Finalele dinaintea finalei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne pe Google News

Cele patru victorii consecutive ale lui Dinamo, obținute sub comanda lui Dușan Uhrin junior, au schimbat definitiv calculele unei echipe care își sugrumase toate recordurile negative până la producerea acestei metamorfoze greu de intuit. Ce era pe minus a trecut pe plus, condamnarea la o prăbușire iminentă s-a transformat în salvarea matematică de la retrogradarea directă, și tot ce s-a întâmplat în interiorul a doar 25 de zile merită, cred, o pauză de respirație.

Vă mai amintiți? Ar trebui, nu a trecut așa de mult timp de atunci. La aproape 70 de ani, Gigi Mulțescu ridica brațele a deznădejde, după prima manșă a semifinalei de Cupă, învins la Giurgiu, cu Astra, 0-1. Nu e o lună de atunci. 13 aprilie. Nu bătuse pe nimeni, pierduse tot, cu Poli, cu CFR, cu Clinceni. Și a venit, de undeva, cehul acesta cu aer permanent preocupat, care mai fusese și altădată, nu de mult, și nu reușise. A început greu și acum. Dar cum să începi la o echipă care aproape că nu mai sufla?

Vezi galeria foto
5 poze

Pierde la Mediaș, 1-4, și se strâng 13 meciuri consecutive fără victorie, serie unică în istoria clubului. La fel de unică, dacă permiteți exprimarea, și seria celor 19 înfrângeri într-un sezon. Cele mai multe goluri,19, primite din faze fixe. Cele mai multe partide, 16, fără gol marcat. Cei mai mulți antrenori într-un campionat, cinci, apoi 16 etape pe loc retrogradabil, cele mai multe eliminări, nouă, 43 de jucători folosiți. Și starea de rău mai avea și alte capitole, destule. Când, deodată, cehul acesta permanent preocupat de ceva, chinuit parcă de orice flash al fotoreporterilor, pune angrenajul într-un anume fel, trage de o linie a destinului foarte subțire și greu, ceva se mișcă. Un egal. Și apoi patru victorii la rând, deplasare, acasă, deplasare, acasă! Dinamo iese din zonă. Cehul nu râde, nu zâmbește, știe. Probabil că știe. Acestea sunt finalele lui. Și mai are.

Începe curățenia la Gaziantep după finalul de sezon dezastruos cu Mirel Rădoi! Primul român care va fi dat afară

21:00

Șeful lui Inter a dezvăluit motivul real pentru care l-a pus antrenor pe Cristi Chivu: „Are o calitate inconfundabilă”

20:55

Finalele dinaintea finalei

Mâine, marți, 11 mai, e returul Cupei, cu Astra. Astra care, exact în aceeași perioadă, și-a pierdut toate meciurile și a ajuns pe loc de baraj, a schimbat antrenorul, a alunecat, în mod absolut surprinzător, acolo unde, acum o lună, părea fixată Dinamo. Și acum, vine Cupa României, care ar putea salva tot. Dar absolut tot, mai ales amintirile.

În cealaltă semifinală, Universitatea Craiova e, practic, calificată, doar în teorie s-ar mai putea schimba ceva, după 3-0 cu Viitorul Târgu Jiu.

Dar Știința a parcurs și ea un fel de drum înapoi, precum Benjamin Button, după ce pusese ambele mâini pe titlu, în clipa în care adunase victoria de la Cluj, cu cea de acasă, cu FCSB. În acea ultimă seară în care a visat că poate da timpul în urmă cu fix 30 de ani, ceva s-a întâmplat și au venit trei finale și pentru ea: 0-1 la Clinceni, 0-2 la Sepsi, 2-3 cu Botoșani, end of story.

Dinamo în sus, acolo jos, unde e. Craiova în jos, acolo sus, unde e. Ar putea fi finala cu spectatori mulți, așa puțini cum sunt. Sau poate Craiova – Astra, cu ambele echipe coborând în Ligă până la un punct în care recursul se va amâna pentru anul sau anii, mai lungi sau mai scurți, ce vor veni.

Explicația pentru eșec este exact aceeași dată în cazul succesului: antrenorul. Cehul, care era atât de aproape de explozie, a găsit rapid firele, a tăiat corect, și ceasul care măsura dezastrul a înghețat: ne-am salvat! Chiar dacă transpirația e încă acolo, rece, pe șina spinării…

Fotbalul, adică viața!

Grecul Ouzounidis a trecut greul, dacă nu imposibilul, și a risipit râsetele soarelui din fereastră. Nu vântul bate din Craiova acum, ci mirarea: cum a fost posibil? Uite că a fost! Speranța, apoi credința și, la final, amânarea. Care e, totuși, tot un fel de vânare de vânt, vorba lui Dylan. Cât despre Eugen Neagoe, nu știu, nu înțeleg și nu cred că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Dar s-a întâmplat ceva.

Finală Universitatea Craiova – Dinamo, după 21 de ani? Atunci, Prunea și Claudiu Niculescu jucau pentru olteni, Hîldan, Dumnezeu să-l odihnească!, marca pentru „câini”. Și Lupescu juca.

În definitiv, toți am avut și ne-am jucat propriile finale. Eu, dumneavoastră. Ei. Fiecare.

Uhrin junior, Ouzounidis, Neagoe, acum Ionuț Badea. Finalele dinaintea finalei. “Los finales previa al final” spun spaniolii. Uneori, sunt mai importante decât finala însăși.

Deși am credința că niciodată, în istoria acestei competiții, trofeul nu a avut o valoare mai mare și o putere comparabilă cu acest moment complicat care poate salva destine.

Când fotbalul vrea, îți oferă întotdeauna o cheie pentru ușa care ți se închide în față!

Fotbalul, adică viața.