Anunțul momentului despre Louis Munteanu

Anunțul momentului despre Louis Munteanu
Foto: SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

CORESPONDENȚĂ SLOVACIA. Atacantul Louis Munteanu a făcut joncțiunea cu lotul naționalei de tineret, iar staff-ul tehnic a făcut anunțul momentului, înainte de CE 2025.

Naționala de fotbal a României debutează pe 11 iunie la Campionatul European din Slovacia, urmând să întâlnească Italia, de cinci ori câștigătoare a trofeului.

Care este situația lui Louis Munteanu

Într-o primă fază, Louis Munteanu a fost selecționat de Mircea Lucescu la naționala de seniori pentru dubla cu Austria și Cipru, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

Numai că la una dintre ședintele de pregătire, atacantul lui CFR Cluj a simțit unele probleme musculare, motiv pentru care reputatul tehnician l-a trimis la tineret.

Fostul mare atacant român Marius Niculae, actualul director tehnic al naționalei U21, a dat detalii cu privire la starea de sănătate a lui Munteanu.

„În momentul de față nu știm dacă va juca Louis Munteanu. Accidentarea este într-o zonă musculară, i s-a administrat o injecție. Vedem cât de bine răspunde organismul la tratamentul doctorului.

Sperăm să-l avem la meciul cu Italia, dacă nu de la început, măcar pe final de meci, câteva minute”, a spus el, înaintea primului antrenament al tricolorilor de la Bratislava.

Atuul „tricolorilor” în meciul cu naționala antrenată de Carmine Nunziata

Italia, prima adversară a României la EURO 2025, a câștigat titlul continental în 1992, 1994, 1996, 2000 și 2004. De asemenea, a mai jucat finala în 1986 și 2013. Peninsularii se prezintă în Slovacia cu un lot cotat la aproximativ 190 de milioane de euro.

Printre cel mai important nume din lotul lui Carmine Nunziata este atacantul Wilfried Gnonto, proaspăt promovat în Premier League cu Leeds United. În stagiunea competițională care e aproape de sfârșit a marcat 9 goluri și a oferit 6 pase decisive

Fundașul Matteo Ruggeri joacă la Atalanta, mijlocașul Niccolo Pisilli este legitimat la AS Roma, iar Cesare Casadei a fost luat de Torino la începutul anului de la Chelsea.

„Am văzut Italia, este o echipă foarte agresivă, cu un fotbal direct pe poartă, am vizionat alături de jucători majoritatea meciurilor. Marchează meci de meci, dar și primește goluri.

E important să începem conectați la maximum din punct de vedere al agresivității, al mentalității, ca să câștigăm.

Noi din agresivitatea arătată am reușit să marcăm foarte multe goluri în campania de calificare. Majoritatea au fost din recuperări de balon în treimea adversă. Sperăm ca și cu Italia să facem acest lucru. Din declarațiile pe care le-au dat, își doresc trofeul.

Nu va fi ușor, dar cum am reușit să învingem Elveția, cotată peste noi la acel moment, am încredere că putem să scoatem punct sau puncte cu Italia”, a mai spus Niculae.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Mihai Pop (foto&video) / FOTO & VIDEO
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
11 elevi au ratat Bacalaureatul pe motiv de fraudă
11 elevi au ratat Bacalaureatul pe motiv de fraudă
Înmormântarea lui Ciprian Pian a fost AMÂNATĂ din nou! Când se va desfășura
Înmormântarea lui Ciprian Pian a fost AMÂNATĂ din nou! Când se va desfășura
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Matei Ilie a comis penalty în România – Spania. Ce s-a întâmplat după, incredibil
Matei Ilie a comis penalty în România – Spania. Ce s-a întâmplat după, incredibil
Lovitura carierei! Jucătorul cu 12 goluri marcate în acest sezon a fost transferat de Brighton pentru 35 de milioane de euro
Lovitura carierei! Jucătorul cu 12 goluri marcate în acest sezon a fost transferat de Brighton pentru 35 de milioane de…
Primul tricolor care poate schimba naţionala după EURO U21! Pancu ştie pentru cine ar putea juca:
Primul tricolor care poate schimba naţionala după EURO U21! Pancu ştie pentru cine ar putea juca: "Trage spre ei"
Pelinel a atras toate privirile la nunta Mihaelei Borcea. Fostul model a avut o apariție de milioane la brațul soțului ei
Pelinel a atras toate privirile la nunta Mihaelei Borcea. Fostul model a avut o apariție de milioane la brațul soțului…
Nuntă înainte de înmormântare. Soția i-a pus verigheta pe deget lui Ciprian Pian și s-a căsătorit cu el în timpul priveghiului. A fost chemat și preotul să oficializeze cununia
Nuntă înainte de înmormântare. Soția i-a pus verigheta pe deget lui Ciprian Pian și s-a căsătorit cu el în timpul…
BANCUL ZILEI. -Bulă, vorbești spaniolă? BULĂ: -Desigur!
BANCUL ZILEI. -Bulă, vorbești spaniolă? BULĂ: -Desigur!
Trenurile CFR Călători ar putea fi anulate. Compania spune că este în pragul falimentului
Trenurile CFR Călători ar putea fi anulate. Compania spune că este în pragul falimentului
GAURA NEAGRĂ din galaxia M87 are o viteză de rotație colosală
GAURA NEAGRĂ din galaxia M87 are o viteză de rotație colosală
Milionarul care a renunţat la cetăţenia română, o nouă aroganţă alături de iubita cu 24 de ani mai tânără ca el!
Milionarul care a renunţat la cetăţenia română, o nouă aroganţă alături de iubita cu 24 de ani mai tânără ca…
Cosmin Dorobanțu, dat afară după moartea lui Ciprian Pian? E fără precedent ce s-a întâmplat
Cosmin Dorobanțu, dat afară după moartea lui Ciprian Pian? E fără precedent ce s-a întâmplat
Avertisment pentru șoferii pensionari. Trebuie să-și monteze în mașină dacă au trecut de 65 de ani
Avertisment pentru șoferii pensionari. Trebuie să-și monteze în mașină dacă au trecut de 65 de ani
Unde va fi înmormântat, de fapt, Ion Iliescu
Unde va fi înmormântat, de fapt, Ion Iliescu
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
A fost deschisă o nouă autostradă în România! Cum arată șoseaua de mare viteză și cât durează drumul | VIDEO
A fost deschisă o nouă autostradă în România! Cum arată șoseaua de mare viteză și cât durează drumul | VIDEO
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
×