Cristian Scutariu, despre „dezvăluirile incendiare” ale fostului manager FCSB: „Cruduța, Pestrițu și Meme Stoica”

Cristian Scutariu, despre
  • Publicat:
  • Actualizat:

În lumea celor fără o pregătire reală, lupta pentru supraviețuire nu e ușoară. Hainele scumpe pe care le poartă, mașinile puternice cu care se deplasează din semafor în semafor, vacanțele pe care le împărtășesc cu ”urmăritorii” pe conturile de socializare, toate astea costă. Și fac parte din ceea ce, în curând, Ministerul Muncii și Justitiței Sociale va introduce drept ”starletă” în clasificarea ocupațiilor. Poți, astfel, să nu ai o zi pe cartea de muncă, vorba unui prieten, dar să o duci bine. Singura bubă din planul ăsta lucrativ e dată de faptul că nu îți permiți pauze. Sau nu unele mari. Trebuie să ”produci” mereu, să faci ”combinații”, să te descurci. O altă ocupație inventată de români. Pe sistemul ”De unde ai avut, mă, bani de mașina asta?”. ”M-am descurcat!”.

De descurcat s-au descurcat, în ultimii ani, multe persoane publice. Daniela Crudu a ajuns de la frecatul blugilor lui Uzzi într-un vechi videoclip BUG Mafia la statutul de vedetă pentru care se bat reality show-urile de la posturile TV importante. Adelina Pestrițu a ajuns de la comitetul de primire pe care Ioan Becali îl organiza în cinstea vizitatorilor importanți, un soi de hostesă underground, la divă ridicată la statutul de specialist în social media și, altă abominație, influencer de real succes.

Nici fotbalul nu duce lipsă de astfel de personaje. Pentru că a rămas fără job și pentru că, revin, nu are nicio pregătire reală pentru piața muncii din 2019, Mihai ”Meme” Stoica s-a apucat să facă turul televiziunilor. Își vinde fără nicio jenă prezența și anunță, tot fără rezerve, că e disponibil spre angajare. Și, ca să demonstreze că e angajabil, dar și pentru a atrage audiență emisiunilor la care se invită, s-a apucat de treabă serios. Povești din vestiar, unele pe care cei care le-au purtat le considerau protejate de subînțelesul pact al ”bucătăriei interne”, săgeți către oamenii de fotbal ușor de inflamat, vezi Pițurcă, reînvierea unor discuții vechi și private pe WhatsApp cu Denis Alibec. Totul în timp ce îl acuză pe Narcis Răducan că a făcut public ceva ce trebuia să rămână între pereții camerei în care se schimbă jucătorii, anume Regulamentul de Ordine Interioară.

Care e miza, vă întrebați? Destul de simplu. După o carieră în care, potrivit propriilor spuse, a strâns sute de meciuri în cupele europene și a câștigat o groază de titluri, Mihai Stoica se vede nevoit să își țină în circulație cartea de muncă. Are nevoie să fie văzut din nou drept un personaj potrivit pentru a face legătura dintre patron și vestiar, iar pentru asta îi este necesar să își reactiveze impresia de personaj tranșant, poate și ușor veninos, acid și ferm. E singura lui șansă, s-a născut și a crescut într-un fotbal în care circul era mai pregnant decât mucegaiul dintr-o toaletă de haltă CFR, iar cât timp va exista Gigi Becali și al său FCSB, Mihai Stoica va avea un loc în care se potrivește perfect.

Să-nceapă spectacolul!

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…