Florin Popescu, fostul campion olimpic la kaiac-canoe, afectat de moartea lui Ivan Patzaichin. „A fost ca un tată! Am o stare de rău!”

Andrei Trifan
Florin Popescu, fostul campion olimpic la kaiac-canoe, afectat de moartea lui Ivan Patzaichin. „A fost ca un tată! Am o stare de rău!”

Florin Popescu, fostul campion olimpic al României la kaiac-canoe, a vorbit pentru ProSport despre moartea lui Ivan Patzaichin.

Ivan Patzaichin a murit la vârsta de 71 de ani, după ce în ultimele trei luni a fost internat la Spitalul „Elias” din cauza unei boli necruțătoare.

Vestea că Ivan Patzaichin nu mai este printre noi l-a devastat pe Florin popescu (47 de ani), ultimul campion olimpic al României, cu canoe de 2 – 1.000 de metri, alături de Mitică Pricop.

Florin Popescu, fostul campion olimpic la kaiac-canoe, afectat de moartea lui Ivan Patzaichin

Florin Popescu susține că Ivan Patzaichin îi era ca un al doilea tată și a dezvăluit că se simte foarte rău de când a aflat că fostul mare sportiv al României a decedat.

M-a luat de la Orșova, nu aveam niciun rezultat și am reușit să cuceresc atâtea medalii. Pentru mine, ca persoană, a fost un al doilea tată. Este o pierdere imensă pentru tot ce înseamnă România, nu doar pentru sportul românesc. Când m-au sunat și mi-au dat vestea, nu îmi venea să cred. Am o stare de rău de atunci. Nu îmi găsesc cuvintele”, a declarat Florin Popescu, antrenorul de la lotul olimpic de kaiac canoe, pentru ProSport.

Ivan Patzaichin

Ivan Patzaichin a intrat în istoria Jocurilor Olimpice

Ivan Patzaichin era cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice, unde a reușit să câștige medalii la edițiile din 1968, 1972, 1980, 1984. Acesta a rămas în istoria sportului mondial după ce în 1972, la Jocurile Olimpice de la Munchen, într-o serie de calificări i s-a rupt pagaia. Fostul sportiv român a obținut calificarea în finală și a câștigat medalia de aur.

Pe parcursul carierei, fostul mare sportiv a câștigat 7 medalii la Jocurile Olimpice, dintre care 4 de aur și 3 de argint și este al patruela cel mai medaliat sporti român la JO.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]