Cronica unei despărțiri anunțate. EDITORIAL CHRISTIAN LUȚĂ

Cronica unei despărțiri anunțate. EDITORIAL CHRISTIAN LUȚĂ
  • Publicat:

Adus în Gruia pentru a salva un sezon ce părea deja aproape compromis pentru CFR Cluj, Adrian Mutu a părăsit echipa prietenului „Neluțu” într-un mod lamentabil, cu un eșec umilitor, așa cum tocmai „Briliantul” l-a catalogat, în fața Corvinului Hunedoara, în Cupa României, scor 0-4.

Deși au răsărit, timid, și câteva raze de lumină pe parcursul mandatului de scurtă durată al lui Mutu, impresia generală a fost că ne confruntam cu un mariaj sortit eșecului încă de la bun început.

Cronica unei despărțiri anunțate. EDITORIAL CHRISTIAN LUȚĂ

Mutu fotbalistul a fost un nume imens la nivel european, un punct de referință pentru România pe harta fotbalului mondial, un artist care ar fi putut ajunge cu siguranță și mai sus dacă nu s-ar fi confruntat cu problemele sale de natură extrasportivă.

În ciuda calității incontestabile pe care a avut-o pe teren, așa cum ni s-a arătat deja în numeroase cazuri la nivel internațional, o carieră de mare succes ca jucător nu te va transforma obligatoriu și într-un antrenor de top. Andrea Pirlo, Frank Lampard sau Steven Gerrard sunt doar câteva exemple din ultimii ani de fotbaliști legendari care au eșuat lamentabil ca „A1” când au primit o șansă importantă.

Astfel, CFR Cluj, în ianuarie, pusă într-o situație pe care foarte rar a întâlnit-o în ultima jumătate de deceniu, îl demite pe Andrea Mandorlini deși echipa efectuase cantonamentul de iarnă sub comanda lui și îi adusese fotbaliștii pe care i-a solicitat. Iar Nelu Varga apelează la Adrian Mutu, antrenor care, în ciuda unei cote bune datorită numelui pe care-l poartă, nu demonstrase pe nicăieri că este omul care să redreseze corabia.

Mutu, bilanț dezastruos

Iar lacunele majore s-au făcut vizibile încă din primele partide, excepție făcând meciul de debut, cu FC Voluntari, adjudecat de o manieră lejeră. Ardelenii s-au impus cu dificultăți mari la Ploiești, cu Petrolul, pe terenul unei echipe care n-a impresionat deloc în 2024 și, mai mult, a apelat și ea la o schimbare pe banca tehnică, iar primul test major, împotriva fostei echipe, Rapid, pierdut chiar pe teren propriu.

Din cele 11 partide ale lui Mutu pe banca lui CFR Cluj, patru au fost disputate împotriva echipelor prezente în play-off, iar bilanțul este catastrofal pentru o echipă cu pretențiile ardelenilor: două remize, cu Farul și Sepsi, și două eșecuri, ambele pe teren propriu, cu Rapid și Universitatea Craiova!

Nelu Varga își exprimase deja public nemulțumirile legate de cum arată echipa după sosirea „Briliantului”, dar în pofida semnelor clare, Mutu, cu o oarecare doză de naivitate, era sigur de postul său.

Nu mă simt vizat, pentru că statistica poate să o vadă toată lumea. Din nouă meciuri am avut șapte rezultate pozitive. În ultimul meci am pierdut nemeritat, dar nu mai contează pentru că înfrângerea rămâne înfrângere, cu toate că noi încercăm să scoatem ceva bun” – Adrian Mutu

Gândurile lui Mutu au trecut printr-o metamorfoză totală în ultimele șapte zile, iar tehnicianul a ales să renunțe la postul de la CFR Cluj după doar 11 meciuri pe bancă. Astfel, o nouă aventură sortită eșecului ca „principal”, situație care ar trebui să-i dea de gândit fostului selecționer al României U21.

Din păcate pentru Mutu, dar și pentru România, noul experiment eșuat reprezintă un eșec și pentru noul val de antrenori români, care nu par să se ridice la nivelul așteptărilor de la începutul carierei. Rând pe rând, antrenori precum Marius Croitoru, Nicolae Dică sau Ilie Poenaru s-au îndepărtat de „crema” Superligii și au început să facă rocade în zona retrogradării.

„Briliantul”, aflat până acum într-o categorie superioară celor menționați, li se poate alătura în curând. FC U Craiova, Rapid, Neftchi Baku și CFR Cluj reprezintă patru experimente eșuate pentru antrenorul Mutu. Pentru a evida o cădere abisală la nivelul reputației, următorul pas e absolut vital în vederea carierei sale. Sau poate că mai indicat ar fi să renunțe la treningul de A1 și să revină la postul de conducător, unde și-a demonstrat stofa în urmă cu opt ani, la Dinamo.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…