I-am dat un telefon lui Rodion Cămătaru. Am avut emoții. Nu sunt genul căruia să-i placă să vorbească mult la telefon. O fac doar ca necesitate. Mă hotărăsc greu să sun pe cineva. Dacă am varianta scrisului, o prefer. Un mesaj nu deranjează la fel de mult ca un apel. Dar realizez că, de multe ori, o vorbă spusă direct e mai valoroasă și mai personală decât un mesaj.
De data asta era ceva foarte personal, deși evenimentul la care mă raportam e cât se poate de public. Trebuia să-l sun pe Cami. Aș fi regretat tot restul vieții dacă nu o făceam. Trăiam o bucurie pe care doream să i-o împărtășesc.
Nu mai vorbisem niciodată în particular. Nu l-am cunoscut personal, nu am avut vreo relație de amiciție sau ceva de acest gen. Mai apucasem să dialogăm de-a lungul vremii doar pe la emisiuni, prin telefon. Despre Craiova, despre Dinamo, despre națională.
”Bună ziua! Domnul Cămătaru?” Confirmarea de la celălalt capăt a venit aspră, cam ca vocea lui Anthony Quinn, celebrul Zorba. Știu, comparația nu e originală, a făcut-o deja Ioan Chirilă, Cronicarul care a văzut în cursa lui Cămătaru la golul de pe Wembley ceva din dansul lui Zorba Grecul. M-am prezentat și i-am spus motivul apelului.
Durul Anthony Quinn din mărețul Cami s-a topit încet, dar sigur. ”Domnule Cămătaru, vreau să vă felicit pentru golul pe care l-ați marcat acum 40 de ani pe Rasunda!”
”Incredibil!” – vine instantaneu răspunsul.
Da, astăzi este 9 iunie. Și 9 iunie înseamnă golul lui Cami pe ”Rasunda”! În urmă cu exact 40 de ani, România bătea Suedia cu 1-0, ultimul meci de fotbal comentat de Cristian Țopescu până după Revoluția din 89. N-am nevoie de YouTube, am golul în minte foarte clar, 40 de de ani au trecut ca o clipă. Era minutul 29, o victorie ar fi fost aur pentru noi, cu trei săptămâni mai devreme pierdusem acasă, 0-1 cu Cehoslovacia, risipisem marea victorie cu Italia din aprilie. Calificarea la Euro 84 era foarte complicată și avea să vină după celebrul 1-1 de pe 30 noiembrie, de la Bratislava.
Dar să ne întoarcem la gol, 0-0 în minutul 29, mingea e la Costică Ștefănescu în jumătatea noastră, pasă lungă pănă aproape de careul lor, fundașul stânga suedez, presat, respinge aiurea, în centru, de unde o ia Cami și se duce spre poartă și îl execută pe Ravelli! Da, același Ravelli care avea să ne smulgă părul din cap 11 ani mai târziu!
”Un gest frumos!” – îmi spune Cami. Și recunoaște că nu și-a dat seama că azi se fac 40 de ani. În acele momente trăiesc un soi de vanitate. De fapt, nu, o simplă mândrie că eu sunt cel care i-a amintit lui Cami ce bucurie am trăit împreună acum 40 de ani.
”Domnule Cămătaru, eram doar un puști de 11 ani atunci. Și visam frumos! Vă mulțumesc pentru amintiri!”
”Fac 65 de ani în curând, parcă a trecut prea repede! Mulțumesc!”
Am închis zâmbind fericit. Îmi atinsesem scopul. Ne-am bucurat din nou, împreună, 40 de ani mai târziu.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER