VIDEO | Mommy D e furioasă: „Am vrut să urc în ring. Mayweather a boxat murdar”. Apucăturile bizare ale mamei lui Pacquiao și ce a făcut fiul ei în biserică după ce a fost învins

Mommy D., adică Dionisia Pacquiao, este mama filipinezului învins de Floyd Mayweather, duminică dimineața, în SuperFight-ul de la Las Vegas. Cu câteva ore înainte de meci, ea a fost surprinsă într-o ipostază superbă, cu mâna pe creștetul fiului ei, rugându-se împreună cu el pentru victoria în meci.

Mommy D., adică Dionisia Pacquiao, este mama filipinezului învins de Floyd Mayweather, duminică dimineața, în SuperFight-ul de la Las Vegas. Cu câteva ore înainte de meci, ea a fost surprinsă într-o ipostază superbă, cu mâna pe creștetul fiului ei, rugându-se împreună cu el pentru victoria în meci.

În vârstă de 69 de ani, Dionisia Pacquiao s-a dezlănțuit într-un interviu acordat după partidă pentru o televiziune din Manila. Ea a declarat că Mayweather a boxat „murdar” contra fiului ei.

Am fost foarte furioasă la meci pentru că Mayweather a fost murdar. Cum încerca Manny să-l lovească, se ducea imediat să-l ia în brațe. L-am văzut apoi cum îl lovea pe Manny. În timp ce îl lua în brațe, i-am văzut mâna la spatele lui Manny, lovindu-l în rinichi. Am strigat la arbitru, dar nu m-a auzit. Trebuia sancționat. La un moment dat am vrut să mă urc în ring să-i arăt vreo două lui Mayweather. Am strigat: „Vedeți că vin sus!„.

În timp ce vorbea cu reporterul, mama lui Pacquiao gesticula sugestiv cu pumnii. Întrebată ce ar face dacă s-a trezi față în față cu adversarul lui Manny, Mommy D, așa cum este cunoscută în Filipine, a spus zâmbind: „Nu știu (arată pumnul). Trebuie să fiu fair-play. Dacă l-aș vedea? I-aș arăta eu eschivă! Bate-mă, Mayweather, că eu mă feresc”.


Mommy D. își protejează fiului cu o rugăciune citită deasupra capului. Imagine surprinsă înainte de meciul cu Mayweather

Mommy D este un personaj celebru în Filipine. Părăsită de soț atunci când Manny Pacquiao avea 14 ani, mama boxerului a trebuit să crească 6 copii. Acum are un prieten cu 30 de ani mai tânăr cu care vrea să facă un copil, încă un frate sau o soră pentru PacMan.

După ce și-a sfătuit fiul să se lase de box după ce a fost făcut knock-out de Juan Manuel Marquez în 2012. Doi ani mai târziu, a fost filmată în sală, la meciul Pacquiao vs Timothy Bradley, în timp ce aparent îl blestema pe adversarul lui Manny, având în mână o cruce și o carte de rugăciune.

VEZI AICI MOMENTUL ÎN CARE MAMA LUI PACQUIAO ÎL BLESTEAMĂ‚ PE BRADLEY

La o zi după înfrângerea șocantă a lui Pacquiao cu Marquez, Mommy D și-a certat fiul pentru că a abandonat credința catolică, tradițională în Filipine, și a îmbrățișat o formă de creștinism evanghelic protestant. Totul s-a întâmplat în direct, la o emisiune televizată, în timp ce Pacquiao și soția sa ascultau resemnați.

A doua zi după înfrângerea la puncte cu Floyd Mayweather, Pacquiao și soția au mers la o biserică din Las Vegas unde au participat la o slujbă religioasă. Cei doi au fost filmați în timp ce cântau în timpul procesiunii. În sală s-a aflat și actorul american Jim Caviezel.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]