Prin ochii reporterului trimis la Bratislava, UEFA a relatat felul în care s-a desfășurat partida Spania U21 – România U21 și a tras o concluzie în privința reprezentativei antrenate de Daniel Pancu (47 de ani).
„Tricolorii” mici au deschis scorul în minutul 4 și au izbutit să păstreze avantajul pe tabelă timp de mai bine de 80 de minute. Ulterior, totul s-a transformat într-un coșmar.
Partida România U21-Spania U21, din runda a doua a Grupei A de la EURO 2025, s-a terminat dramatic, scor 2-1 în favoarea ibericilor, după ce „tricolorii” lui Daniel Pancu au condus cu 1-0 timp de peste 80 de minute.
Concret, România a deschis scorul în minutul 4, atunci când Louis Munteanu a fost lansat cu o pasă lungă și, din colțul careului, a finalizat cu un șut superb în vinclu.
Au urmat mai multe zeci de minute dificile pentru fotbaliștii lui Pancu, însă în repriza a doua, România a avut câteva ocazii mari prin care pudea duce scorul la 2-0. Din păcate, în ultimul sfert de oră, totul a luat o turnură neașteptată. Trimis pe teren în minutul 76 pentru a-l înlocui pe Louis Munteanu, epuizat după efortul făcut, Vladislav Blănuță a comis-o. În minutul 84, atacantul aflat sub contract cu FCU Craiova i-a pus talpa pe gleznă unui adversar și a văzut direct cartonașul roșu. Au urmat apoi două goluri rapide marcate de Spania, în minutele 85 și 88, prin Jauregizar și Jaen Fernandez, iar scorul final a fost 2-1 pentru iberici.
Prin ochii reporterului trimis la Bratislava, Alex Mine, UEFA a relatat felul în care s-a desfășurat partida de pe stadionul Tehelna pole și a numit-o pe România U21 drept o reprezentativă curajoasă:
La Rojita a reușit o revenire incredibilă! A fost o confruntare extraordinară, plină de dramă și de calitate. România a contribuit din plin la acest spectacol. Mai mult decât atât, până spre final, părea că România execută perfect planul de joc. Apoi însă, în stilul ei caracteristic, Spania a revenit pentru a obține o victorie uluitoare. A fost un privilegiu să văd așa ceva! Jucătorii lui Santi Denia au lăsat totul pentru finalul jocului dar, încă o dată, au luat toate punctele. Spaniolii au fost răsplătiți, pentru presiunea pusă pe o echipă curajoasă a României”, se arată pe site-ul UEFA.
Naționala U21 a României este matematic eliminată de la EURO 2025, după ce în Grupa A, Spania U21 și Italia U21 au izbutit ambele să adune 6 puncte după primele două meciuri.
În schimb, România U21 și Slovacia U21, care se vor întâlni marți, 17 iunie, de la ora 22:00, au ambele 0 puncte și nu mai au nicio șansă de calificare.