Sportul ne-a învățat de mici că e greu să ajungi în vârf, dar e și mai greu să te menții acolo. Chiar dacă ai valoarea necesară, chiar dacă ești, în continuare, cel mai bun. De ce e așa? Simplu, intervin mecanismele psihicului. Poți păstra aparent la aceleași standarde motivația de a rămâne în top, dar undeva, în mintea ta, satisfacția de a fi atins deja cerul te ”lucrează”, nu mai poți fi la fel de animat, dorința nu mai e la fel de mare. Foamea nu mai e aceeași.
Prima parte a acestui mondial qatarez e un mondial al ”flămânzilor”, al celor care nu au ajuns în top și care visează departe după ce au și investit pe măsură. ”Foamea” lor se simte și în tribune. Pentru saudiți, marocani, tunisieni este o sărbătoare mai mare decât pentru danezi, argentinieni sau croați. Ultimii au mai fost pe-acolo, au mai jucat, au mai câștigat, au mai cântat sau au mai suferit.
Primii au un entuziasm al începutului, al noutății. Simt că a venit și momentul lor, simt că au de scris un manifest al rebelilor fotbalului, o platformă-program a propriei revoluții. Nu-i vorbă, rezultate-surpriză au mai fost și la alte mondiale. Însă acum e ceva aparte. Pentru că e prima oară când talentul din țările arabe se simte la el acasă.
Spunea Ionuț Lupescu că saudiții au jucători talentați, dar care nu fac față în Europa, nu se adaptează. Preferă să rămână acasă, sunt bine plătiți. Poate de aceea ”surprizele” de până la ediția qatareză au fost momente rare, doar de aceea sunt suprize. Acum, când mondialul e la ei acasă, când suporterii lor sunt majoritari, fotbaliștii din lumea arabă ar putea să ofere un set mai larg de rezultate-șoc. Sigur, contraexemplul e chiar Qatar, dar poate că oamenii s-au concentrat atât de mult pe organizarea turneului încât n-au mai apucat să naturalizeze o echipă întreagă, ca la handbal.
Ne-am obișnuit ca țara-gazdă, mai ales când e o națiune mică în fotbal, să fie ajutată pe drumul spre fazele superioare. Ba chiar eram convinși că se va întâmpla la fel cu Qatar. Am văzut, însă, că sunt prea slăbuți ca să poată fi ajutați. Dar ”ajutorul” e posibil să vină pentru celelalte țări arabe prezente la Mondial. Și nu va mai veni prin intermediul programării, al stabilirii grupelor sau al arbitrilor. Ajutorul a venit deja prin organizarea pentru prima oară a Cupei Mondiale în această parte de lume. Un ajutor venit natural.
Oricâtă globalizare om fi înghițit, ea a ajuns mai puțin prin Qatar. Favoriții, europeni ori sud-americani, se simt oarecum stingheri la Doha, nu sunt în lumea lor. Așa cum, probabil, s-or fi simțit și saudiții în America, ceea ce nu l-a împiedicat pe Al-Owairan să înscrie Belgiei un gol de legendă.
Nu zic că vom avea o campioană mondială din zona arabă. Africa încearcă de mult mai multă vreme. E adevărat, cu mai puține resurse, dar parcă cu ceva mai mult talent. Dar cred că vom avea două echipe calificate în optimi. Și poate că una dintre ele va ajunge în sferturi.
Granzii se vor impune cumva până la urmă. Și, după mondialul ”flămânzilor” – ce aiurea sună când vezi opulența din zonă – va începe și mondialul ”bogaților”. Adică al celor care joacă tot pe petrodolari la marile cluburi din Europa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER