Acasa » Editorial » Ce ne mai distrăm!

Ce ne mai distrăm!

Vali Moraru
Ce ne mai distrăm!

Obiceiurile de „entertainment” de pe la noi nu cunosc dezvoltări sau mutații substanțiale. Vorba aia, românul ține la tradiții și obiceiuri și nu vrea să renunțe la ele doar de dragul perfidei globalizări. Așadar, cu ce ne mai distrăm în ultima vreme prin propria bătătură? Nimic nou, pentru că românul s-a născut și poet, așa că ”toate-s vechi și nouă toate”.

Pe un parlamentar îl ia gura pe dinainte și ni-l propune pe Hagi drept ministru al Sportului.

Prilej cu care se mai scriu câteva știri, unii vajnici români adevărați află despre existența domnului parlamentar și, cine știe, îl vor ține minte la alegeri, poate că se vor trezi și câțiva isteți care să-l și întrebe pe Gică ce zice de treaba asta, dacă se bagă, după care vom reveni la stadiul de dinainte de emiterea gogomăniei.

Adică, ori mult prea onorabilul domn Novak va rezista în funcție și va continua să învârtă roata propriilor gogomănii, ori va fi schimbat cu o variantă la fel de bună.

Dar măcar ne-am distrat câteva zile.

Editorial Vali Moraru | Ce ne mai distrăm!

Mutu își prelungește contractul cu Rapid. Normalitatea unui asemenea fapt e repede umbrită de ”marele scandal” al ofertei făcute de Rapid pentru Coman și Olaru. Creștinul și deja amendatul Becali nu a mai zis nimc de țigani, dar a amintit de anumite obiceiuri ale rromilor. Profund jignit că Șucu și ai lui au putut concepe că pot cumpăra de la el.

Într-o lume în care peștele cel mare îl mănâncă pe peștele cel mic (măcar anii de participare financiară la fotbal puteau să-l învețe că se mai poate întâmpla și invers), Peștele cel Mare se simte jignit că peștele cel mic dă din coadă ca să înoate. Discuția se va închide curând, nu se va face nici o tranzacție, dar măcar ne-am distrat. Totuși, rămâne în aer o întrebare după distracția asta: de ce și l-ar dori Mutu pe Florinel Coman la Rapid?

Cătălin Chirilă a luat aurul mondial la Halifax. Asta nu e distracție, e transpirație, adică muncă și talent. Dar distracția vine Imediat, când ne apucăm de făcut comparații cu David Popovici și, mai ales, cu banii câștigați atunci de la stat de campionul înotător. Suntem doar în stadiile incipiente ale distracției pe subiect, că era plecat nea Novak în concediu și a delegat competențele în materie de premiere. Le-a delegat în sensul că secretarul de stat a anunțat că vorbim când se întoarce șefu’. Urmează și strângerea prelungă de mână de la Palatul Victoria? Place your bets, please! Și distracția continuă.

Marile strategii de peste vară puse la cale de marii gânditori și finanțatori se dovedesc castele de nisip așa că sunt schimbați antrenori după mai puțin de două luni în funcție. Craiova a eșuat în experimentul Balint și își caută drumul alături de Mirel Rădoi. Iar la FCSB, după ce a luat titlul de campioană, „că l-a luat, nu?”, Toni Petrea se sacrifică pentru binele echipei și renunță la job, mult prea îndatorat patronului că i-a dat o astfel de șansă. Îi lasă locul unui Dică parcă mult prea nerăbdător să retrăiască experiența de neuitat a colaborării cu Gigi Becali. A asigurat, însă, că nu vor mai fi 3 schimbări la pauză în mandatul său. Acesta este marele succes al antrenorului român în negocierile cu angajatorul său. În plus, visul lu Dică este să-l aducă din nou pe patron la stadion, să-l vadă acolo, împreună cu familia lui. Tocmai când lui Becali i se revela nimicnicia vieții fotbalistice, se pune Dică de-a curmezișul! 😊 Dar măcar ne distrăm.

Mai prompt ca niciodată, stimabilul domn Kyros binevoiește a ne lumina. Tot încearcă să ne scoată din întuneric și noi ne opunem. În lumina comunicatului său, arbitrajul românesc e bine. Iar VAR e și el bine. Și Istvan Kovacs e bine, că a văzut el hențul, n-are nevoie de reluări. Toată lumea e bine, mai puțin cei care au văzut altceva la faza derby-ului oltean. Și care rămân cu ce-au văzut. Dar măcar ne-am mai distrat un pic!

Între timp, marii susținători ai statului degeaba se țin de reclamații pe la CNA în loc să vină la stadion în număr mai mare de 2.500. Pâlcul de băiețași în tricouri negre e foarte interesat de lege când îi convine. Când nu, să se schimbe legea! Steaua se mai distrează un an în liga a doua cu singurul obiectiv de a se salva de la retrogradare. Apoi, dacă prinde play-off-ul, va juca niște meciuri amicale. Și nu e singura în această situație: o cincime din liga păstorită de FRF are interzis la promovare. Dar FRF e prea sus ca să se-mpiedice de-un ciot, distracția continuă și în al treilea mandat.

Eram pe la mijlocul anilor ‘90, în Ghencea, tocmai se terminase un meci de campionat între Steaua și Electroputere. Stelea era portarul Stelei care tocmai se calificase în celebra grupă de Champions League cu Juventus, Dortmund și Rangers. ”Cum va fi în Champions, Stelică?” ”Nu știu cum va fi, dar măcar o să ne distrăm!” Și Steaua s-a distrat făcând 6 puncte în acea grupă și câteva meciuri mari.

Să remarcăm că, la nivel de sfert de veac, distracțiile noastre cunosc, totuși, mutații considerabile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Record MONDIAL pentru Ilie Dobre. NIMENI nu a reușit această performanță
Mediafax
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Cancan.ro
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ultimele clipe din viața pilotului Adrian Rus. Ce s-a întâmplat cu doar câteva momente înainte de accidentul în care și-a pierdut viața
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Râzi cu lacrimi
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Descopera.ro
Lavinia Pescobar a fost DATĂ AFARĂ din nou. A terminat-o cu taverna lui Pescobar. Cu ce se ocupă acum, după ce a rămas din nou fără job
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Promotor.ro