Am așteptat câteva zile, chiar mai multe decât îmi propusesem, doar-doar va fi anunțat antrenorul cel nou al echipei naționale, însă rău am făcut. Trebuia să fi scris din capul locului că am o soluție, așa am ajuns în Ajunul Crăciunului și nici antrenor nu avem, nici vreo variantă solidă pe care să ne bazăm măcar patru ani de azi înainte. Înțeleg că atât li s-a oferit și lui Hagi, și lui Dan Petrescu, patru ani de contract.
Dar poate că a fost bine că nu m-am grăbit, așa am aflat și ce a mai rămas pe lista federației, de la Gâlcă și Isăilă, care știu, dar nu pot, la Pițurcă ori Bölöni, pe care văd că e bine să nu-i amintești, tocmai pentru că pot.
În definitiv, e un soi de “open list”, de aia am și prins curaj, deși, la anii mei, curajul ar fi trebuit să fie inclus în preț. În ce preț? În cel al succesului, desigur!
Din moment ce nu e clar nici măcar un singur criteriu pe care trebuie să-l bifeze posibilul ales, atunci aș intra și eu în competiția asta fără sfârșit și, ce e și mai amuzant, fără început. Eu, dumneavoastră, dumnealui, noi. De ce nu? Cineva dintre noi și ai noștri, vorba lui Caragiale. Doar trăim în cea mai bună lume dintre toate lumile posibile!
Vă mai aduceți aminte scena din “Cel mai iubit dintre pământeni”? Din film, în carte lucrurile sunt un pic diferite. “Ia zi o idee filozofică!”, spune atotputernicul secretar de partid, Victor Rebengiuc, magistral în rol. “Cuget, deci exist!”, răspunde Victor Petrini, fost profesor universitar de filosofie, în clipa aceea însă cu un cu totul alt statut. Ștefan Iordache în film. “Păi cum adică, dacă nu gândesc, nu exist? Păi, uite, grâul ăsta încolțit, sau un cal, sau un măgar…nu gândește. Înseamnă că nu există?” “Nu pot să spun că nu există, dar e foarte sigur că eu exist, din moment ce gândesc.” “Hai, mai zi, alta.” “Totul este bine în cea mai bună dintre lumile posibile!” “Păi asta e o lozincă, o fi din Marx, ah?” “Da, poa’ să fie.” “Da’ una de-a ta, nu știi?” “Nu.” “Păi de ce nu știi?” “Pentru că nu am.”
În schimb, eu am. Această “cea mai bună lume dintre lumile posibile” dă oricui posibilitatea de a fi orice și oriunde. E lumea medicilor fără speranță și fără frontiere. E lumea ziariștilor fără talent, a inginerilor fără încredere, a sportivilor fără succes, a actorilor fără charismă, a scriitorilor fără operă și a sărăciei fără limite. Cel puțin a celei de idei e acut săracă și dătătoare de false verdicte. Și atunci, de ce Mutu și nu eu?
De ce a fost Daum și nu vecinul dumneavoastră de palier, care vede atât de bine jocul de fiecare dată? Zi o idee filosofică: de ce ei și nu noi?
România nu merge la Cupa Mondială de 28 de ani. În cazul cel mai bun, 28. A ratat cu Bölöni și, parțial, cu Hagi, apoi cu Pițurcă, Răzvan Lucescu, iar Pițurcă, Daum și Contra. Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, că tot suntem în Decembrie și se produc aduceri-aminte, Mirel Rădoi. Și atunci, de ce nu Marius Mitran, selecționer?
Experiență, dialog, ba chiar și diplome obținute pe bune și la timpul lor, deși cine se mai împiedică azi de un carton care să certifice… ce? Altfel, nu văd chiar nicio problemă, vorba lui Adrian Păunescu, “portarul însuși poate spune/ că am pretenții foarte mici!” Aici am ajuns. România refuzată de marile ei glorii, România în căutarea unei soluții, România pierdută în timp, România unui alt început, către nu se știe ce.
Probabil că va fi Adrian Mutu, noul selecționer, dovadă că orice e posibil, nu neapărat în cea mai bună dintre lumi. Să-i dorim succes, ca și cum ne-am dori nouă tot ce e mai bine să ni se întâmple! Să credem că va face ceea ce trebuie. Să credem!
Ce ne costă? Mai nimic, poate doar însăși viața noastră. Deși cred că și vorba asta a devenit o lozincă!
Altfel, oricine, oriunde, oricum, oricât. Pe patru ani de azi înainte.
Crăciun fericit! Asta sigur nu e din Marx.
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER