Cum a fost, de fapt, cariera lui Diego Maradona la echipele de club: de ce a iubit Boca Juniors, de ce a dat greș la FC Barcelona și cum a devenit eroul etern în tricoul lui Napoli

Andrei Preotu
Cum a fost, de fapt, cariera lui Diego Maradona la echipele de club: de ce a iubit Boca Juniors, de ce a dat greș la FC Barcelona și cum a devenit eroul etern în tricoul lui Napoli

Diego Maradona a avut o carieră fantastică, însă eroul etern a devenit la Napoli, unde și acum este foarte iubit de către fanii care îl plâng pe rețelele de socializare, după ce au aflat că idolul lor a murit.

Plecat dintre noi la vârsta de 60 de ani, Maradona a iubit teribil Boca Juniors, dar a dat greș la Barcelona, pentru care a jucat între 1982 și 1984. În schimb, la Napoli a devenit un adevărat idol.

Maradona a trecut prin momente cumplite în ultima vreme. Fostul star al Argentinei, dar și al celor de la Barcelona și Napoli a fost internat de urgență din cauza unor probleme de sănătate.

Maradona n-a convins la Barcelona, dar a fost eroul etern în tricoul lui Napoli

Cu Maradona în formă maximă, Napoli a câștigat singurele trofee din Serie A, în 1987 și 1990.

Cu gruparea din Italia, legendarul Diego a mai cucerit Cupa Italiei (1987), Cupa UEFA (1989), dar și Supercupa Italiei, în urmă cu 30 de ani.

Golgheter în Serie A, în sezonul 1987-1988, Maradona a fost foarte iubit de fanii lui Napoli, asta deși Diego a recunoscut că începuse atunci să consume cocaină.

Suspendat timp de 15 luni, Maradona a părăsit-o pe Napoli în 1992, ajungând la Sevilla, acolo unde n-a mai avut evoluții foarte bune.

În schimb, Maradona a dat greș la Barcelona, dovadă și declarația pe care a dat-o: „Barcelona mi-a deschis porţile spre Europa, dar povestea mea e scrisă în albastru. Inima mea e cu Napoli”.

Azi, la dispariția sa, Napoli este în doliu, dovadă și postarea contului oficial de Twitter: „Ciao Diego! Mereu în inimile noastre”.

Diego Maradona a iubit teribil și Boca Juniors, club unde și-a încheiat cariera, în 1997. Fanii i-au fost alături atunci când a suferit un stop cardiac și a fost aproape să moară, în 2004. „Dacă ai juca în ceruri, aș muri ca să te văd”, a fost atunci un mesaj emoționant dedicat lui Maradona.

Diego Maradona, despre perioada petrecută la Napoli: „Am dat totul pentru Napoli, iar Napoli mi-a dat totul arătându-şi dragostea pentru mine. Au fost ani minunaţi pentru mine şi pentru Argentina. Am reuşit să câştigăm campionatul, Cupa UEFA şi Cupa Mondială”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]