Anghel Iordănescu a împlinit 70 de ani. Șuvița legendară a României, scăldată în lacrimile americane! Opinie Andrei Trifan

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Televizorul scos în stradă. Era o alee de 200 de metri, care se înfunda. Fiecare își aducea scaun din casă. Eu eram un copil ce descoperise bucuria infinită a fotbalului prin mingea de 35 și tricoul alb, dintr-un bumbac ermetic, pe care scrisesem, cu litere anapoda, Răducioiu.

Știam că va juca România la Campionatul Mondial și pentru asta făcusem sacrificiul suprem la prânz, acela de a dormi, la ordinul intransigent al mamei. “Dacă nu dormi, la noapte nu stai să vezi meciul”. Eram cel mai mic dintr-un grup de 20 de persoane. Nu înțelegeam eu mare lucru despre America, despre fus orar sau despre adversari. Știam, însă, pe de rost echipa României.

Îmi revin frânturi în minte din acele nopți fantastice. Golurile lui Răducioiu cu Columbia m-au făcut să rămân fără glas, execuțiile lui Hagi să simt că privesc un zeu, iar plutirea duo-ului Prunea – Anderson să plâng pentru prima oară în viață, neîntrerupt și neconsolat, zeci de minute. Peste toate însă, chiar și peste vocile atât de aparte ale lui Cristian Țopescu sau Ionel Stoica, mi-a rămas impregnată în memorie vivacitatea lui Anghel Iordănescu. A fost un turneu magnific, pe care doar cei care l-au trăit îl pot înțelege. Aproape la fel a fost și următorul Mondial.

Anghel Iordănescu și-a păstrat stilul energic de a transmite mesajele tactice echipei și la Mondialul din Franța 1998

Anghel Iordănescu a împlinit 70 de ani. Opinie Andrei Trifan: „Aș spune că este Antrenorul Mondial al României. SUA ’94 și Franța ’98 au marcat generații de copii, de fotbaliști, de români”

Încrâncenarea cu care țipa la uriașii Hagi și Popescu, determinarea cu care gesticula, indiferent că era calm sau un cazan de nervi, erau fascinante.

Al-Qaeda i-a ucis tatăl, ISIS i-a răpit fratele: „Au intrat peste noi în casă, l-au sechestrat, apoi au aruncat-o în aer. Nu mai știm nimic de el din 2014”

10:02

„EXCLUSIV RAPID” – Pancu așteaptă transferurile!

10:00

El însuși a fost un mare fotbalist. Driblingurile sale au năucit fundași de top. Stăpânirea de sine a reglat mecanismul Stelei, în ’86, la performanța irepetabilă a câștigării Cupei Campionilor Europeni. De multe ori, faima te precede prin cuvintele celorlalți foști fotbaliști, iar despre calitatea tehnică pe care o avea am auzit doar cuvinte de laudă.

I s-a spus antrenorul român al secolului. Meritele lui sunt deosebite și incontestabile. Ar fi nedrept totuși un astfel de titlu gândindu-ne la Mircea Lucescu, Emeric Ienei, Cornel Dinu sau Angelo Niculescu. Aș spune că este Antrenorul Mondial al României. SUA ’94 și Franța ’98 au marcat generații de copii, de fotbaliști, de români.

A fost inspirat, a știut ce și când să spună. Ghiolbanii pun mereu performanțele altora pe seama norocului sau râd de religiozitatea celorlalți. Nici el nu a scăpat de ironiile ieftinite și neconturate ale netalentaților. Tata Puiu a pupat iconițele, cruciulițele. Asta nu l-a făcut un caraghios, dar nici un sfânt!

Dimpotrivă. Era un tiran în vestiar. Îl știau de frică toți. Inclusiv Mircea Sandu, iar asta e cu adevărat o performanță!

A și greșit. Întâi, profesional. A fost încăpățânat. A fost conflictual, unii ar spune chiar ranchiunos. Cel mai rău e că asta se întâmpla cu jucătorii săi. Mai ales dacă nu aveau reprezentanți puternici ca Giovani Becali. Ca o comparație, un hâtru cu zeci de ani în anturajul naționalei îmi povestea că pe “Satana” Pițurcă îl mai făceai să se răzgândească, dar pe el niciodată! Asta pentru că mereu a preferat să meargă pe mâna lui sau să „moară” pe propria sabie.

Apoi, a venit drumul paralel cu fotbalul. Politica i-a prăfuit stelele de pe epoleții uniformei de general. Jocul intereselor nu poate să cadreze niciodată cu moralitatea. Demonul puterii i-a încolțit în minte și l-a acceptat cum acceptă credinciosul împărtășania eliberatoare. Episodul cu Gică Popescu și Răzvan Burleanu a fost groapa de potențial a caracterului său. A greșit, dar cine nu greșește într-o viață de om?

În ultimii ani, a devenit și mai discret, dacă asta se putea. A revenit alături de fotbalul pur și s-a dedicat, aproape în totalitate, familiei. Bunul cel mai de preț al lui Anghel Iordănescu. Acolo, nu a greșit. Copiii săi au crescut frumos, iar cel mai mare dintre aceștia, Edward, duce mai departe moștenirea sa în fotbal. E mândru de el, așa cum este mândru de toți ai lui.

Revăd în minte televizorul de pe stradă. “Amintirile din copilărie sunt visele care au rămas cu tine după ce te-ai trezit”, spune scriitorul Julian Barnes. În amintirile mele din copilărie, apare mereu șuvița legendară a României, scăldată în lacrimile americane, de bucurie și tristețe laolaltă. Vă mulțumesc pentru că visul care mi-a rămas este unul minunat! La mulți ani și să fiți antrenorul unui secol de viață!