Cel mai confuz penalty atribuit la acest EURO despică o rană continuu sângerândă a fotbalului european, și anume judecata cu dublă măsură. Una care a favorizat, în momente-cheie, echipele hiper-marketizate ale ”Bătrânului continent”. O judecată a ”primului dintre egali”. Aceeași judecată – ”primus inter pares” – care subzistă din epoca romană și care s-a perpetuat, de pildă, și în biserica Constantinopolului, a patriarhatului ecumenic. Despre bisericuțele din fotbalul european, din interiorul UEFA, scriu în rândurile următoare.
Aceleași bisericuțe care venerează fie ”naționalele” legendare, fie echipele de club de tradiție. Dincolo de regulamente, de ”biblia” fair-play-ului și a arbitrajului! Acolo, în altarul intereselor de la Nyon, unde actualul EURO poartă ”hramurile” sfinților Kane, Sterling sau Shaw.
După fantomatica infracțiune comisă în careul danez, Europa s-a inflamat. Nimic însă nu mai are puterea de a schimba istoria acestei competiții: finala va fi între Italia și Anglia!
Probabil, Anglia s-ar fi calificat și fără această lovitură de pedeapsă. Sau poate nu! Dumnezeul fotbalului e singurul care are răspunsul și ni-l va mărturisi și nouă, muritorilor de rând, poate și peste decenii. Așa cum, în semifinala de miercuri seară, danezii au primit ”răspunsul” după un meci de pomină din 2003. Un meci care a implicat, la acea vreme, ”naționala” României. Dar voi reveni imediat asupra acelei partide!
Să ne întoarcem, însă, la meciul care a hotărât a doua finalistă a prezentului EURO. Multe voci din fotbalul european denunță o viciere de rezultate. Altele tăinuiesc infracțiunea. Fiindcă furtul unei calificări într-o finală de EURO (da, de ce nu s-ar fi calificat danezii la penalty-uri?) este infracțiune!
Prin ”speluncile” fotbalului european, se discuta dinainte că atât UEFA, cât și întregul aparat de marketing din culise ar considera mult mai vandabilă o finală Italia-Anglia, decât una între Italia și Danemarca.
Și faimoasa piesă ”Hamlet”, moștenită – ce coincidență! – de la un englez, avea să ne confirme, după patru secole, că ”E ceva putred în Danemarca”. Oarecum profetic, William Shakespeare verbaliza teatral, la 1600, apariția fantomei regelui Danemarcei, care îi transmitea fiului său, Hamlet, cine l-a asasinat și îl însărcina să îl răzbune.
Azi, după 400 de ani de la ”nașterea” lui Hamlet, aflăm că nu e ceva putred ”în”, ci (așa cum am fost martori)… ”cu” Danemarca! Putred este în Europa fotbalistică!
Opinia majoritară este că penalty-ul n-a existat, a fost fantomatic, iar putregaiul fotbalului european a fost developat încă o dată.
Astfel, povestea danezilor s-a întrerupt brusc, ca și cum firul epic al unui basm scris de H.C. Andersen ar fi fost “tăiat” nemilos, cu o macetă, înainte de deznodământ.
Numai că ne întoarcem la Dumnezeul fotbalului. Unul care nu uită și nu iartă! Care cântărește totul fără dublă măsură și compensează. Dramoleta danezilor din semifinala de miercuri mi-a amintit de sulfuroasa poveste a României din preliminariile pentru EURO 2004. Chivu, Mutu, Pancu sau Lobonț, sub ”bagheta” lui Anghel Iordănescu, au fost văduviți atunci de prezența pe ”covorul roșu” al unui turneu final.
În 2003, arbitrul de miercuri – olandezul Danny Makkelie – purta numele Urs Meier. În urmă cu 18 ani, elvețianul ne-a furat nouă visurile și ne-a deposedat de o calificare! Un penalty fantomă la Copenhaga și un gol (precedat de henț) în minutul 95, peste prelungirile dictate. O pungășie tolerată la vremea respectivă de UEFA. Și o pungășie de care danezii au profitat injust și grație căreia au îmbrăcat fracul la turneul din Portugalia.
Urs Meier a inventat atunci un ”11 metri”, iar danezii s-au calificat. Aceeași UEFA și aceeași industrie de marketing din spatele fotbalului socotiseră, probabil, că România nu este o rețetă atât de profitabilă la turneul final, precum prezența lui Tomasson, Sorensen ori Ebbe Sand. La un interval de 18 ani, aceeași aritmetică i-a defavorizat pe Kjaer, Damsgaard sau Verstergaard.
Atunci, inechitatea s-a săvârșit pe stadionul din Copenhaga (în inima Danemarcei), iar azi, în iunie 2021, la Londra (pe templul Wembley al englezilor).
Similitudine aproape milimetrică.
Dacă ”rezerva” Ovidiu Hațegan de la semifinală s-ar fi aflat ”la centru”, ar fi fost crucificat de publicațiile din întreaga Europă. Dar olandezul complice la această infracțiune, Danny Makkelie, a beneficiat de circumstanțe atenuante, de clemență.
Însă Dumnezeul fotbalului nu doarme! El vede ceea ce nu vede nici VAR. Ochiul Lui e atotvăzător, iar dreptatea lui depășește bisericuțele fotbalului european. Judecata Lui nu cunoaște jocuri de culise, prefăcătorii, foloase necuvenite. În 2003 am plâns noi, ”naționala” lui Iordănescu, în 2021 plâng ei! Danezii. Mărturie că Dumnezeul fotbalului pedepsește banditismul și că acordă compensații, înlăturând nedreptățile.
Și mai este o mărturie… că nu doar în Danemarca e ceva putred, ci faptul că, în tot fotbalul european, miroase a mucegai! Miroase a favoritisme și a privilegiatlâcuri. Dar Dumnezeu le așază pe toate! Doar răbdare să avem!
P.S. Urmăriți mai jos rezumatul meciului Danemarca – România din 2003, cel care ne-a sustras visul unui EURO! Veți găsi numeroase asemănări între ce s-a întâmplat atunci și ce s-a întâmplat acum:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER