O despărțire vine rareori așteptată, așa cum se întâmplă în aceste ore cu moartea lui Pele. Iar faptul că o lume, a noastră, știa că va veni, această veste cât o sfâșiere de noi înșine, nu a făcut ca durerea să fie mai suportabilă, ba dimpotrivă.
Pele, care a fost regele nostru încă din tinerețea lui, ne-a pedepsit făcându-ne să-l plângem într-un final de zi, de an și de lume care ne aruncă în abis cu totul. El, Pele, despre care știam de mai bine de o jumătate de veac că ne apără și ne iubește, a murit de câteva ore și în afară de plâns, nimic nu mai știm și nici nu mai putem a face.
A murit Pele, îmi spune Andrei, aproape gâtuit de emoție, iar tânărul conducător al redacției care îmi oferă acest spațiu, nu are continuarea frazei. Pentru că nici nu există continuare, o lume se sfârșește, pur și simplu, aici, dragă Andrei.
De acum, din această noapte, fotbalul mondial își închide primul și ultimul ei capitol de gală. De acum, din această noapte, în Brazilia, la Bauru, la Tres Coracoes, în Minas Gerais, la Santos, care își va schimba stema, “escudo”, pentru a continua viața cu el în dreptul inimii, lumea plânge și fără să-l fi văzut. Așa e Planeta noastră azi, trăiește și moare din amintiri. Dar, mai mult și, iată, mult mai ușor, moare.
Iar lumea noastră, a celor care moștenim fotbalul lui Pele precum bunătatea Sa în suflet și minunile Lui în gând, trebuie să mergem mai departe fără cel mai bun.
Ați observat că marea dispută a supremației contestate între ai lui Messi și ai lui Maradona, s-a aprins în timpul lungii agonii a lui Pele, ca și cum chiar această falsă polemică i-ar fi putut prelungi viața lui Edson Arantes do Nascimento însuși, tocmai pentru a-i oferi un drept la recurs pe care El Rey nu l-ar fi folosit, totuși, niciodată?
Pentru că puștiul care lua la 17 ani primul titlu mondial, în Suedia, săltând cu grație și cu timiditate aproape, mingea grea, cu șiret, peste doi apărători nordici rămași anonimi, nu intra în această polemică. El a devenit în acea zi, și va rămâne, pentru eternitate, cel mai bun. Poate și cel mai mare, desigur, dar, fără discuție, cel mai bun.
Nu cele trei mondiale îl fac inegalabil, ci ușurința cu care a impus lumii întregi ideea palpabilă și verificabilă, că Brazilia e cea mai mare și mai frumoasă și singura genială națională a lumii.
De azi, lumea nu va mai la fel, se va împărți între ce a fost înainte de acest adevăr, numit Pele, și ceea ce va fi după el. Cum a fost să-i fim contemporani pe această insuportabilă planetă, aproape că știm, și, în orice caz, în curând ne vom da seama.
Ce va fi, cum va fi fără Pele, e imposibil de înțeles, pentru că doare.
A murit Pele și undeva, amintirea echipei care cânta, nu juca, povestea și iubea, cu Garrincha, “Diavolul șchiop”, cu Didi, cu Vava, Zito, Zagallo, mai apoi a celeilalte, cu Tostao, Gerson, Clodolado sau Jairzinho, amintirea uriașă, acea amintire, acele amintiri, vor fi tot ceea vom mai avea. Pentru că astă noapte a murit cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor și ne vom apăra în fața vremurilor tulburi care vor veni, cu dragostea lui, ca și cum el ne-ar fi dat, prin testament, dreptul de-a-i folosi fentele, șuturile și detenta maiestuoasă. Și cred, acum, aproape plângând, că ni le-a dat, ca act de moștenire, tuturor.
Asta cred! Pentru că am văzut, noaptea, la știri, în 1977, secvența despărțirii lui de fotbal, pe gazonul celor de la Cosmos, acolo unde a și plecat acum câteva clipe. Am văzut și nu pot uita că ne-a sărutat pe toți și ne-a spus că ne-a iubit. “Love, love, love!”
Așa a zis Pele. De trei ori a zis. A murit cel mai bun și încerc să nu plâng.
Pele a fost dragostea fotbalului pentru noi, în timp ce toți ceilalți au însemnat dragostea noastră pentru fotbal.
Asta a fost povestea și s-a terminat. Brazilia, singură, înțelege. Noi, restul lumii, doar plângem. Love, Majestate!
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER