Sâmbătă seara s-a încheiat sezonul în Scoția, cu Glasgow Rangers, deja campioană de câteva săptămâni, strângând 102 puncte în clasament, pentru prima oară peste o sută în istorie, și triumfând la exact un deceniu de la ultimul titlu. A fost 4-0 cu Aberdeen, Ianis oferind o pasă de gol și în acest meci, în care a fost titular. Scriu “și în acest meci” pentru că Hagi a dat 15 astfel de pase și a marcat 8 goluri în toate competițiile pentru Rangers.
În Scottish Premier League are 7 goluri, în 45 de „apariții”, cum spun comentatorii radio – tv. De 33 de ori în teren, de 23 de ori titular, 11 assist – uri. 1960 de minute în total.
Cifrele, îndrăznesc să spun, celui mai bun fotbalist român al acestui sezon. Fiul celui mai bun din toate timpurile trecute, prezente și viitoare, la toți cei de față, sănătate!
Era necesară această aducere în discuție a condiției sale de fiu al tatălui? Probabil că nu, judecând după meritele lui Ianis, desigur că da, după cantitatea de semne de întrebare aruncate în acești ani, după fiecare prezență în teren a excepționalului fotbalist care este șeptarul trupei lui Steven Gerrard!
Eu mă înscriu de multă vreme în rândul celor care adaugă semne de exclamare, de admirație și de uimire, și, cum nu sunt deloc singur cu această atitudine, aș dori ca și semnele noastre să fie adunate la notă, atunci când se aleargă după verdicte.
Pentru că, în cazul lui Ianis Hagi, de când a jucat primul meci la Viitorul, grupul-contra a dat verdicte. De ce e căpitan de echipă? De ce tatăl lui e patronul echipei lui? De ce trage și cu stângul, dacă dreptul e piciorul de bază? (Și viceversa!)
În timp, s-au mai spus/scris și altele. Nu le mai amintesc, nu e spațiu, plus că, oricum, se știu. Ideea era și este aceeași: Gică a fost mare, mdaaa, (nici asta nu e prea clar pentru cei născuți și educați alaltăieri seară), și tocmai de aceea, Ianis e trimis de tatăl lui printre titulari, locul lui nu e unde e. Și azi există prizonieri ai acestei judecăți fără logică și, mai ales, fără acoperire în fapte.
Ianis a dat mereu deoparte toate aceste îndoieli și a mers surâzând mai departe. Cred că e important de amintit că întotdeauna Ianis a zâmbit, indiferent de provocare, de nedreptatea care i s-a aruncat în spate, de toate nodurile pe care a fost obligat, nu doar să le desfacă, ci și să le accepte. Nodul încâlcit de la Fiorentina, ciudatul statut de la Genk, unde suporterii aproape ajunseseră să se roage de antrenor să joace cu Hagi.
Am fost la Genk și știu ce trăia Ianis acolo unde fusese insistent cerut după Turneul Final al Campionatului European U-21 din Italia, din 2019. Și s-a dus la campioana Belgiei, a jucat în grupele Champions League, cu Napoli, și cu Liverpool, apoi nimeni nu a înțeles de ce a fost lăsat pe bancă. Antrenorul lui de acolo, o nulitate absolută, a dispărut între timp din roata marii performanțe, Felice Mazzu e pe la Union nu-știu-cum, prin liga a doua. Asta era valoarea lui, aici îi era competența! La Saint-Gilloise! Gică Hagi, omul deplin și complet al fotbalului românesc, care a știut din prima clipă cum stau lucrurile cu ADN-ul lui Ianis și ce e de făcut, i-a răscumpărat viitorul de la Florența și i l-a dat, după o rechemare la bază, să-l joace la Glasgow. Pentru că, vorba lui, teoria lui, campionii creează campioni, e perfect adevărată, iar ultima ei verificare se numește Steven Gerrard, poate cel mai mare fotbalist englez al ultimilor 30 de ani.
Dar Gerrard era și un bun antrenor? Gică Hagi și-a verificat teoria, iată că da, Steve G devine campion al Scoției cu Rangers, face istorie cu o echipă care chiar se pregătește de-acum pentru Liga Campionilor!
Ianis a tăiat nodurile și a înțeles semnele, chemat de Gerrard să le descifreze împreună, construit, genă cu genă, pas cu pas, de Gică, să le reziste orice ar fi.
Sigur că Ianis e sub o presiune imensă. Sigur că mai are de învățat niște lucruri. Dar e campion al Scoției, e omul care aduce singura victorie a echipei naționale în acest sezon, 3-2 cu Macedonia, are cifrele pe care vi le-am arătat și, mai cu seamă, Ianis Hagi zâmbește. E un star al echipei, un răsfățat al suporterilor, un tânăr de 22 de ani care a spulberat prin jocul său, pus la punct de Gerrard, toată Galaxia Grama a acestor ani. Galaxia Grama, în caz că nu știați, e o carte a lui D.R. Popescu, cel mai mare scriitor român în viață, o culegere de eseuri despre literatura română. Grama, ne spune DRP, era un critic al lui Eminescu și Caragiale, avea ce avea cu clasicii. Și, scrie genialul dramaturg și romancier, în chiar toate vremurile există o „galaxie Grama”, populată de cei care urăsc valorile și își fac o meserie din a le lovi. Salvarea noastră e că nici, Doamne iartă-mă, nu mai știe cine a fost Grama de atunci, ori Mazzu de azi!
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER