Să vorbim un pic despre premianți, că tot se încheie, zilele astea, turul de campionat și nici nu vom avea timp să ne tragem sufletul, că o luăm de la capăt, cu returul. Vine luna viitoare Mondialul, apoi ne aglomerăm cu toate datele și meciurile posibile și nu vom avea timp de prea multe. Așadar.
Acesta e clasamentul în realitatea lui complexă și superioară, podium cu Farul, Rapid și CFR Cluj, unul extrem de strâns, pentru că e foarte greu de presupus că echipa campioană nu va face rost și de alte puncte, din restanțele pe care le are, pentru a veni și mai aproape în lupta pe care o duce, deocamdată, cu Farul și Rapid, pentru titlu. Constănțenii, ca să vorbim despre lider, au câștigat deja turul de campionat, urmează meciul din Giulești, care îi poate desprinde și mai mult, ori, dimpotrivă, îi poate ține pe loc, la propriu și la figurat.
Însă, atât pentru Farul lui Hagi, cât și pentru Rapidul lui Mutu, pericolul cel mai mare vine de la Dan Petrescu, pericolul ceva mai mic e unul contra celuilalt. Și iată de ce. CFR este o echipă de autor, ca și Farul, iar autorul ei e și el un clasic, ca și Hagi. Dan Petrescu pare însă mai complicat, cumva legat de propria capacitate de a inventa performanțe, încât timpul, anii, sezoanele toate nu fac decât să certifice valoarea acestui antrenor în raport cu mediul înconjurător. Ceea ce s-a întâmplat în dubla cu Slavia Praga e încă o dovadă, a nu știu câta, că Dan Petrescu poate orice, dar nu oricum și, mai ales, nu oricând. CFR-ul condus de el a devenit un reper al performanței, iar asta valorează chiar mai mult decât un titlu. Are însă nevoie de un timp al său, de un resort care să se strângă la maxim, și apoi să învârtă ambițiile și valoarea tuturor, ca un dinam.
Dan Petrescu domină de ani buni campionatul, își domină ca nimeni altul elevii, domină un anumit gen de discurs, transformat de multe ori într-o armă, însă azi a ajuns într-o situație inedită, complicată și, prin asta, cu atât mai interesantă: el este în plasa celor din față, și nu invers, ca până acum! Și nu aleargă după una, ci după două! Iar dacă e să-i dăm dreptate până la capăt lui Dan Petrescu, și să-l credem pe cuvânt, pentru că și noi, de pe margine, simțim același lucru, să spunem că admitem teoria lui cum că toate cele șase echipe care se vor califica în play-off se vor bate la titlu.
Sfânta împărțire la doi a punctelor, de care, finalmente, cred că și Dan Petrescu a înțeles de ce și cum se petrece, va face din ultimele zece etape un tur de forță. Cum va gestiona el un sezon atât de încărcat, cu meciuri în Conference League, inclusiv în primăvară, (unde nu am nicio îndoială că se va califica), dar mai ales într-un campionat în care, ca într-un western celebru, se va trage asupra lui din cinci părți, asta, da, întrebare!
Să așteptăm răspunsul. Deocamdată, CFR Cluj nu mai e prima, iar filmul ăsta nu l-a mai văzut nimeni.
Prima în top, în schimb, e Farul. De fapt, ca în toate în viață și în fotbal, e Hagi. Farul are o serie lungă de victorii, e un lider consolidat, care nu te învinge când te învinge, ci, efectiv, te surclasează. Farul lasă impresia că face ușor toate lucrurile complicate, iar asta o diferențiază net de toate celelalte adversare. Dacă Hagi a fost cel mai mare, Farul lui e cea mai bună, într-un joc al superlativelor care atrage și altele de acest tip: cea mai tânără echipă, cea mai ofensivă, cea mai versatilă, cea mai și cea mai, precum autorul ei care inventează și aplică scheme, trasee și destine.
Pentru că și Farul e o echipă de autor, într-un alt sens decât e CFR, din moment ce, prin excelență, Hagi e un creator, în timp ce dincolo, la Cluj, Dan Petrescu e un valorificator.
Unul creează campioni și resurse, celălat le transformă în titluri. Cum e mai bine?
La întrebarea din urmă poate să răspundă, de pildă, Mutu. Ba chiar e obligat să o facă!
Dintre cei trei, Mutu e cel care nu a câștigat ca antrenor aproape nimic. Nu a luat titlul, ca Hagi și Dan Petrescu, abia s-a apucat de această meserie infernală, totuși. Și, paradoxal, el este omul cu presiunea cea mai mare dintre toți, din aceste cauze, dar mai ales din altele. Le-am mai scris: Centenarul, fabulosul și magicul public rapidist, propria ambiție care vine și de cele peste o sută de goluri din Serie A, și de la nume ca Juventus ori Chelsea, dar mai ales de la acea fragilă balanță, care a dat egalitate, 35 la 35 cu marele Gică Hagi, la golurile marcate pentru România. Iar dacă Dan Petrescu e primul de cinci ani, iar Hagi e cel mai mare de o veșnicie. Mutu e obligat să fie cel mai bun, în anul cel mai important din istoria echipei sale.
Din motivele și cauzele pe care le-am amintit. Altfel nu treci de Hagi și Petrescu!
Deocamdată, la jumătatea sezonului regulat, Gică Hagi e și cel (mai) mare, și cel (mai) bun, și cel dintâi, după cum arată clasamentul, jocul și viața.
Vineri seara, în Giulești, va veni un răspuns. Nu am curajul să pun, însă, întrebarea!
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER