Cristi Borcea, fostul acționar al lui Dinamo, se află printre cei afectați de conflictul din Orientul Mijlociu. Afaceristul și-a cumpărat patru apartamente la Dubai, cu 6.000.000 de euro, unele pentru investiție, însă în contextul actual prețul acestora s-a dus în cap, iar șansa ca ele să poată fi vândute este una destul de mică.
În urmă cu o săptămână, Iranul a fost fost ținta unui amplu atac israeliano-american, iar represaliile Teheranului nu s-au lăsat așteptate, fiind vizate statele din zona Golfului Persic unde se află baze militare americane. Dn nefericire, dronele sau bucăți de drone au ajuns și peste obiective civile, inclusiv în Dubai, orașul cunoscut ca „raiul bogaților”.
Cristi Borcea, fostul acționar al lui Dinamo și afacerist, simte pe buzunarul lui conflictul din Orientul Mijlociu. După ce în urmă cu câțiva ani și-a cumpărat patru apartamente cu 6.00.000 de euro la Dubai, piața imobiliară a devenit una extrem de nesigură, iar prețul acestora s-a dus în cap. Foarte mulți români au fost atrași de ideea de a-și cumpăra o locuință la Dubai, atât din perspectiva dobânzilor foarte mici la obținerea unui credit, cât și a ceea ce oferea zona, luxul și liniște, după cum afirma recent Mitică Dragomir, care intenționa să își extindă afacerile în Emirate.
„Am luat 4 apartamente. Am investit 6 milioane (n.r. – de euro) în Dubai. Acum trei ani. Printr-un antreprenor român, Brânzei (n.r. – Mircea Brânzei). Ne-a zis «Domne, se dublează, se…». Nici banii pe ele nu mai luăm. Și mai sunt o grămadă. Din vrăjeala asta, «Le iei, cresc, 30-40%. Să vezi ce se ia», am luat piscină la etajul 62. Și am luat și trei. Am luat și pentru închiriat. Cât e în chirii? «În chirii o să fie 10-15%…, 2% îți rămân”, declara Borcea, pentru iamsport, în vara lui 2025.
Încă de anul trecut, Borcea a simțit că piața din Emirate nu mai este atât de stabilă și a tras un semnal de alarmă, mai ales că influencerii de pe social media promovau într-un mod destul de agresiv viața în Dubai. Ba chiar a punctat că dacă va încerca să-și vândă apartamente nu își va scoate investiția.
„Deci e mai prost decât în București. Dubai nu-i chiar așa, cum zice toată lumea, că te îmbogățești acolo dacă investești. Așa zic toți: «Domne, ia în Dubai, că e senzațional!». Nu mai e, a fost. Nu mai e ce a fost. Asta e vrăjeală. Te ia că dai o rată, că dai după, că nu știu ce, că nu știu cum. Și când vrei să le dai (n.r. – să vinzi apartamente), nu mai iei nici banii pe care i-ai dat…”, a mai spus Cristi Borcea.
Pentru fostul om de fotbal, Dubai a fost considerat o zonă de refugiu, din punct de vedere economic, în mai multe rânduri afaceristul a menționat că va pleca din țară, dacă premierul Ilie Bolojan va crește taxele, mai ales că afacerile sale din România sunt estimate de 300.000.000 de euro.