„S-a strâns astăzi în tribună…” | OPINIE CĂTĂLIN MUREȘANU

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Începând cu 2021, rapidiștii se vor muta într-o casă modernă. Stadionul prinde formă, grinzile de beton trasează scheletul bijuteriei de sub Podul Grant, cât de curând scaunele vor îmbrăca tribunele și peluzele într-un veșmânt alb-vișiniu atât de sfânt locului.  

14050 locuri este capacitatea noului stadion. Prea puțin? Destul? Se potrivește clișeul comentatorilor de la Fotbal Minut cu Minut: “Cochet”.

Un detaliu ineluctabil, demn de simbolistică, le lasă o urmă de regret multor rapidiști fârtați. Acest tumult este legat de capacitatea tribunei a doua, schilodită în proiectul noului teatru giuleștean la doar 2600 de locuri.

De aici răsuna, răgușită, în toată “Potcoava”, trompeta lui Tudorică. Mai târziu, în anii 80, dintre gradenele aproape putrezite de bidineaua neiertătoare a razelor de soare, Mincea Geamgiul dirija ecoul galeriei: „S-a strâns astăzi în tribună, galeria cea mai bună din întregul București…”, iar pătura steagurilor dansa în ritmul tobelor nebune spre cerul marelui Dan Coe. Tribuna a doua a fost plămânul, grumazul și sufletul Giuleștiului. „S-a strâns astăzi în tribună, galeria cea mai bună din întregul București…”

Versantul fostului stadion „Valentin Stănescu”, brodat, după Revoluție, cu scaune vișinii era primul care se răstea mut la adversarii ieșiți la inspecția gazonului, prin verzalele lui albe și îngroșate: RAPID. În tâmpla dinspre Gara de Nord, la hotarul cu peluza Teatrului Giulești, pieptănat de vremuri, turnul veghea mândru, semeț și parcă ironic, precum un martor care le-a văzut pe toate, peste tot stadionul.

Selecționerul Țării Galilor a numit fotbalistul României care l-a impresionat și a vorbit laudativ despre Gică Hagi

01:04

Reacția francezilor după ce Metz a dominat-o autoritar pe CSM București în semifinale: „Spectacol!”

00:43

Și au început cu turnul. Lama hulpavă a buldozerului le-a șters pe toate. Primele au fost ciugulite scaunele, apoi, jupuită de mantaua ei, într-un nor alb al prafului de moloz, precum o ultimă fumigenă aprinsă în pântecul sfărâmat, tribuna a fost pusă la pământ.

Înghesuite pe hârtia de calc a unui proiect de 2600 de locuri au mai rămas amintirile rapidiștilor. Ele nu pot fi ciuntite, demolate, șterse sau radiate și formează adevărata fundație pe care stă sprijinită moderna arenă care răsare după liniile argintii ale triajului. Două dintre ele, cariate de rugină și lipsite de ani buni de alintul roților vreunui vagon, poartă tot scuza blestemului neputinței și superficialității împachetat în eternul, centrifugul, birocraticul ridicat din umeri. Cum o fi putut, cu al lui ciot de cărbune, Gheorghe Dumitrescu, arhitectul intebelic al bătrânului Giulești?