A fost odată la Constanța

A fost odată la Constanța
  • Publicat:
  • Actualizat:

Agențiile de presă transmit, în direct de la malul Mării Negre. 6 februarie 2055. Ieri, Hagi a împlinit 90 de ani. Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, aflat într-o formă fizică de invidiat, a ținut o conferință de presă, la care i-a avut alături, ca invitați, pe nu mai puțin celebrul Josep (Pep) Guardiola, 84 de ani, și pe antrenorul Madridului, strălucitorul fost mare atacant, Raul Gonzales, 78 de ani.

A fost odată la Constanța

„Am jucat și la Real și la Barca, nu puteam să apar în fața dumneavoastră doar cu o parte din trecutul meu spaniol”, și-a început, zâmbind ca de obicei, uriașul fotbalist și antrenor român, discursul: „Mă bucur de prezența acestor mari nume aici, la Constanța și, mai cu seamă, sunt încântat că le pot arăta acestor buni prieteni de-ai mei, cu care am avut, în urmă cu foarte, foarte mulți ani, atâtea și atâtea bătălii în Champions League. V-am spus, încă de la primul titlu de campion, ca antrenor, cu Viitorul, în 2017, că, întotdeauna campionii creează campioni. Iată, aveți aici, în fața dumneavoastră, doi dintre cei mai buni, poate chiar cei mai mari oameni de fotbal din istorie care au același crez”.

Apoi, Gheorghe Hagi și-a amintit de vara anului 2023, când a cucerit al doilea titlu ca antrenor, cu Farul. „Aveam 58 de ani, dar și acum cred că atunci a fost un nou început. Îmi aduc aminte Piața Ovidiu din Constanța, zecile de mii de oameni care ne aclamau, titlul acela a însemnat enorm. Desigur, acum privesc înapoi cu mândrie, au urmat trei decenii extraordinare pentru noi, pentru fotbalul de aici și pentru fotbalul românesc”.

Marele antrenor a amintit apoi de cele 10 calificări în grupele UEFA Champions League ale Farului, semifinala din 2030 cu Barcelona lui Guardiola și, mai ales, finala din anul imediat următor, câștigată, dramatic, după prelungiri, cu Real Madrid, la Istanbul: „Publicul a fost cu noi atunci, și-a amintit Hagi, dar și eu, la 66 de ani, aveam o experiență mare”.

Întrebările ziariștilor au mers apoi către perioada în care Hagi a fost selecționer și cu toții și-au amintit cele două semifinale de Cupă Mondială. „La primul mandat, în anul 2001, eram prea tânăr, apoi, când am reușit, așa cum am promis în carte, că generațiile noi o vor depăși pe cea din America, din ‘94, aveam experiența uriașă a competițiilor internaționale. România a fost și este totul pentru mine. Dar, repet, vara lui 2023 a fost punctul plecării către marea performanță, intrarea cu acea echipă de copii în cupele europene, construcția acestei minunății de stadion, cu 30.000 de locuri, declanșată tot în acea vară, sprijinul total al autorităților locale pentru tinerii din Dobrogea și nu numai, în toată țara s-a făcut la fel, implicarea marilor firme alături de fotbalul românesc, totul, dar absolut totul a contat, până în cele mai mici amănunte”.

„A fost odată la Constanța…începând cu vara aceea din 2023…Și încă mai este! Și va mai fi!”

Gheorghe Hagi a reamintit celor prezenți că ridicarea noului stadion, construcție începută în chiar acea vară, a fost esențială. „30.000 de locuri pentru Constanța de azi nu mai sunt suficiente. Pentru o fostă deținătoare de cupă europeană ar trebui unul mai mare”, a punctat Hagi, iar în acel moment venerabilului om de fotbal i-a răspuns președintele regiunii Dobrogea, aflat în primul rând, în sala de presă de la Hotel IAKI, „domnule Hagi, vă dau o știre: consiliul regiunii a aprobat construcția unui nou stadion, de 60.000 de locuri, care va fi gata în doi ani. E gestul comunității pentru munca dumneavoastră de mai bine de jumătate de veac aici!”.

Sala a aplaudat, iar Hagi însuși a ținut să facă o reverență către factorii de decizie: „În 2023, la primul titlu sub numele Farului, am sperat că vom face istorie. Noi am făcut pe teren, iar dumneavoastră în administrație. Mă bucur că Dobrogea și Constanța, în mod special, au devenit exemple pentru toată România!”. Astfel, Hagi a subliniat cât de importante pentru fotbalul românesc au fost noile stadioane ultramoderne construite la Timișoara, Iași, Brașov, Galați, Pitești, Botoșani, Bacău, Oradea sau Baia Mare, în ultimii treizeci de ani.

Sala s-a destins și jurnaliștii prezenți i-au amintit Regelui fotbalului românesc de noua invenție de pe rețeaua de socializare tyto, care permite accesul a tot ce a fost cândva pe net, de unde s-au recuperat, spre amuzamentul total al asistenței, mesaje de acum 40-50 de ani, texte care nu-i dădeau nicio șansă muncii lui Hagi, care aminteau de fel de fel năzbâtii care se derulau doar în mintea unor prădători de subiecte facile.

„Am trecut peste toate, am demonstrat multe în aceste decenii. Când eram jucător, după Cupa Mondială din ‘94, cineva a făcut un film despre noi, parafrazând titlul unei grandioase pelicule: Once upon a time in America…a fost odată în America…astăzi aș putea să spun și eu: A fost odată la Constanța…începând cu vara aceea din 2023…Și încă mai este! Și va mai fi!”

Cei prezenți s-au ridicat în picioare, aplaudând, iar Hagi, alături de Guardiola și Raul, s-au îndreptat către stadionul care poartă numele omului deplin al fotbalului nostru. Acolo, Gică a schimbat, pe gazon, câteva pase cu Pep și Raul, dar și cu nepotul său Gică Hagi junior, fiul lui Ianis, acesta venind pe teren în tricoul naționalei, al cărei căpitan este, la doar 19 ani…Înainte de a se retrage spre vestiare, genialul Gheorghe Hagi, arătând către nepot, a mai adăugat: „Țineți minte: T-T-T. Tineri, Talent, Timp…”

Exercițiu de imaginație. Exerciții de admirație.

Marius Mitran / Autor
Recunoscut după apelativul de "Maestru" pentru cunoștințele în materie de fotbal și, în general, de sport, Marius Mitran se întoarce în echipa ProSport după o pauză de 16 ani. A debutat în presă în anul 1992 la ziarul Ora (1992-1994). După doi ani, s-a mutat la Gazeta Sporturilor (1994-1995), ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Coechipierul lui Hagi
Coechipierul lui Hagi
Sepsi, campioana căruțașilor
Sepsi, campioana căruțașilor
Circo Massimo. Sau Minimo
Circo Massimo. Sau Minimo
Ce avere are, de fapt, Smiley! E milionar în euro, dar este acționar la mai multe firme ce riscă să intre în insolvență
Ce avere are, de fapt, Smiley! E milionar în euro, dar este acționar la mai multe firme ce riscă să…
Medicii au rămas ȘOCAȚI! Ce au găsit în corpul lui Luis Lazarus, după ce i-au făcut analize. Au ramas înmărmurit.
Medicii au rămas ȘOCAȚI! Ce au găsit în corpul lui Luis Lazarus, după ce i-au făcut analize. Au ramas înmărmurit.
Gina Pistol și Smiley au vorbit despre al doilea copil, chiar în ziua nunții! Vestea emoționantă pe care au dat-o
Gina Pistol și Smiley au vorbit despre al doilea copil, chiar în ziua nunții! Vestea emoționantă pe care au dat-o
Scandal imens în finala Cupei! Trofeul ar putea fi retras: „Este o rușine”
Scandal imens în finala Cupei! Trofeul ar putea fi retras: „Este o rușine”
Gigi Becali, anunţul care dă fiori: Am  început să mă gândesc la moarte în fiecare zi. Mă gândesc cum o să fiu mort în coşciug
Gigi Becali, anunţul care dă fiori: Am început să mă gândesc la moarte în fiecare zi. Mă gândesc cum o…
Ion Ţiriac, investiţia uriaşă care l-a lăsat cu gura căscată până şi pe Gigi Becali: Ar fi putut face altceva cu banii
Ion Ţiriac, investiţia uriaşă care l-a lăsat cu gura căscată până şi pe Gigi Becali: Ar fi putut face altceva…
Cum ȘTII dacă sarea de Himalaya este PE BUNE sau nu? SIMPLU ca bună ziua!
Cum ȘTII dacă sarea de Himalaya este PE BUNE sau nu? SIMPLU ca bună ziua!
Reacţia unei cliente când vede cât a ajuns să coste un pui de ţară. ''Obrazul subţire cu cheltuială se ţine''
Reacţia unei cliente când vede cât a ajuns să coste un pui de ţară. ''Obrazul subţire cu cheltuială se ţine''
Cât merge darul de nuntă la petrecerea lui Smiley şi Gina Pistol! Suma colosală pe care o vor încasa
Cât merge darul de nuntă la petrecerea lui Smiley şi Gina Pistol! Suma colosală pe care o vor încasa
Ilinca Simion, de nerecunoscut! Cum arată acum soția lui George Simion, liderul AUR
Ilinca Simion, de nerecunoscut! Cum arată acum soția lui George Simion, liderul AUR
IMAGINI EXCLUSIVE! Coldea, Dîncu & finuțul Popică au prânzit cu doamnele la libanez! Claudiu Târziu a „băgat” și el capul!
IMAGINI EXCLUSIVE! Coldea, Dîncu & finuțul Popică au prânzit cu doamnele la libanez! Claudiu Târziu a „băgat” și el capul!
Calendar ortodox 27 mai 2023. Ce sfânt este cinstit sâmbătă?
Calendar ortodox 27 mai 2023. Ce sfânt este cinstit sâmbătă?
Top 50 de vedete topless la mare și în poziții incitante! Pe ce loc sunt Antonia, Margherita și Elena Udrea
Top 50 de vedete topless la mare și în poziții incitante! Pe ce loc sunt Antonia, Margherita și Elena Udrea
Cum arăta Tina Turner, în tinerețe. Imagini rare cu artista în anii ’60
Cum arăta Tina Turner, în tinerețe. Imagini rare cu artista în anii ’60
Polițiștii au spart o casă cu o „femeie fără viață”. Au dat peste ceva uluitor
Polițiștii au spart o casă cu o „femeie fără viață”. Au dat peste ceva uluitor
Școala de șoferi în comunism: sală, poligon, traseu de zi și traseu de noapte. Cele mai grele au fost eliminate în 1995 VIDEO
Școala de șoferi în comunism: sală, poligon, traseu de zi și traseu de noapte. Cele mai grele au fost eliminate…
BANCUL ZILEI. Vine un moșuleț de 80 de ani la doctor: Mă însor cu una de 21!
BANCUL ZILEI. Vine un moșuleț de 80 de ani la doctor: Mă însor cu una de 21!
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Guvernul nu măreşte salariile profesorilor. 220.000 de profesori, primă de 2.500 de lei
Guvernul nu măreşte salariile profesorilor. 220.000 de profesori, primă de 2.500 de lei
Topul SUV-urilor cu rechemări periculoase. Modele cu probleme de siguranță
Topul SUV-urilor cu rechemări periculoase. Modele cu probleme de siguranță
Marii absenți de la nunta Ginei Pistol și a lui Smiley. De ce nu au venit la eveniment mulți dintre colegii de la Chefi la cuțite
Marii absenți de la nunta Ginei Pistol și a lui Smiley. De ce nu au venit la eveniment mulți dintre…