Daniel Pancu, reacție dură după ce Mircea Lucescu a vorbit despre emoțiile care au distrus România U21 cu Spania U21: „El nu cunoaşte echipa asta ca mine”

Cristian Hitruc
Daniel Pancu, reacție dură după ce Mircea Lucescu a vorbit despre emoțiile care au distrus România U21 cu Spania U21: „El nu cunoaşte echipa asta ca mine”
SURSĂ FOTO: Mihai Pop ProSport

Daniel Pancu a oferit o reacție dură după ce Mircea Lucescu a vorbit despre emoțiile care au distrus România U21 în meciul disputat cu Spania U21.

Echipa națională de tineret a cedat, scor 2-1, în fața ibericilor, în a doua etapă a Grupei A de la Campionatul European 2025 din Slovacia.

Ce mesaj i-a transmis Daniel Pancu lui Mircea Lucescu

România U21 a cedat în fața Spaniei U21, în a doua etapă a Grupei A de la Campionatul European 2025 din Slovacia, cu scorul de 2-1. „Tricolorii” au condus cu scorul de 1-0 până în minutul 85.

Daniel Pancu a oferit o reacție dură după ce Mircea Lucescu a vorbit despre emoțiile care au distrus România U21 în meciul disputat cu Spania U21. Selecționerul echipei de tineret a precizat că echipa lui a fost epuizată din punct de vedere fizic și a punctat că jucătorii nu au avut emoții prea mari înaintea disputei cu ibericii.

„Domnul Lucescu nu cunoaște echipa asta cum o cunosc eu. Echipa asta era epuizată, atât fizic cât și mental. Louis nu mai putea, Tavi nu mai putea, am ales cum am ales, nu am putut să mai ținem de minge.

Era înmormântare în vestiar, eu sunt mândru de felul în care s-au comportat la acest turneu, astăzi mai mult ca niciodată. E o mare experiență pentru cei care rămân și joacă în campania următoare. Publicul a simțit. Azi cred că au bătut meciul acela cu Elveția, plecând de la atitudine, concentrare. E cel mai bun meci din acest punct de vedere, împotriva celui mai bine cotat adversar.

Aceasta este o vârstă periculoasă pentru fotbalistul român. Sunt cazuri ciudate, când fotbalistul român e mai bun la 20 de ani decât la 22. Poate e vorba de mentalitate, de educație. Sunt jucători care își doresc foarte mult, dar sunt și unii care intră într-o stagnare din momentul în care au un contract stabil pentru o perioadă de trei sau patru ani de zile. Asta se va întâmpla și cu generația asta”, a declarat Daniel Pancu, la conferința de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania