Bergodi crede că oltenii pot scăpa de complexul FCSB: „Se spunea şi că la CFR nu se poate câştiga”

Redactor:
Cosmin Staicu
Bergodi crede că oltenii pot scăpa de complexul FCSB: „Se spunea şi că la CFR nu se poate câştiga”
  • Publicat:

Antrenorul Universităţii Craiova, Cristiano Bergodi, este încrezător că echipa sa poate scăpa de complexul în faţa FCSB, pe care a învins-o o singură dată în ultimele 20 de meciuri directe, italianul oferind ca exemplu victoria pe care Ştiinţa a obţinut-o în Gruia, primul eşec al CFR-ului pe teren propriu cu Dan Petrescu pe bancă.

De altfel, Bergodi a câştigat în acest sezon contra FCSB, pe când era la Voluntari, un 3-1, în vara anului trecut, la Piteşti, când roş-albaştrii au avut în teren mai mulţi juniori.

„Este un meci foarte important pentru acest moment al sezonului, ne apropiem de finalul campionatului. E un meci dificil, mai ales că jucăm cu o echipă foarte bună, precum FCSB. Avem nişte probleme de lot, dar vom alinia totuşi un prim 11 bun. Nu va fi uşor, mai ales că Universitatea nu a prea câştigat în faţa FCSB, dar jucătorii vor fi pregătiţi bine. Nu am eu reţeta succesului contra FCSB, chiar dacă i-am învins atunci cu Voluntari, ei au folosit câţiva tineri, dar şi noi am jucat bine. Acum pregătesc o altă echipă.

E un meci important, dar e totuşi un meci de fotbal, trebuie să fim calmi şi să conştientizăm ce trebuie să facem pe teren. Bilanţul este negativ, dar şi cu CFR se spunea că nu se poate câştiga în deplasare. Chiar dacă statisticile ne defavorizează, eu cred că echipa poate face un rezultat foarte bun” a declarat Cristiano Bergodi.

„Suntem pe primul loc, dar nu am realizat nimic”

Cristiano Bergodi s-a referit şi la lupta pentru titlu, spunând că presiune este atât pe echipa sa, cât şi pe CFR Cluj, deoarece ambele sunt la mâna lor, ţinând cont că va fi un meci direct, în ultima rundă. Bergodi crede că jucătorii simt presiune, dar că sunt concentraţi şi determinaţi. Bergodi s-a arătat deranjat că unii pretind ca victoriile să fie obţinute mai uşor. Italianul are 4 succese în 4 meciuri pe banca Ştiinţei, dar toate sunt obţinute la limită, două dintre ele chiar pe final. „Nu sunt un magician să ştiu ce vom face în meciurile rămase, dar îmi doresc să le câştigăm, evident. Se poate spune că suntem la mâna noastră, dar şi CFR e la mâna ei, pentru că este acel meci din ultima etapă, când se poate disputa cu titlul pe masă. Se cere să câştigăm fără emoţii? E prea mult. Se spune că victoriile cele mai bune sunt cele care vin cu emoţii până la final. Toţi ne dorim să câştigăm uşor, dar nu va fi nimic uşor în aceste meciuri rămase.

Presiune este şi pe noi şi pe CFR, presiune există mereu, ei vor să câştige al treilea titlu consecutiv, noi vrem să aducem din nou titlul la Craiova după mult timp, ceea ce ar fi un lucru extraordinar. Cred că jucătorii sunt determinaţi, concentraţi, conştientizează că suntem pe primul loc, dar nu am făcut practic nimic, fiindcă mai sunt 4 meciuri până la un vis. S-au pregătit bine tehnic şi tactic, dar nu ştiu din punct de vedere mental, fiindcă emoţiile trebuie controlate. Eu nu simt această presiune, dar eu nu joc pe teren”, a mai spus italianul.

Bergodi a explicat că a făcut numai două schimbări la Mediaş, pentru că a fost mulţumit de cei care evoluau în repriza secundă: „Cinci schimbări mi s-au părut prea multe, fiindcă echipa meregea bine în repriza a doua, nu am primit decât un şut şi o fază fixă. Eu zic că am controlat meciul şi puteam marca mai mult, chiar dacă alţii spun altceva, aşa că am fost mulţumit de cei care erau pe teren şi nu am vrut să fac mai multe schimbări”.

Craiova, liderul Ligii 1, joacă duminică, de la ora 21, cu FCSB, pe stadionul „Ion Oblemenco”, fără spectatori, meciul contând pentru etapa a 7-a a play-off-ului.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup