Acasa » esports » Afacere de 50 de miliarde de dolari. Șeicii din Arabia Saudită vor să cumpere EA Sports, creatoarea celebrului joc FIFA

Afacere de 50 de miliarde de dolari. Șeicii din Arabia Saudită vor să cumpere EA Sports, creatoarea celebrului joc FIFA

30 sept. 2025, 11:38, esports
Afacere de 50 de miliarde de dolari. Șeicii din Arabia Saudită vor să cumpere EA Sports, creatoarea celebrului joc FIFA
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 30 septembrie 2025

Trei consorții din Arabia Saudită, între care și Fondul Public de Investiții (PIF), sunt gata să plătească 50 de miliarde de dolari într-o afacere care să cuprindă achiziția EA Sports, celebra companie care a creat, printre altele, jocul FIFA.

Șeicii din Arabia Saudită vor să dea astfel o nouă lovitură de imagine, după ce au reușit să își asigure organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2034.

EA Sports ar putea ajunge în posesia șeicilor din Arabia Saudită! Creatorii jocului FIFA vor primi colosala sumă de 50 de miliarde de dolari

Șeicii din Arabia Saudită continuă să aibă bani cu nemiluita și să investească masiv în sport, pe care vor să îl transforme într-o adevărată cultură la nivelul țării.

După ce au reușit revoluționeze liga internă de fotbal cu transferuri care mai de care mai răsunătoare, precum Cristiano Ronaldo, Karim Benzema, Sadio Mane, Joao Felix și așa mai departe, șeicii au mai dat o lovitură imensă în finalul anului trecut. Campionatul Mondial de fotbal din 2034 va fi organizat în Arabia Saudită și promite să fie „cel mai tare din istorie”, după cum l-a promovat chiar Cristiano Ronaldo.

Pe de altă parte, Arabia Saudită construieşte o stațiune de schi în deşert, cu zăpadă artificială, care va costa nu mai puțin de 14 miliarde de euro. Și exemplele cu privire la investițiile arabilor în sport pot continua aproape la nesfârșit.

Mai nou, șeicii ar fi decis să își creeze o imagine și în zona de sporturi electronice, iar cea mai bună soluție pentru a reuși acest lucru este să cumpere un brand deja consacrat pe piață.

Potrivit Sportal.blic.rs, trei consorții din Arabia Saudită, între care și Fondul Public de Investiții, ar fi început negocierile pentru o eventuală preluare a companiei Electronic Arts, cunoscută și drept EA Sports. Este vorba despre societatea care a creat celebrul joc FIFA, în prezent denumit FC.

Conform sursei citate, discuțiile dintre cele două părți au ajuns într-un punct atât de avansat încât un acord ar putea anunțat în spațiul public de pe o zi pe alta.

Ginerele lui Donald Trump, implicat și el în afacere

Așa cum am precizat deja, în negocieri este implicat Fondul Public de Investiții din Arabia Saudită, plus alte două consorții, anume Silver Lake și Affinity Partners. Potrivit sursei menționate anterior, din conducerea ultimului consorțiu face parte și Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump.

„Odată cu achiziția EA, Arabia Saudită ar avea putere digitală asupra celui mai popular sport din lume. În plus, Cupa Mondială Esports este deja organizată la Riyadh din 2024 și pune la bătaie un fond de premii de 70 de milioane de dolari. Și, nu în ultimul rând, saudiții dețin și ESL Gaming GmbH (n.r. – una dintre cele mai renumite companii din esports), din Germania. Așadar, în curând ar putea cuceri inimile tuturor pasionașilor de fotbal”, se arată pe Sportal.blic.rs.