Nu am încercat niciodată astfel de experimente iluzorii, să mă văd în locul altuia, dar, de data asta, aproape fără alte speranțe, zic să mergem și pe drumul acesta, pentru că nimic nu mai e de pierdut când totul e pierdut deja. Așadar, dacă aș fi Edi Iordănescu, selecționerul României, și aș mai avea o lună până la debutul oficial, cel din Liga Națiunilor, aș renunța la toți cei care au luptat și au pierdut.
Aș alege să plec la luptă doar cu cei care nu au în cârcă nici umilințe, nici ratări, nici ani prea mulți de tentative fără nimic bun la final. Aș strânge mai degrabă inocenții, în măsura în care cuvântul permite sensurile desprinse dintr-un fotbal cu atâtea păcate.
Vi s-a tăiat respirația în clipa în care Rareș Ilie a început acel dribling lung, învăluind toată apărarea celor de la Sepsi, și gândind apoi ciudatul exterior contra logicii, pe care doar Adrian Ilie sau Roberto Baggio, în zilele lor mari, îndrăzneau să-l execute?
Mie da. Așa cum mi s-a mai întâmplat la golurile, dar, mai ales, la pasele lui Tavi Popescu, la exterioarele lui Ștefan Baiaram, la șuturile și loviturile de cap ale celui mai bun vârf de atac al României din ultimul deceniu, Jovan Markovic. Și, ca să nu spună tânărul selecționer că nu-i oferim un ajutor complex, să continuăm cu variantele care nu se poate să nu fie, într-o zi, cele câștigătoare.
Aioani, Târnovanu și Mihai Popa pentru a ne apăra poarta. Adrian Rus, Ghiță, în fața porții. Olaru, Tănase, Ianis, Răzvan Marin, Cicâldău, Ianis Stoica, Grameni, Radaslavescu, Petrila, poate Rațiu, cel din Spania și Dobre, cel din Franța, chiar Hanca și Sorescu, din Polonia. Cordea, poate și Screciu sau Valentin Gheorghe, Ștefănescu, de la Sfântu Gheorghe, neapărat, dar neapărat, Miculescu de la UTA. Cu ei aș începe Liga Națiunilor, cu riscurile toate care ar putea veni din această selecție.
Ideea că la echipa națională nu trebuie să se arate buletinul, că nu contează ce vârstă ai, important e că ți-ai dovedit, altundeva, valoarea, nu cred că mai ține. S-a tot spus, să joace cine e în formă, chiar dacă e de o seamă cu selecționerul. Sigur, e o idee cinstită și general valabilă, nici măcar prea originală nu e, dar, în cazul nostru, nu mai poate fi aplicată.
Nu, pentru că o echipă națională, care absentează cel puțin treizeci de ani de la un Turneu Final de Campionat Mondial, are nevoie de o schimbare totală la față. Iar fața înseamnă concepție, vitalitate, ambiție dusă la cote aproape mistice, revanșă și desprindere de propriul trecut. Adică tot ceea ce nu am dovedit de zeci de ani încoace.
Apoi, Edi însuși trebuie să se arate drept un cu totul alt gen de selecționer. În primul rând, să fie primul care crede. “Dacă atunci când te așezi la masa de scris nu ai sentimentul că urmează să scrii cea mai frumoasă poezie din istoria literaturii, atunci e mai bine să nu te apuci de scris!” Nichita Stănescu a spus, cândva, asta.
Aș îndrăzni să mă agăț de fraza asta și, cu toată încrederea pusă într-un om tânăr, i-aș sune lui Edi să meargă pe muchia asta îngustă de cuțit, care presupune poezie, ca în exteriorul lui Ilie! (Nu am găsit, dar nici nu am căutat, altă rimă!)
Să meargă pe fantezia lui Tavi Popescu, pe execuțiile imprevizibile ale lui Markovic, pe acuratețea lui Mihai Popa și pe explozia lui Andrei Ivan. Pe sângele rece dovedit în fața porții adverse de Tănase ori Baiaram. Pe alonja lui Târnovanu, pe clasa lui Petrila.
E încă timp pentru păreri. Cât de curând, nu va mai fi! Nici de sfaturi, fie ele și părintești, nici de experimente, nici de nimic. Din nou, ca de fiecare dată, vor conta doar rezultatele, ni se va arăta doar tabela. Ca ea să arate altceva decât eșecul, e nevoie de un alt mod de a gândi o cale de ieșire. “Cei trei T sunt cheia, spunea Gică Hagi, cu Tineri cu Talent și în Timp poți deveni campion!”.
Îmi place să citez din clasici, dar, după cum lesne se poate observa, mi-e greu să fiu convingător chiar cu cei care contează. Rareș Ilie nu se poate însă să nu fie!
Sau Tavi! Tavi Popescu, oameni buni! Markovic, sârbul din Republica Federală Oltenia!
Acest Horst Hrubesch mult mai tehnic decât, acum un veac, vârful lui Hamburg.
Un veac, o jumătate de veac, cine mai știe, cine mai numără?
Tineri cu talent și care au nevoie de timp. Ce simplu, nu?
De fapt, fotbalul e foarte simplu în datele lui naturale, doar oamenii îl fac complicat.
Rareș Ilie, Jovan Markovic, Tavi Popescu. Ca și cum ați citi, ați scrie și ați vedea pe Adrian Ilie, pe Cămătaru sau pe Gică Hagi. Credeți!
Cristos a înviat!
Altfel, nicio poveste nu se va transforma în realitate.
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER