Deși i s-a schimbat antrenorul, marele talent Dennis Man tot nu joacă. La Parma, în coada clasamentului din Serie B, nu la Liverpool sau la Real Madrid. Și iar apare cea mai la îndemână scuză, are antrenorul ceva cu el. Sau, eventual, printre dinți, nu se pricepe la fotbal. Și Maresca, fostul, și Iachini, actualul, au în spate cariere de jucători cu sute de meciuri în cele mai performante campionate ale Europei.
În plus, al doilea antrenează, cu rezultate decente, de când cu lupii albi în Serie A și, uneori, în Serie B, acolo de unde are obiceiul să promoveze. Probabil o să auzim în curând că Iachini are ceva cu românii; la fel ca și Maresca.
Și ne vom amăgi iar că, dacă ar intra pe mâna unui antrenor iscusit, care să nici nu aibă ceva cu românii, Man ar exploda ca o rachetă. Și ar da, cu rezultatele aferente și pe bani tot mai mulți, deși nu face foamea nici acum la aproape un milion de euro pe an, măsura întregului său talent.
Pe mine a început să mă obosească povestea asta. Fiecare jucător din România care se ratează în străinătate mustește de alibiuri. Să fim serioși, nici un antrenor întreg la minte nu ține programatic pe bancă un om care i-ar putea obține rezultate. Mai ales unul adus pe bani buni și plătit peste media echipei. Hai, o fi unul damblagiu, dar chiar toți de pe unde ajung ai noștri?
Moruțan, altă mare „perlă” umflată de gura mare a lui Gigi Becali și vândută grație iscusinței meșteșugarului văr Giovanni, mare are un pic și face hemoroizi de frecat banca. La Galatasaray, club aflat în buza falimentului, unde singura legătură cu trecutul glorios a rămas inevitabilul Fatih Terim, încărcat de trofee și din ce în ce mai ostenit odată cu senectutea.
Și unde, grație intervenției Împăratului, doar jucătorii străini (printre care, fatalitate, Moruțan și Cicâldău, care nici el nu sparge avioane) sunt cu banii aproximativ la zi. Că turcii așteaptă ziua femeii de la anul să încaseze și ei ceva. Iar dacă și Terim, ajuns pe orbita fotbalului mondial cu Hagi și Popescu în echipă, plus Adrian Ilie și Filipescu pe traseu, poate fi suspectat de antiromânism sau de nepricepere…
Citeam undeva, nu mai știu unde (încep și eu să îmbătrânesc), că un manager dintr-un fotbal performant i-a zis unui proaspăt sosit de-al nostru că jucătorii români au obiceiul de a semna, de a încasa și, după aia, de a se mulțumi cu plata salariului la zi și cu locul comod de pe bancă. Acolo unde se pot lamenta, pe bani adevărați, că soarta fu crudă, că-s urmăriți de ginion, că antrenorul e ranchiunos și ofticos pe români, că accidentările-l macină și nu pot da, cu rezultate, măsura talentului lor stelar.
Pe vremea când mă prosteam eu la juniori în Divizia C, undeva prin Cretacic, toți neînțeleșii de genul frecătorilor de bancă de rezervă de azi primeau titulatura „cea mai periculoasă rezervă”. Ei erau cei care, dacă ar fi jucat, ar fi schimbat soarta meciului, ar fi răsturnat clasamentul și ar fi revoluționat fotbalul. Însă, de fiecare dată când li se dădea ocazia, erau niște chixuri ambulante. După aia se întorceau bosumflați la locul lor consacrat și meritat, pe marginea terenului, unde se încălzeau inerțial și aruncau ocheade către tribuna care-i ironiza amar. Doar că atunci, acolo, era amatorism. Azi e pe bani. Regulile fotbalului, unul dintre cele mai conservatoare sporturi, au rămas cam aceleași. Pretențiile au crescut. Iar tot Universul conspiră malefic împotriva românilor…
P.S. Nu e vreun secret că, de mic copil, sunt dinamovist. D-ăla rău, care nu ieșea trei zile din casă când ne bătea Steaua. Am crescut cu Dinu și cu Dudu, mi s-a umplut inima de mândrie când Augustin, Orac sau Țețe Moraru au ajuns în buza finalei Cupei Campionilor și m-am iluzionat că Răducioiu, Sabău și Lupu or să rupă blestemul.
Toți cei pe care i-am enumerat, laolaltă cu ai lor coechipieri și cu rivalii de la Steaua și Craiova, erau fotbaliști. Ăștia de azi, în cel mai bun caz, jucători de fotbal. Iar cei mai mulți sunt prieteni cu fotbaliștii.
Care e cel mai bun portar dinamovist din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER