Vlad Iftime, fiul omului de afaceri Valeriu Iftime, are o poveste de carieră care a atras atenția.
La 40 de ani, acesta spune că a pornit de jos, ca muncitor necalificat pe șantier, înainte să preia o afacere de familie care ajunsese la 7 milioane de euro cifră de afaceri.
După zece ani, compania condusă de Vlad Iftime a ajuns la aproximativ 70 de milioane de euro cifră de afaceri, adică o creștere de zece ori față de momentul preluării. Declarația a fost făcută chiar de el, în podcastul „Fain și Simplu”, unde a vorbit despre traseul său profesional și despre presiunea de a duce mai departe o afacere de familie.
„Când am preluat eu aveam 7 milioane de euro. Am terminat anul trecut cu 70 de milioane de euro cifră de afaceri. Am crescut de zece ori. Asta și am mai investit și în alte lucruri. Îmi mai zice tata că e mândru de mine câteodată. 70% din afacerile de familie mor la a doua generație”, a spus Vlad Iftime.
Înainte să primească responsabilitatea conducerii unei afaceri importante, Vlad Iftime a lucrat ca muncitor necalificat pe șantier, experiență prezentată ca o etapă prin care tatăl său a vrut să îl „călească” înainte să îi lase pe mână un business de milioane de euro.
Vlad Iftime a absolvit Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani, apoi a urmat Universitatea Politehnică din București, la specializarea Management Energetic, Termoenergetică. Zona energetică este, de altfel, una dintre direcțiile importante ale afacerilor familiei Iftime.
Tatăl său, Valeriu Iftime, este cunoscut atât ca om de afaceri, cât și ca patron al clubului FC Botoșani. În prezent, el este și președintele Consiliului Județean Botoșani.
Valeriu Iftime este și una dintre figurile importante ale PNL la nivel local. Site-ul său oficial îl prezintă drept președinte al PNL Botoșani, și este descris în contextul partidului ca un susținător al liniei promovate de Ilie Bolojan. Într-un interviu acordat News.ro, Iftime, prezentat drept candidat la funcția de prim-vicepreședinte PNL, a vorbit elogios despre direcția de reformă asociată lui Bolojan.
Valeriu Iftime a vorbit în trecut și despre dimensiunea afacerilor sale. Acesta a spus că firmele sale strânge cifre de afaceri de ordinul sutelor de milioane de euro și activează în domenii precum energie, irigații, apă și canalizare, multe proiecte fiind realizate cu fonduri europene sau în zona investițiilor publice.