai au contract cu CFR Cluj, Kevin Boli și-a depus memoriu și vrea să plece liber din cauza problemelor cu plata salariilor. În plus, Damjan Djokovic a reacționat vehement, zilele trecut, în cadrul emisiunii ProSport Live, tot din cauza salariilor neplătite la gruparea ardeleană.

Marius Bilașco susține că Djokovic nu va pleca de la CFR Cluj deoarece croatul mai are contract până în 2022 cu gruparea ardeleană. În legătură cu Boli, oficialul lui CFR spune că formația din Cluj l-ar fi cumpărat definitiv de la Guizhou Hengfeng și că nu înțelege ce îl nemulțumește pe acesta.

În plus, Bilașco susține că există o întârziere a virării salariilor către jucători de doar 10-12 zile, care crede că va fi remediată în această săptămână.

Djokovic e un caz aparte. A fost o datorie către el, care a fost achitată, din ce știu. Nu e în pericol să devină liber de contract sau să plece la FCSB. Mai are doi ani cu CFR Cluj.

Kevin Boli e jucătorul nostru, am plătit bani pe el. Am activat clauza de cumpărare. Nu văd ce probleme ar fi cu el.

Există o datorie la jucători, o întârziere de 10-12 zile, care cred că se va achita în această săptămână. Primele de meci trebuie achitate până la 30 de octombrie 2020, conform contractelor. Dacă patronul a dorit să dea o parte din bonusuri la finalul anumitor luni, a fost doar dorința lui. A vrut el să facă asta. Sunt șase sau șapte prime neplătite către jucători.

Toți jucătorii și-au luat mereu toate bonusurile, de trei ani de zile, de când sunt eu la CFR Cluj. Pe luna aprilie se va lua în condițiile în care echipa se va califica în grupele unei competiții europene. A fost o înțelegere cu fotbaliștii, împreună cu conducerea. Majoritatea jucătorilor au fost la întrunire și au fost de acord. Restul lunilor sunt achitate, inclusiv mai”, a declarat Marius Bilașco pentru Digi Sport.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele