Cea mai periculoasă rezervă

Editorialist:
Victor Ciutacu
Cea mai periculoasă rezervă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși i s-a schimbat antrenorul, marele talent Dennis Man tot nu joacă. La Parma, în coada clasamentului din Serie B, nu la Liverpool sau la Real Madrid. Și iar apare cea mai la îndemână scuză, are antrenorul ceva cu el. Sau, eventual, printre dinți, nu se pricepe la fotbal. Și Maresca, fostul, și Iachini, actualul, au în spate cariere de jucători cu sute de meciuri în cele mai performante campionate ale Europei.

În plus, al doilea antrenează, cu rezultate decente, de când cu lupii albi în Serie A și, uneori, în Serie B, acolo de unde are obiceiul să promoveze. Probabil o să auzim în curând că Iachini are ceva cu românii; la fel ca și Maresca.

Și ne vom amăgi iar că, dacă ar intra pe mâna unui antrenor iscusit, care să nici nu aibă ceva cu românii, Man ar exploda ca o rachetă. Și ar da, cu rezultatele aferente și pe bani tot mai mulți, deși nu face foamea nici acum la aproape un milion de euro pe an, măsura întregului său talent.

Cea mai periculoasă rezervă!

Pe mine a început să mă obosească povestea asta. Fiecare jucător din România care se ratează în străinătate mustește de alibiuri. Să fim serioși, nici un antrenor întreg la minte nu ține programatic pe bancă un om care i-ar putea obține rezultate. Mai ales unul adus pe bani buni și plătit peste media echipei. Hai, o fi unul damblagiu, dar chiar toți de pe unde ajung ai noștri?

Moruțan, altă mare „perlă” umflată de gura mare a lui Gigi Becali și vândută grație iscusinței meșteșugarului văr Giovanni, mare are un pic și face hemoroizi de frecat banca. La Galatasaray, club aflat în buza falimentului, unde singura legătură cu trecutul glorios a rămas inevitabilul Fatih Terim, încărcat de trofee și din ce în ce mai ostenit odată cu senectutea.

Și unde, grație intervenției Împăratului, doar jucătorii străini (printre care, fatalitate, Moruțan și Cicâldău, care nici el nu sparge avioane) sunt cu banii aproximativ la zi. Că turcii așteaptă ziua femeii de la anul să încaseze și ei ceva. Iar dacă și Terim, ajuns pe orbita fotbalului mondial cu Hagi și Popescu în echipă, plus Adrian Ilie și Filipescu pe traseu, poate fi suspectat de antiromânism sau de nepricepere…

Citeam undeva, nu mai știu unde (încep și eu să îmbătrânesc), că un manager dintr-un fotbal performant i-a zis unui proaspăt sosit de-al nostru că jucătorii români au obiceiul de a semna, de a încasa și, după aia, de a se mulțumi cu plata salariului la zi și cu locul comod de pe bancă. Acolo unde se pot lamenta, pe bani adevărați, că soarta fu crudă, că-s urmăriți de ginion, că antrenorul e ranchiunos și ofticos pe români, că accidentările-l macină și nu pot da, cu rezultate, măsura talentului lor stelar.

„Pretențiile au crescut. Iar tot Universul conspiră malefic împotriva românilor…”

Pe vremea când mă prosteam eu la juniori în Divizia C, undeva prin Cretacic, toți neînțeleșii de genul frecătorilor de bancă de rezervă de azi primeau titulatura „cea mai periculoasă rezervă”. Ei erau cei care, dacă ar fi jucat, ar fi schimbat soarta meciului, ar fi răsturnat clasamentul și ar fi revoluționat fotbalul. Însă, de fiecare dată când li se dădea ocazia, erau niște chixuri ambulante. După aia se întorceau bosumflați la locul lor consacrat și meritat, pe marginea terenului, unde se încălzeau inerțial și aruncau ocheade către tribuna care-i ironiza amar. Doar că atunci, acolo, era amatorism. Azi e pe bani. Regulile fotbalului, unul dintre cele mai conservatoare sporturi, au rămas cam aceleași. Pretențiile au crescut. Iar tot Universul conspiră malefic împotriva românilor…

„Nu e vreun secret că, de mic copil, sunt dinamovist”

P.S. Nu e vreun secret că, de mic copil, sunt dinamovist. D-ăla rău, care nu ieșea trei zile din casă când ne bătea Steaua. Am crescut cu Dinu și cu Dudu, mi s-a umplut inima de mândrie când Augustin, Orac sau Țețe Moraru au ajuns în buza finalei Cupei Campionilor și m-am iluzionat că Răducioiu, Sabău și Lupu or să rupă blestemul.

Toți cei pe care i-am enumerat, laolaltă cu ai lor coechipieri și cu rivalii de la Steaua și Craiova, erau fotbaliști. Ăștia de azi, în cel mai bun caz, jucători de fotbal. Iar cei mai mulți sunt prieteni cu fotbaliștii.

Victor Ciutacu / Editorialist
Fost redactor șef la Jurnalul Național și unul dintre cei mai cunoscuți oameni de televiziune ai momentului (acum este realizator al emisiunii „Punctul Culminant”, talk-show-ul zilnic cu cea mai mare audiență din România) noua achiziție ProSport a cochetat cu fotbalul în tinerețe și ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…