Nebunia lui Becali, profesionalismul lui Copilu, aroganța lui Mititelu sau Farmecul Vieții? DDB sau Hagi?

Nebunia lui Becali, profesionalismul lui Copilu, aroganța lui Mititelu sau Farmecul Vieții? DDB sau Hagi?
  • Publicat:
  • Actualizat:

După multă vreme avem din nou în Liga 1 pe cei trei mari granzi ai Bucureștiului: FCSB, Dinamo și Rapid. Lângă ei se alătură două Craiove extrem de orgolioase, o Sepsi plină de bani și un Viitorul rănit care sigur nu mai acceptă încă un sezon de play-out. Ce război fotbalistic va fi! Ce spectacol în tribune! Ce dispute! Cred că sezonul 2021/2022 va fi unul dintre cele mai interesante de după Revoluție. Avem zece echipe care se vor bate pe șase locuri de play-off.

Iubitorii fotbalului românesc au suferit ani de zile după Craiova, Rapid, FC Argeș, UTA și alte cluburi de tradiție. Nu cred că există cineva care este entuziasmat să vadă un Chiajna – Voluntari mai presus de Rapid – FCSB, UTA – FC Argeș sau Dinamo – Craiova.

După multă vreme, vom avea parte de aceste mecuri. Etapă de etapă vor fi războaie cum nu au mai fost de mulți ani. Vom avea tradiție, galerii adevărate pe stadioane nou construite și patroni guralivi. Cu alte cuvinte, spectacolul este garantat. Iar lupta cea mare se va da pentru cele șase locuri de play-off. Cel puțin opt echipe pornesc cu șansele elevului silitor care a terminat cu bine liceul, a trecut de bacalaureat și acum vrea să prindă un loc la Facultate, la Buget. Știe că există concurență mare, dar își depune toate energiile astfel încât să fie în elita tinerilor silitori.

Am analizat echipele care pornesc la drum în noul sezon și am observat că fiecare dintre pretendentele la play-off are puncte forte, dar și minusuri care pot destabiliza total lucrurile. Numai șase vor trece linia de finish. Care dintre ele vor fi premiantele Ligii 1?Iată mai jos o analiză a cluburilor care se anunță a fi importante în noua stagiune.

CFR

Clujenii tocmai au câștigat cel de-al patrulea titlu consecutiv, iar discretul președinte Marian Copilu vrea să continue supremația echipei sale. Acesta pregătește, alături de Edi Iordănescu, remanierea puternică a îmbătrânitului lot care a pornit hegemonia clujeană în urmă cu patru stagiuni. 

Puncte forte

Banii Clujenii au o situație financiară foarte bună, iar buget salarial în acest moment este undeva pe la  de un milion de euro pe lună, cu tot cu taxe

Antrenorul – Edward Iordănescu este unul dintre cei mai în vogă tineri antrenori și are o mare foame de trofee. Acesta a câștigat Supercupa și Campionatul cu CFR, iar ambițiile sale continuă. Va avea șansa în această vară să își formeze singur echipa.

Președintele – Marian Copilu este marele artizan al CFR-ului care domină în acest moment România. Tânărul afacerist stă mereu în plan secund, dar nu lasă nimic la voia întâmplării, iar patronul Neluțu Varga îi dă mână liberă să controleze total echipa.

Marian Copilu, președintele CFR-ului
Marian Copilu, președintele CFR-ului

Minusuri

Vârsta lotului – Echipa e ticsită de jucători foarte experimentați care au câștigat o sumedenie de trofee, dar care au ajuns la capătul forțelor. Lotul trebuie refăcut în mare parte. Vor reuși clujenii să formeze o nouă trupă la fel de puternică ca cea de până acum? Ce este cert în acest moment e că vor pleca mai mulți fotbaliști experimentați și vor veni alții care au de confirmat.

FCSB

Fosta sau actuala Steaua, depinde de preferințe, intră în al șaptelea an în care nu a câștigat campionatul. Cu toate acestea, este în continuare cea mai bogată echipă din Liga 1 și își permite luxul de a cumpăra orice jucător la orice oră. 

Puncte forte

Lotul valoros – FCSB are mulți jucători tineri de mare valoare gen Moruțan, Florinel Coman sau Olaru. Aceștia pot oricând să facă diferența, iar banii patronului Gigi Becali vor consolida și mai mult echipa. 

Suporterii – revenirea Peluzei Nord alături de FCSB va conta enorm mai ales că vom avea din nou suporteri pe stadioane.

Minusuri

Patronul – deși investește bani cu nemiluita, Gigi Becali își distruge mereu singur construcția. Latifundiarul a anunțat că nu îl mai interesează trofeele și că tot ce vrea este să producă bani din fotbal. Anunțul i-a revoltat pe fanii din Peluza Nord care au protestat vehement. Mai mult, acesta se bagă constant peste antrenori, le face echipa și sună în timpul meciurilor pentru a face schimbări.

Gigi Becali
Gigi Becali

Antrenorul – de ani de zile, Becali își bate joc de banca tehnică și refuză să aducă un antrenor cu nume. Îi preferă pe tehnicienii cu vocație de secunzi. Cel mai recent experiment este nou-numitul Dinu Todoran. Acesta a retrogradat-o pe CSM Slatina din liga secundă în al treilea eșalon și s-a trezit peste noapte ”principal” al celui mai bogat club din România.

DINAMO

”Câinii” au trecut cu bine peste cel mai negru sezon din istorie. Când toată lumea îi credea retrogradați, roș-albii au legat 5 victorii consecutive în Liga 1 și s-au salvat. Suporterii din DDB țin clubul în viață și permit țeparilor spanioli să devalizeze echipa.

Puncte forte

Suporterii – fanii au ajuns cu proiectul DDB la peste 15.000 de membri cotizanți. Odată cu revenirea suporterilor pe stadioane, Dinamo se anunță ca un adevărat taifun. Vom putea beneficia din nou de scenografiile incredibile realizate de Peluza Cătălin Hîldan și de atmosfera incredibilă făcută de ultrașii roș-alvi. Rămâne de văzut dacă și echipa se va ridica la nivelul Peluzei.

Antrenorul – Dușan Uhrin a anunțat că va continua și în sezonul următor la Dinamo. Experimentatul tehnician ceh a reușit imposibilul și a salvat echipa de la retrogradare. Acesta și-a pus rapid amprenta pe echipa și a disciplinat un lot care era haotic total.

Dușan Uhrin a salvat Dinamo de la retrogradare
Dușan Uhrin a salvat Dinamo de la retrogradare

Minusuri

Banii – Dinamo stă prost cu finanțele, suporterii se chinuie lunar să adune banii necesari astfel încât echipa să funcționeze. Mario Nicolae a anunțat un plafon salarial de maximum 5.000 de euro pe lună, iar asta înseamnă că fotbaliștii cu cotă vor pleca, iar în locul lor vor veni niște anonimi. Va conta foarte mult abilitatea lui Uhrin de a transforma niște anonimi în fotbaliști de play-off.

Lipsa unui management puternic ”Câinii” nu au în acest moment nici măcar un singur conducător care să aibă un nume puternic în fotbal. Roș-albii sunt conduși de liderii PCH, dar aceștia evită să iasă în public și să apere echipa atunci când este nevoie. Nume ca Ionel Dănciulescu sau Florin Prunea au arătat în trecut cât de importantă este prezența lor în cadrul clubului.

RAPID

 Giuleștenii au revenit în Liga 1 după șase ani, iar lucrurile arată foarte bine. Vor juca pe un stadion superb, construit special pentru a amplifica auditiv spectacolul fanaticilor suporteri din tribune. Deși momentan șansele lor la play-off nu pot fi cântărite, istoria clubului și numele îi obligă pe vișinii să spere la primele șase locuri.

Puncte forte

Suporterii – cel mai mare avantaj al Rapidului este de departe galeria. Suporterii rapidiști au făcut un spectacol incredibil la meciul cu Craiova și sunt nerăbdători să intre pe noul Rapid Arena. Orice meci de pe noul stadion va fi un real infern pentru adversari.

Daniel Niculae  președintele giuleștenilor a trecut pentru orgoliile din trecut și s-a întors acasă. Nico este unul dintre cei mai importanți foști jucători din istoria clubului și are un cuvânt greu de spus în lumea în fotbalului. Acesta este capabil să își apere echipa atunci când este nevoie și în același timp este extrem de respectat în vestiar.

Suporterii Rapidului sunt principalul atu al giuleștenilor
Suporterii Rapidului sunt principalul atu al giuleștenilor

Minusuri

Banii – Rapid are nevoie de o remaniere serioasă la nivel de lot, dar momentan giuleștenii nu au făcut nicio mișcare. S-a vorbit despre Săpunaru, Ovidiu Herea și Alexandru Ioniță II, dar aceștia nu vor fi de ajuns pentru a face o echipă competitivă la nivel de Liga 1. Până acum, rapidiștii au stat la cutie și nu se știe ce buget vor avea. Este clar că patronul Victor Angelescu nu are forța financiară a lui Gigi Becali, Mihai Rotaru sau Neluțu Varga.

Antrenorul – Mihai Iosif a făcut minuni în sezonul recent încheiat de liga a doua. Acesta i-a promovat pe giuleștenii în prima ligă, dar lipsa lui totală de experiență în antrenorat la nivel înalt îl face să fie un minus pentru un club imens așa cum este Rapidul. Rămâne de văzut dacă Iosif va reuși să își șteargă definitiv de pe umeri imaginea de secund pe viață sau va rămâne doar o amintire frumoasă de la promovare.

CS U CRAIOVA 

Echipa patronată de Mihai Rotaru este în depresie totală după ce a ieșit mult prea devreme din lupta la titlu. Astfel, orgolioșii olteni nu vor accepta încă un sezon în care să rateze titlul. Mai ales că acum a venit în Liga 1 și FC U Craiova, patronată de Adrian Mititelu. Războiul civil din Craiova pentru supremație îl va împinge pe Rotaru să investească și mai mult și asta nu poate decât să facă bine fotbalului românesc.

Puncte forte

Banii – Mihai Rotaru investește mult în fotbal și dacă acesta va învăța din greșelile ultimelor două sezoane, atunci Craiova poate fi o pretendentă serioasă la câștigarea campionatului. 

Organizarea – CS U este recunoscut ca fiind cel mai bine organizat club din România. Rotaru a investit la toate nivelele. De la copii și juniori până la sectoarele de marketing și comunicare. 

Antrenorul – Grecul Ouzounidis este unul dintre cei mai titrați tehnicieni din România și într-un timp scurt și-a etalat valoarea, în ciuda faptului că nu cunoștea echipa în momentul venirii. 

Minusuri

Patronul – Asemeni lui Becali, Mihai Rotaru este un patron care investește mulți bani, dar își strică singur construcția. Acesta se implică în alcătuirea echipei, schimbă antrenori când nu este cazul și vine cu variante hilare de genul Corneliu Papură. Când își dă seama de greșelile făcute este deja prea târziu, iar banii investiți se duc pe apa sâmbetei.

Mihai Rotaru este Becali în varianta oltenească
Mihai Rotaru este Becali în varianta oltenească

Lotul – CS U are un lot extrem de subțire. Asta s-a văzut în play-off. Oltenii au un prim 11 de calitate, dar în momentul în care anumiți titulari sunt indisponibili, apar și problemele. Craiova nu a avut înlocuitori pe măsura absenților.

FC U CRAIOVA 

Echipa patronată de familia Mititelu s-a întors în prima ligă după ani de pribegie și anunță fapte mari. Oltenii spun că au buget nelimitat, țintesc play-off-ul, dar și supremația din oraș, în lupta cu CS U Craiova. Orgoliile oltenești vor scoate scântei, dar și multă calitate fotbalistică. Acest război va fi interesant de urmărit.

Puncte forte

Banii – Familia Mititelu dispune de sume mari de bani. Mititelu a avut mari probleme financiare ani de zile, dar afacerile i s-au deblocat în ultimii ani și acum are lichidități serioase pe mână. Nebunia și ambiția lui Adrian Mititelu face ca bugetul lui FC U Craiova să fie unul cu mult peste ce își pot permite de obicei echipele nou-promovate.

Antrenorul – Oltenii sunt în discuții avansate cu Adrian Mutu și este o chestiune de zile până când mutarea va fi oficializată. Deși nu are experiență mare ca antrenor, ”Briliantul” are un nume imens în fotbal și până în acest moment și-a îndeplinit toate obiectivele ca antrenor principal. A salvat Voluntari de la retrogradare în 2018, a fost extrem de apreciat la Al Wahda U21 și a calificat România U21 la Campionatul European. Numele și rezultatele de până acum îl propun pe Mutu ca fiind un pariu câștigător pentru FC U Craiova.

adrian mutu romania u21 ungaria nu se teme derby

Suporterii – Scindarea Craiovei în cele două tabere nu a afectat foarte mult echipa patronată de Mititelu. Aceasta beneficiază de susținerea ultrașilor olteni care au venit în ultima vreme în număr tot mai mare alături de echipă. Aceștia sunt printre cei mai respectați suporteri din România și vor face meci de meci spectacol. Și aici este așteptată o emulație puternică în baza războiului dintre cele două Craiove.

Minusuri

Patronul – Adrian Mititelu este la închisoare, dar la conducerea echipei a rămas fiul său, Adiță. Puștiul de 20 și un pic de ani pare copia fidelă a tatălui său. Guraliv, arogant și cu nasul pe sus, acesta este pus pe fapte mari, dar orgoliul nemăsurat este o lamă cu două tăișuri, iar echipa ar putea să aibă de suferit. Este posibil ca Mititelu să bage bani mulți în echipă, dar haotic și atunci să apară lipsa rezultatelor. Vedeți cazurile FCSB și CS U Craiova. Dacă Adiță va reuși să aducă oameni profesioniști pe care îi lase să își facă treaba, atunci FC U ar putea fi o forță a Ligii 1.

Adrian Mititelu Jr.
Adrian Mititelu Jr.

 

Suporterii – deși este principalul punct forte al echipei, aceștia sunt în același timp și un dezavantaj. Până acum ultrașii lui FC U s-au dovedit a fi extrem de violenți și de agresivi la adresa rivalei CS U. De multe ori, aceștia au depășit limita rivalității sportive și chiar au ajuns la acte de vandalism. O astfel atitudine poate dăuna grav echipei în momentele importante.

VIITORUL

Clubul patronat de Gică Hagi nu va mai accepta încă un sezon de play-out. Se anunță revenirea ”Regelui” pe banca tehnică și odată cu el vin și pretențiile de play-off. Deși este înființat în 2009, Viitorul a devenit un club de tradiție și interesant prin prisma imensului Gică Hagi.

Puncte forte

Gică Hagi – antrenorul care a câștigat campionatul cu Viitorul în 2017 va reveni aproape sigur pe banca tehnică în noua stagiune. Hagi s-a săturat de experimente și are de gând să formeze o nouă echipă cu tineri fotbaliști proveniți din Academie. Fix așa cum a procedat încă de la înființare.

Hagi revine pe banca tehnică
Hagi revine pe banca tehnică

Minusuri

Bugetul – Clubul este în continuare foarte stabil din punct de vedere financiar, dar în același timp și limitat. Hagi a stabilit un plafon salarial de 5.000 de euro pe lună și nu poate aduce fotbaliști de foarte mare valoare. Aceștia ar ajuta atât în meciuri cât și la dezvoltarea tinerilor talentați care sunt lipsiți de experiență.

Pe lângă aceste principale candidate la play-off, mai există alte cluburi care pot ridica pretenții la primele șase locuri având în vedere performanțele din ultimele sezoane. Sepsi, Botoșani și Clinceni vor dori să repete sezonul care tocmai s-a încheiat, iar FC Argeș, UTA și Chindia s-au luptat pentru play-off până în ultimul moment. Nu știu dacă vor reuși să atingă primele șase, dar în mod sigur aceste echipe își vor propune să pună mari probleme adversarilor.

Având în vedere cele de mai sus, cred că vom avea un campionat 2021/2022 senzațional. Dacă până acum ne forțam să vedem meciurile mai slab cotate din Liga 1, acum va fi un deliciu. 

CFR sau FCSB? CS U sau FC U? Dinamo sau Rapid? Sepsi sau Viitorul? UTA sau FC Argeș? Ce meciuri! Ce lupte vom vedea! Campionatul viitor se anunță exploziv și d-abia aștept să înceapă! 

Așadar, poftiți la fotbal!

Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen