Ioan Chirilă, patriarhul, povestește episodul în, probabil, cea mai bună carte a sa, „Ar-gen-ti-na!”, dedicată Cupei Mondiale din 1978. La o conferință de presă, ulterioară înfrângerii din grupă în fața Italiei lui Bearzot, sper să nu greșesc, selecționerul țării gazdă, Cesar Luis Menotti, le-a cerut ziariștilor să-i trimită, pe câte un bilețel, cum văd ei „formula” de echipă pentru următorul meci. A strâns apoi toate acele variante „ideale” și le-a spus celor din sală cam așa: „Vă mulțumesc pentru opțiunile dumneavoastră, dar trebuie să vă spun, totuși, un lucru esențial. Spre deosebire de «unsprezecele» fiecăruia dintre voi, cel ales de mine e singurul care joacă. Formulele de echipă de pe aceste hârtii sunt pur teoretice. Așa că riscul e doar al meu! Singura Argentină care va continua să fie criticată, desigur, de dumneavoastră, e doar a mea. Formulele de aici sunt, desigur, mai bune, dar ele nu vor fi niciodată pe teren”.
Nu mai am cartea, sper că am adaptat ideea cât mai bine. Nea Vanea a fost în sală atunci, la Buenos Aires, când a și oferit celebra descriere a “Balonului de Aur” al acelui campionat mondial: “Mario Kempes, cu figura lui de sfânt bizantin”…
Un mare credincios, aproape un evlavios, care are puterea de a pune, păstrând proporțiile și anii, pe teren, sensibilii lui sfinți bizantini, este și Edward Iordănescu.Tatăl său, Anghel, a fost titular în selecționata României care a ratat în ultimul meci din preliminarii acea Cupă Mondială, în tenebrosul 4-6 cu Iugoslavia de pe Ghencea. Edi nu are însă voie să rateze aceste preliminarii, sunt deja prea multe eșecuri, știm cu toții discuția și realitatea, nu le mai reiau aici. Pe scurt, noi suntem cei cu grupa ușoară, dacă mai țineți minte, cea cu Andorra, Belarus, Kosovo, Israel. Mă rog, și Elveția, dar am înțeles că nu forțăm acolo, mergem la locul doi, că tot la Euro duce.
Da, România lui Edi nu are voie să rateze acest preliminarii, iar formula lui de echipă trebuie să fie obligatoriu câștigătoare, în timp ce ale noastre, am învățat asta de la Menotti, acum 45 de ani, chiar dacă sunt mai bune, că așa sunt cele ale ziariștilor și ale suporterilor, nu ajung niciodată să joace. Cea a lui Iordănescu va juca însă! Scriu aici uitându-mă de ceva timp pe lista celor care au primit deja convocările provizorii, sau cum se numesc ele. Fotbaliștii de afară, care sunt asigurați astfel, de o primă telegramă, să-i zicem așa. E tot ce avem mai bun, nimic nu e de discutat aici. Dar dacă aceștia sunt “Sfinții” noștri bizantini, la care se vor adăuga și cei de pe pereții de interior ai fotbalului nostru de exterior, jur că mi-e un pic teamă. Adică, vorba unui neam de-al meu, vere, nu mi-e teamă, dar mi-e frică!
De ce? Uite de ce. Să ne mai întoarcem un pic în anii aceia, și să vă spun formula mea, prima. Pe 1 iunie 1975 am fost întâia dată pe un stadion la un meci al naționalei, am făcut 1-1 cu Scoția lui Dalglish și McQueen pe “23 August”. Formula de atunci, a lui Valentin Stănescu: Răducanu- Cheran, Sătmăreanu II, Sandu Gabriel, Anghelini- Dinu, Dumitru, Dobrin (‘82 Kun)- Crișan, Dudu Georgescu (‘38 Balaci), Lucescu.
De aici am plecat eu. Am trecut prin multe, până la echipa care învingea Italia și se califica la Euro pentru prima oară. Italia, campioana lumii. Moraru- Rednic, Iorgulescu, Ștefănescu, Ungureanu- Augustin (‘70 Andone), Bölöni, Klein, Balaci- Geolgău (‘86 Cârțu), Cămătaru. Antrenor era Mircea Lucescu. Ziua era 16 aprilie 1983. Mai stăm de vorbă un pic? Mondialul din Italia? Cel din America? Sau cel din Franța, ultimul, pentru zeci și zeci de ani, ultimul. Sau Euro 2000? Cu singura victorie la un turneu final european, cea cu Anglia? Iat-o, cu Emerich Jenei selecționer: Stelea-Contra, Gică Popescu (‘30 Belodedici), Filipescu, Chivu- Dan Petrescu, Gâlcă (‘69 L. Roșu), Mutu, Dorinel Munteanu- Adrian Ilie (‘73 Ionel Ganea), Viorel Moldovan.
Au urmat calificările la Euro 2008, cu Pițurcă, și la Euro 2016, cu Pițurcă și Iordănescu.
Și de 7 ani, gata. Formulele de joc s-au transformat în avioaaaaneee de hârtieeee….
Azi, după o jumătate de secol, după treizeci de ani, după douăzeci, ca la Dumas-tatăl, completăm, ca oamenii din Buenos Aires, atunci, formula pe care doar don Cesar Luis o putea face să joace. Dumnealui avea din Bizanț binecuvântarea, dar și de la echipa cealaltă, dacă mă înțelegeți, avea tot ce trebuie pentru a prinde finala cu Olanda. Amănuntele se cunosc, pentru că până la Kempes te mâncau Sfinții și atunci.
Noi ce avem? Sau, cred că mai bine zis, noi cu ce am rămas din multele pe care le-am avut? Cu avioanele de hârtie și cu o formulă, cea a lui Edi, nici măcar de el bănuită, după cum arată convocările preliminare. Cu Sfinții noștri care comit păcate, cu ce?
Vom vedea ce va face, peste câteva zile, această națională care nu e pe bilețelul nimănui. Avantajul rezultatelor anonime este chiar acesta, al reușitei într-o zi la care nu se mai aștepta nimeni. Și pentru că, posibil, nu vom mai învinge Argentina vreodată, și nici nu vom mai ajunge pe acolo cu treabă, ca să scriem capodopere, că nu mai avem talent, darămite geniu, să ne amintim și Everestul. 3-2 cu alde Simeone și Batistuta.
Prunea- Dan Petrescu, Prodan, Belodedici, Mihali, Selymeș- Hagi (‘85 Gâlcă), Gică Popescu, Lupescu, Dorinel Munteanu- Ilie Dumitrescu (‘87 Papură). 3 iulie 1994, Pasadena, USA. Catedrala noastră, cea a adevăratei Mântuiri a neamului de microbiști.
Ce se va întâmpla în Andorra, zilele astea, ori cu Belarus? Dumnezeu știe!
Ne calificăm la EURO 2024
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER